Linkuri accesibilitate

Covid-19: cea mai mare provocare a Germaniei, de la al Doilea Război Mondial (Angela Merkel)


Firma americano-germană CureVac din Tübingen, unde se încearcă dezvoltarea unui vaccin anti Covid-19.

Lupta împotriva epidemiei de coronavirus este „cea mai mare provocare'' cu care se confruntă Germania după al Doilea Război Mondial, a declarat miercuri cancelara Angela Merkel într-un mesaj televizat către naţiune. Gestul în sine este o premieră pentru Merkel, care în patru mandate consecutiv nu s-a mai adresat națiunii, în afara discursurilor tradiționale de anul nou și ziua națională.

„De la Reunificarea germană, nu, de la al Doilea Război Mondial, nu a mai existat pentru ţara noastră o provocare ce să depindă atât de mult de solidaritatea noastră comună'', a subliniat Merkel. Cancelara a încercat să-i asigure pe germani că guvernul nu ia decât măsuri excepționale pentru protejarea fiecărui individ, pentru că „îngrădirea libertății de mișcare” nu este normală pentru o democrației. Și cu atât mai greu de acceptat pentru ea, care venind din fosta Germaniei răsăriteană, a fost nevoită să lupte pentru această libertate. Merkel a apelat la fiecare individ să dea dovadă de responsabilitate și să respecte regulile și restricțiile impuse, pentru că „democrația noastră” depinde de un efort colectiv.

În Germania erau confirmate miercuri 11.973 de cazuri de COVID-19 şi 28 de decese, fiind a treia ţară europeană, după Italia şi Spania, în ordinea numărului de infectări cu coronavirus.

Guvernul de la Berlin a instituit luni controale la frontierele Germaniei cu cinci ţări din spaţiul Schengen. Și a bocat de miercuri, conform cu decizia Bruxelles-ului, intrarea în țară a cetățenilor străini care nu sunt din Uniunea Europeană.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG