Linkuri accesibilitate

Compania Avia Invest spune că și-a plătit datoriile și că guvernul nu are niciun motiv s-o declare în insolvență


Aeroportul intenaținal Chișinău

Compania Avia Invest, concesionara Aeroportului Internațional Chișinău, spune că nu mai are datorii față de Autoritatea Aviatică Civilă și prin urmare nu mai este motiv să fie declarată insolvabilă, cum a cerut guvernul. Într-o postare pe rețele, miercuri, Avia Invest a spus că și-a plătit datoria 22,6 de milioane de lei și repetă că ar fi victima unei agresiuni din partea autorităților, care ar vrea să o falimenteze și să o distrugă. Premierul Ion Chicu a spus însă tot miercuri că Avia Invest ar mai datora alte 10 milioane de lei, statului, în taxe neplătite. La 18 mai, după ce Chicu a amenințat-o cu insolvabilitatea și rezilierea contractului, Avia Invest a spus că liderii Moldovei, în special președintele Igor Dodon, fac presiuni „enorme” asupra companiei, invocând pretinse încălcări cuprinse în contractul de concesionare, și a avertizat că dacă se adresează arbitrajului internațional și câștigă, statul ar urma să piară aproape un miliard de euro.

XS
SM
MD
LG