Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană a propus ca oamenii vaccinați să fie scutiți de teste și carantină


Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Comisia Europeană a propus luni ca oamenii vaccinați să fie scutiți de teste și carantină când călătoresc dintr-o țară a Uniunii Europene în alta. Propunerea vine după ce luna aceasta UE a ajuns la un acord asupra certificatelor COVID-19, care vor demonstra printr-un cod QR dacă posesorul este vaccinat, imun pe baza vindecării sau are un test negativ recent. Mecanismul ar urma să fie pus la punct cel mai târziu la 1 iulie. Executivul UE, care caută să unifice regulile în prezent foarte diverse din țările membre, a spus luni că testarea sau carantina nu se vor aplica persoanelor care au fost vaccinate deplin cu 14 zile înaintea călătoriei. Cam jumătate din adulții din UE au primit până acum o primă doză. În baza propunerii Comisiei, oamenii care și-au revenit după COVID-19 vor fi considerați imuni 180 de zile. Comisia a propus de asemenea ca testele PCR să fie valabile pentru călătorie vreme de 72 de ore, iar cele antigene, rapide, pentru 48 de ore.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG