Linkuri accesibilitate

Transportul public e un serviciu social, deci nu profitul este scopul (portalul SIC.md)


Moldova - Press Review photo

Despre cât trebuie să coste transportul public în Chișinău scrie portalul SIC.md. Programele electorale ale celor doi candidați care au ieșit în turul II – Andrei Năstase și Ion Ceban – nu spun nimic despre prețuri, se scrie în material. SIC.md menționează că per general situația în capitală e proastă la acest capitol, deoarece ambele întreprinderi responsabile de transportul public din Chișinău anul trecut au ieșit în minus. „Întrebarea e dacă acest deficit bugetar e din cauza tarifelor prea mici sau sunt și alte probleme?”, se mai scrie în articol. Articolul argumentează cănoi. și profitul e ultimul lucru la care trebuie să se gândească autoritățile municipale când vorbesc despre el. „Beneficiile multiple pe care le aduce, de la mobilitate și accesibilitate până la ecologie, înseamnă că prețul achitat de călători nu trebuie neapărat să fie egal sau mai mare decât prețul de cost al unei călătorii”, conchide SIC.md.


Fosta vicedirectoare a Centrului Național Anticorupție Cristina Țărnă consideră că înființarea comisiei care va selecta cel puțin doi candidați la funcția de procuror general pentru a fi propuse Consiliului Superior al Procurorilor este neconstituțională pentru că nu este prevăzută în Constituție, transmite IPN. Potrivit ei, CSP nu este tocmai bine aliniat cu ideile guvernării, președintele țării are mai puțină reprezentativitate în cadrul Guvernului și atunci se creează o comisie extra-CSP care are drept scop să limiteze puterea CSP în selectarea procurorului general. „Creând această comisie neprevăzută de Constituție în care procurorul, în general, nici nu miroase a procuror, noi, de facto, luăm prerogativa de autoguvernare”, afirmăCristi Cristina Țărnă. În opinia ei, această comisie, de facto, înlocuiește CSP.

Victor Surujiu a scris o analiză pentru portalul Noi.md în care susține că alegerile locale au reprezentat o luptă dură, dar conformă regulilor. Autorul scrie că observatorii au fixat sute de încălcări la alegerile de duminica trecută. „Printre acestea - agitația electorală ilegală în apropierea sectoarelor electorale, agresarea și intimidarea alegătorilor, votul în grup, transportarea organizată a cetățenilor spre sectoarele electorale, încălcarea votului secret, coruperea și „migrarea” ilegală a electoratului, diverse lacune în listele electorale”, subliniază autorul. Totuși, comparativ cu anii precedenți, de această dată au fost înregistrate mai puține incidente, afirmă Surujiu. El conchide că în ziua scrutinului atmosfera nu era la fel de tensionată, ca altădată.

Într-un comentariu pentru Media Azi, Dorin Scobioală scrie despre alegerile locale ca o foaie de turnesol, care poate arăta schimbările în preferințele politice ale cetățenilor după debarcarea Partidului Democrat, date importante în contextul alegerilor prezidențiale de anul viitor și al unor eventuale alegeri parlamentare anticipate. Cu siguranță, elementul care a marcat această campanie a fost faptul că posturile de radio și TV au fost obligate să organizeze dezbateri electorale, neapărat în direct și într-un segment orar îngust din prime-time, scrie Scobioală. „Cea mai mare sfidare legată de această obligativitate a organizării de dezbateri, impusă de noua guvernare, a fost faptul că tocmai exponenții coaliției PSRM-ACUM, Ion Ceban și Andrei Năstase, au ignorat toate dezbaterile, la toate televiziunile, fapt prin care au stârnit dezamăgirea publicului și indignarea moderatorilor”, menționează autorul. El opinează că ar fi fost vorba de o înțelegere între cei doi reprezentanți ai alianței de guvernare, pentru a nu fi puși în situația de a se ataca reciproc.

Președintele Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea, citat de TV8, este de părere că legea a fost încălcată pe 27 septembrie, când a fost organizată Adunarea Generală a Judecătorilor și au fost revocați din funcții cei șase membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Expertul crede că atitudinea judecătorilor îi va determina pe politicienii aflați la guvernare să „intre cu buldozerul în justiție” și îi îndeamnă pe judecătorii din CSM să renunțe singuri la funcții.

Radio Chișinău o citează pe experta anticorupție, Elena Prohnițchi care consideră că insuficiența inspectorilor de integritate este una dintre problemele în activitatea Autorității Naționale de Integritate. Potrivit legii, instituția urma să aibă 43 de inspectori de integritate, însă a reușit să angajeze doar 15. Salariul mic nu motivează persoanele calificate să depună dosarul pentru această funcție, menționează Prohnițchi. „Autoritatea nu-și poate îndeplini în măsura în care este așteptată de către public misiunea sa de control și de verificare a averilor și intereselor personale ale funcționarilor publici. Reducerea recentă a salariilor a inspectorilor, tot nu vine să încurajeze persoanele calificate să aplice pentru această funcție. Una dintre recomandările noastre este ca autoritățile să identifice modalități de creștere a salarizării a inspectorilor de integritate”, a subliniat experta.

Jurnal.md scrie că deputatul Blocului ACUM Iurie Reniță cere Procuraturii Generale să investigheze modul în care a fost finanțată campania electorală din 2016 a PSRM. În opinia parlamentarului, există suspiciuni că socialiştii ar fi participat la scheme de spălare a banilor proveniți din străinătate. Constatarea a fost făcută după examinarea de către Reniță a unui raport întocmit de un ofițer CNA încă în mai 2016. Acesta ar fi arătat că persoane din anturajul PSRM au primit 1,5 milioane de euro prin intermediul unor firme off-shore din Bahamas.

Andrei Năstase, candidatul Blocului ACUM la șefia capitalei, poate pune în pericol coaliția PSRM-Blocul ACUM și fotoliul de Premier deținut de Maia Sandu, afirmă Victor Nichituș, citat de portalul Tribuna. „Se pare că Andrei Năstase este reticent în fața unei coaliții cu socialiștii în Consiliul Municipal. Dacă în cele două săptămâni rămase până la votul din turul doi, Andrei Năstase va pune tunurile electorale pe contra-candidatul său socialist, el pune sub semnul întrebării construcția parlamentară PSRM/ACUM girată de Statele Unite, Federația Rusă și Uniunea Europeană”, se mai menționează în material.

„Cartoful fierbinte: Rusia a primit plocon războiul fronturilor multiple din Siria” – acesta e titlul unui editorial semnat de Iulian Chifu și publicat pe portalul Deschide.md. Autorul scrie că retragerea SUA din nord-estul Siriei a fost un semnal major al câștigului obținut de Rusia în Siria. Da, Rusia a preluat pe deplin controlul în statul sirian, dar a moștenit nu numai postura avantajoasă care îi dă relevanță de prim plan și un rol dominant în Orientul Mijlociu, dar și responsabilitățile și toate confruntările din regiune în sarcină, opinează Chifu. „Rusia lui Putin trebuie să gestioneze, dacă nu să soluționeze toate problemele regiunii, după ce marți expiră încetarea focului dintre armata turcă și gherilele kurde YPG/PYD negociată de vicepreședintele Mike Pence”, explică autorul. Chifu subliniază că astfel Rusia se confruntă deja cu o altă problemă ce decurge din responsabilitate ce vine odată cu asumarea controlului și posturii dominante în Siria, conchide autorul.

XS
SM
MD
LG