Linkuri accesibilitate

„Colapsul sistemului medical (...) se poate asocia cu un restaurant”


Maia Metaxa

„Jurnal săptămânal” la Europa Liberă, cu Maia Metaxa.

Maia Metaxa: Născuta la 1 mai 1976 în orașul Leova. Este o jurnalistă care a făcut studii de filologie la Iaşi şi Facultatea de psihologie la Chişinău. A lucrat la Radio BBC Moldova, a fost editor şef la redacţia de ştiri a postului de televiziune PUBLIKA TV şi când s-a plictisit de toate a plecat la Bucureşti la un curs de bucătar. A lucrat şi la Departamentul pentru Relaţii cu Diaspora în cadrul Guvernului Republicii Moldova. Actualmente este stabilită în Spania. Responsabilă de relații cu publicul în domeniul gastronomic.

Luni

Stati acasa! Spania este in carantina pentru 15 zile. Si aici exista ignoranti, dar se vor da amenzi.

De astazi dimineata tonul autoritatilor s-a schimbat.

- Exista posibilitate reala ca Spania sa-si inchida frontierele;

- Spania restabileste controalele terestre. Vor putea intra doar cetatenii spanioli, cei cu resedinta, muncitorii la frontiera;

- Izolarea la domiciliu de 15 zile sa fie prelungita;

- Numarul de cazuri va creste, abia peste vreo 3-4 zile se va ajunge la punctul culminant, in cel mai bun caz, in cel mai rau - in 10 zile; Cu cit mai repede se ajunge la asta, cu atit mai devreme incepem sa iesim din nevoie;

- A crescut numarul cazurilor de nivel "mediu", la "grave";

- Efectele izolarii la domiciliu sa apara abia peste vreo 10 zile.

- PortAventura, unul dintre cele mai importante parcuri de distractii din Catalunia a anunat ca doneaza 500.000 de euro spitalului din Tarragona;

- Presedintele si vicepresedintele Cataluniei sunt ambii testati pozitiv si lucreaza de acasa. La fel si presedinta regiunii Madrid.

- Premierul s-a retras un pic si ii lasa pe ministri sa isi faca treaba: Sanatate, Aparare; Interne, Externe. Ies zilnic cu declaratii si spun ce fac si ce vor face;

- Alegerile locale guvernamentale de pe 5 aprilie din regiunile autonome Pais Vasco si Galicia au fost aminate astazi;

- In Reus avem primele doua cazuri. Minori, de 9 si 2-3 ani, de la doua scoli diferite. Ai mei sunt ok.

Avem azi mai mult de 9.900 de cazuri noi.

Marti

Am stat toata ziua pe Facebook. Am citit stiri. Am vorbit cu lumea. Atitea se intimpla in acelasi timp, incit nu reusesc sa tin ritmul. Ma doare capul. Mi-am dereglat somnul.

M-am tot gindit in ultima vreme cu ce se poate asocia “colapsul sistemului medical”. Si am gasit: Imaginati-va un restaurant. In acest domeniu nu poti prezice comportamentul clientilor. Sunt zile cind ai localul aproape gol, dar sunt zile cind se umple in jumatate de ora. Tot. Brusc. Chelnerii umbla nebuni de cap si nu reusesc sa ia comenzile. Apoi le trimit cite 10-20 in acelasi timp la bucatarie. Bucataria face fata primelor solicitari, apoi se blocheaza. Incep sa se termine prepurile, apoi produsele din stoc, se termina farfuriile, paharele, tacimurile curate si nu are cine le spala. Bucatarii clacheaza, chelnerii clacheaza. Clientii fac galagie pentru ca trebuie sa astepte o ora pentru o salata. Daca fluxul de clienti este insa dirijat, tragi un pic de timp, mai vorbesti cu ei, le povestesti despre mincare, vinuri, ii anunti ca bucataria e a tope si ii rogi sa fie intelegatori, le mai sugerezi altor clienti, daca nu pot astepta, sa meraga la restaurantul de alaturi, atunci dai ragaz celor de la bucatarie. Anticipezi, coordonezi, comunici, faci lucru in avans. Asa poate fi si cu spitalele.

Imi pare ca ma spal pe miini prea des. Incepe sa reapara o iritatie mai veche, pe care o am din copilarie, si care de obicei o am cind este canicula, dar si cind nu-mi priesc produsele igienice. Da, sapunul e nou, nu am mai folosit din asta pina acum.

Miercuri
Afara, pe strada, se plimba hulubii. Nestingherit, agale. Mai apare cite un vecin-doi cu gunoiul, dar sunt nedeghizati in nici un costum de dinozaur. Inca. Mai intra cite o masina-doua in garaj. In rest, liniste, soare si aer curat! Ca de primavara. In sfirsit in Spania miroase a primavara.

Clopotele de la catedrala bat la fiecare sfert de ora si pe vremea carantinei. Pentru mine e un fel de legatura cu normalul. Dimineata si noaptea, in sfirsit, e liniste pe straduta mea. O dezmierd asa pentru ca e ingusta, incape o masina si doua trotuorase mici, cit sa treaca un om pe ele, dar foarte solicitata noaptea. De indata ce se facea 23.00 incepeau sa colinde hoarde de tineri sau adolescenti in drum spre vreun chef sau dicoteca.

Arunc o privire peste raftul cel negru de carti. A insurit. Si in Spania praful se aduna repede. Azi il curat neaparat. Daca il las prea mult, incep sa stranut si voi speria vecinii. Isabel Allende. Am 11 carti, mi le-am luat de la libraria re-read de la coltul strazii. Citite - trei. Imi place tare cum scrie si imi propusesem inca inainde de coronavirus sa-i citesc opera in original. Timpul perfect pentru asta a venit. Pe alt raft stau niste pietre culese impreuna cu Sofia de pe plajele din vecinatate. Neaparat, dupa nevoia asta, o sa i le intorc marii. Pentru ce sa adune praf in casa…

Cineva s-a apucat de reparatie. As declara sindromul “vecinului cu bormasina sau cu ciocanul” universal.

De peste perete se aude sunetul de blender. Vecinii ii fac mincare celui mai mic din familie. Imi pare ca au trei… O sa-i invat degraba programul. Cind maninca, cind doarme, la ce ora se trezeste. De multe ori taica-sau, cind nu mai poate sa-i rabde plilnsul tot il intreaba, aproape strigind: “Que pasa chaval?! Que pasa?!” Ei, de parca el stie...Alteori ii cinta flamenco: “Eheeee!!, Ooleee!!”, de tucma mie imi vine sa iau niste linguri si sa bat in ritm de castaniete. Alteori, pun muzica atit de tare, incit nu-mi aud gindurile. Si atunci ii las, ca nu e trecut de 22.00 si nu am de ce sa fac scandal. Imi spun: “O sa le treaca, isi scot si ei stresul cum pot. Bine ca nu e fado, nu ar fi potrivit genul deloc timpurilor.”

Alt copchil, de la vecinii de jos, a iesit sa plinga la balcon. Asta dupa ce el cu frati’so au facut pista de alergare prin casa. De jos tot aud de dimineata: “Para! Para!” Ei cum sa se opreasca de scos energia din ei niste copii de vreo 2 - 4 ani. Sunt doi. Uneori tipa ca din gura de sarpe. Suna cliseic expresia asta, dar alta nu mi-a venit in cap. De ce tipa, nici pina acum nu-mi este clar. Cind ragusesc, se apuca sa bata in usa de la intrare. Apoi se face liniste. Gata, au adormit pe vreo citeva ore. Si atunci, prin geamul meu de la baie, de undeva din patio intra rotocoale de marijuana. O! Ce bine, amus imi umplu cada si lepota….Oh, dar mai bine nu. Mirosul de marijuana e ca si mirosul de pisat de sconcs. Fu-fu-fu. Il poti simti si dintr-o masina cu geamurile inchise, care trece cu suficienti kilometri la bord pe coasta de vest a Californiei. Am fost. Am vazut. Inchid repede geamul.

Televizorul isi face de cap de vreo citeva saptamini, mai exact de prin februarie, de cind au fost asa niste vinturi, de se deschideau singure usile. Doua-trei zile lucreaza, doua-trei zile isi ia pauza si ma anunta ca e o problema la cablul de la antena. Vecinul de la trei, specialist in cabluri - mi-am dat seama din poza de pe WhatsApp - s-a oferit sa urce pe acoperis si sa traga de ele, poate se va pornit TV-ul, dar nimic. Mi-a zis: ma pot imparti cu internetul daca vrei. I-am zis, ok, te sun por si acaso. Frumos, uman, de apreciat. Internet am, dar daca este pe aproape de terminate, in serviciile bancii mele intra si plata asta, de acasa, de la calculator. Fara nevoia de a vedea televizorul traiesc de multi ani. Voi trai si de acum inainte.

Este ora 15.00. Inca nu am mincat azi. S-ar cere sa ma pospaiesc cu ceva.

Joi
Am incurcat zilele. Am crezut ca azi e vineri, iar ieri ca e joi si ziua a cincea de carantina, dar de fapt era a patra…

Este ora 12.00 si astept sa inceapa transmisiunea in direct la radio a conferintei de presa de la Palatul Moncloa. La ora aceasta, zilnic, apare echipa tehnica a Centrului de gesiune a urgentelor sanitare, condusa de Fernando Simon. Omul acesta e prezent la televizor si vorbeste aproape in continuu despre COVID-19, in special de cind la Barcelona a fost anulat, la inceputul lui februarie, Mobile World Congress, un eveniment deosebit de important pentru Catalunia din punct de vedere economic. Ministrul spaniol al Sanatatii indemna atunci lumea sa pastreze calmul, “sa aiba incredere in sistemul de sanatate spaniol” si “sa ia decizii in baza datelor stiintifice”. Aproape ca a iesit cu scandal anularea acestui eveniment, dar paza buna trece primejdia rea. Pentru o vreme doar. Pe 8 martie, la Madrid, a fost organizat un mars, cu mii de participanti si care - spun multe voci acum - nu ar fi trebuit sa se desfasoare. Atunci posibil s-a infectat un lider al partidului VOX, iar aceasta a dus la izolarea in casa a intregului grup parlamentar, respectiv sistarea sedintelor Parlamentului. Tot atunci posibil s-a infectat si sotia Prim-ministrului Pedro Sanches, testata pozitiv acum citeva zile. Mai tirziu, s-a anuntat ca si Presedintele si vicepresedintele Cataluniei la fel au fost testati pozitiv. Presedinta regiunii Madrid la fel...Ce vremuri traim.

La radio se anunta cifrele. De noi cazuri, de morti, de recuperati. In ultima vreme sunt cu doua mii mai mult zilnic, de ierii pina azi au crescut cu 25%, iar asta inseamna, dupa cum spun autoritatile, ca suntem aproape de “el pico maximo” si ca urmeaza perioada cea mai dura, apoi vom trece de partea cealalta a curbei. Pina atunci, suntem indemnati sa fim disciplinati, adica sa respectam intocmai carantina, sa dam dovada de spirit de sacrificiu, adica sa suportam masurile impuse de autoritati si sa fim uniti. Au fost mobilizati studentii din ultimii ani la Medicina si Infirmierie - 17.000, pentru ca medicii lucreaza la turatii maxime. Regiunile Madrid si Catalunia - cele mai afectate - acuza autoritatile ca nu le-au indestulat cu masti si echipament, desi le-au solicitat de ceva timp. La rindul sau, ministrul Sanatatii anunta ca a facut o inventariere a materialelor si a echipamentului pentru medici si ca se va ingriji ca acestia sa nu duca lipsa de nimic. Pina acum a fost distribuit in regiuni deja un milion si jumatate de masti, dar e nevoie de mai mult…Nu este timpul potrivit pentru certuri. Si nici pentru politica.

Azi, pentru prima data de cind a aparut nevoia asta in lume, pagina pe care o consult de obicei - www.rtve.es - a schimbat ordinea in care dadea informatia. Acum apare mai intii numarul mortilor: 767, apoi noile cazuri: peste 17.148, apoi cei insanatositi: 1.107. Datele sunt de la amiaza si se schimba de la ora la ora...Printre aceste cazuri este si o fosta colega de-a mea de la cursul de spaniola, de pe vremea cind ambele locuiam la Bilbao, in Pais Vasco. Se afla internata la Zaragoza. Va fi bine, ne-a spus ea pe Facebook.

Am iesit sa scriu la balcon. De la vecinii de peste peretele din stinga se aude muzica latino, de pe undeva de sus vine miros de carne la gratar, de prin alta parte - de un sofrito spaniol (usturoi, ceapa, ardei, rosii), de la cei de jos - voci de copii, miros de detergent de rufe, dar si de cumin, cardamom, curry. Din departare, de dupa colt, se aude vecinul cu ciocanul. Bat clopotele la catedrala. Este 13.30. Se apropie vremea prinzului in Spania. Toti suntem in aceeasi barca, dar mai dependenti unii de altii si mai vulnerabili ca niciodata.

M-am chitit si am iesit sa arunc gunoiul, dar nici peste doi pasi din scara a inceput sa ma manince ba nasul, ba ochii, ba urechile. Mai, creieras de la oras, ia-o usor! Am zabovit putin si am aruncat o privire in jur. Foarte multi vecini s-au mutat la balcon sau si-au mutat fotoliile aproape de usile de la balcon, mai aproape de soare, de aer, de primavara asta care vine si trece fara ca s-o putem atinge. Unii citesc, altii stau pe telefon sau palavragesc, mai sunt si dintr-acei care scot capul pe geam sa vada daca a mai trecut cineva pe strada. Unii nici asta nu fac.

Viata, mai toata aproape, s-a mutat online, dar si glumele. Cu toata gravitatea sitiatiei, oamenii inca nu si-au pierdut umorul: “Parca am trai un al doilea Craciun. Toti reuniti in casa, copii nu merg la scoala, adultii la serviciu, frigiderele sunt pline, la televizor - discursul Regelui. Curind vom scoate bradul din debara.”

Astept sa apara glume si cu Ibuprofen, despre care OMS a spus ieri sa evitam sa-l luam in cazul simptomelor de COVID-19. In Spania, acest medicament este recomandat aproape pentru orice si astfel a ajuns subiect de glume printre migranti.

De afara se aud aplauze pentru toti cei din prima linie. Este ora 20.00. Vecinul meu, cel care isi intreaba capilasul: “Que pasa, chaval?!” nu a mai rezistat sa asculte muzica in casa si a scos boxa pe geam. Avem discoteca. Eu prefer liniste. Vrei nu vrei, bea Grigore aghiasma.

Vineri
Azi pe la cinci dimineata am tras o injuratura apasata in romana si tare, oricum nu ma intelege nimeni, am dat vreo doi pumni in peretele de peste care se auzea vocea iritanta - mereu asa a fost - a vecinei, ca sa-mi scot furia, mi-am indesat mai tare dopurile in urechi - aplauze celui care le-a inventat - si mi-am zis ca o sa-mi comand degraba o casca pe Internet. Si o sa dorm cu ea pe cap! Sper sa reusesc sa adorm repede la loc. Ma trezesc uneori de la vorbitul ei la telefon pe la 3 noaptea sau pe la 5 dimineata, asa cum a fost azi. Si nu e o discutie de jumatate de ora. E de oreeee! Probabil vorbeste la telefon cu Americile…dupa accent stiu. Dar o las. Nu a mai trait astfel de vremuri. Nici eu.

Prietenii mei din California mi-au dat intilnire azi pe Skype. “It’s a mad world, auntie Maia! Let’s talk. Much to discuss...”

Spania a ajuns deja la 20.000 de cazuri si peste 1.000 de morti azi.

Mi-am facut o cafea si am iesti pe acoperis s-o beau.

Dupa amiaza, m-am instalat iarasi la balconul meu de doi metri jumate lungime si jumate de metru latime si am schimbat doua vorbe cu mita vecinei. Se plimba si ea pe marginea balconului... Macar am vazut la fata azi pe cineva, caci doua vorbe schimb zilnic cu oameni la telefon sau pe Skype. Mi-am umplut pieptul cu aer. Hulubii de alaltaieri s-au mutat azi la un vecin de peste drum. El are balconul mai mare si le da de mincare. Un porumbel a zburat aproape deasupra capului meu cu o crenguta in cioc. Au aparut si citeva pisici pe strada. Un lucru interesant - oamenii fac si arunca mai putin gunoi.

Mi-a intrat in casa un bizoi. Vai, ce-mi aduce aminte de copilarie biziitul lui, cind adormeam la amiaza in vacantele de vara petrecute la bunicii din Tomai, auzindu-l doar pe el zburind zapacit prin camera, apoi dindu-se cu capul de fereastra. Si hulubii la fel imi aduc aminte de acele veri.

Mai toata ziua mi-am mutat locul prin casa. Dupa ora 17.00, soarele incepe sa apuna si se raceste afara. Abia in Spania am inteles ca el poate incalzi diferit, chiar arde. Asa ca ies pentru ultima repriza la balcon, cit mai este pe cer. Simt forfota tipica acestei ore. In mod normal, orasele si satele Spaniei s-ar umple acum de lume. Magazinele s-ar redeschide dupa siesta, copiii ar iesi de la scoala cu bunicii de mina, barurile ar scoate farfurii cu tapas si pintxos si s-ar umple de “¡Una caña, por favor!”, “¡Una copita de vino tinto aqui!”, “¡Chipi a la plancha para mi!”… In carantina insa oamenii ies mai des la balcon, dar oricum “ies”, se aud voci mai vesele din casa, din ferestre ies ritmuri de hip-hop, latino, disco... lumea iese la cumparaturi si cu ciinii la plimbare. Spania depune mult efort sa stea locului. E o tara cu viata in strada, cu mult umor, galagioasa, ca si celelalte tari mediteranene, cu multa fiesta, cu prinzuri de duminica in familie, care dureaza pina la cina, iar la cina o iau de la capat. Spania cu greu isi incetineste ritmul in aceasta liniste impusa.

E o perioada in care facem un compromis cu noi insine, un compromis social, dar in acelasi timp pastrindu-ne activi zilnic. Incepe sa ma ia cu ameteli numai cind ma uit la calculator. O sa pun frine la retelele sociale si la stiri. Pina acum m-am documentat suficient si am cautat sa inteleg. Voi accesa stirile doar sa vad daca s-au modificat masurile luate de autoritati si voi lasa chatuirle deschise. Toata nevoia asta te poate foarte usor inghiti daca nu te gestionezi. Uritul atrage in aceeasi masura ca si frumosul. Timpul se scurge ca apa in nisip daca-l petreci prea mult online. Am in casa carti. Muzica. Cer senin si soare afara.

Incredibile zile traim…Surrealism. Si-ar fi imaginat vreodata cineva ca vom vedea toti, concomitent, tari goale de noi, dar in acelasi timp, pline de noi? De cite ori le spunem copiilor cind fac vreo trasnaie: “Mergi in camera ta si gindes-te la ce ai facut! Apoi revii si-mi spui unde ai gresit.” Imi pare ca ni s-a dat o sansa. Sa ne domolim si sa reflectam, sa ne intilnim cu noi insine si sa ne resetam. S-o luam de la capat. Altfel…

Poate ni se da ragaz sa intelegem ca, de fapt, avem nevoie de foarte putine ca sa traim? Sau ni se arata cit de anapoda ne sunt valorile si ca, de fapt, cele importante sunt altele?

Uitati-va in telefon, pe chatul WhatsApp, Viber, Facebook...Oamenii cu care ati vorbit aproape zilnic in aceasta saptamina sunt cei mai importanti in viata voastra, iar fiecare om reprezinta o “tema”. Acum va vedeti prioritatile?

...ce bine e ca nu-mi merge televizorul. Inchid calculatorul si deschid Isabel Allende: “Escucha, /.../ voy a contarte una historia, para que cuando despiertes no estés tan perdida.”

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG