Linkuri accesibilitate

Continuă eforturile de recuperare a cetățenilor americani din provincia Hubei


Ca și alte orașe din China, Wuhan este în carantină

Statele Unite plănuiesc câteva zboruri noi pentru a aduce acasă cetățenii americani din provincia chineză Hubei, focarul epidemiei de coronavirus, a declarat secretarul de stat Mike Pompeo. Declarația sa de astăzi urmează anunțului Chinei că numărul deceselor a crescut la 362, iar cel al îmbolnăvirilor a depășit 11 mii de oameni. „Am putea aduce cetățenii acasă și din alte țări”, a spus Pompeo la sosirea în Uzbekistan, în continuarea unui turneu prin Asia Centrală, sugerând că Statele Unite sunt gata să aducă în China medicamente. Autoritățile chineze au finalizat tot astăzi construcția unui spital special cu o mie de paturi pentru tratarea persoanelor infectate în orașul Wuhan, capitala provinciei Hubei. Construit în numai 10 zile, acesta și un alt spital aflat încă în construcție, cu 1500 de paturi, urmează să se deschidă în cursul săptămânii. Au fost confirmate cazuri de infectare cu coronavirus în alte 24 de țări. Duminică, Filipine a anunțat un prim deces în afara Chinei.

XS
SM
MD
LG