Linkuri accesibilitate

Covid-19: Comisia europeană va încerca o relansare coordonată a turismului în această vară


Comisia Europeană discută miercuri un plan strategic pentru relansarea „turismului și transportului în 2020 și după aceea”, iar potrivit proiectului de rezoluție scopul este de a asigura „sustenabilitatea unui bun valoros european, turismul, pentru generații”. Se va discuta în primul rând despre o modalitate coordonată de a relansa turismul în această vară, în contextul pandemiei de coronavirus; despre redeschiderea granițelor, controlat, în spațiul Schengen, dar și despre măsuri de igienă în hoteluri, restaurante sau la malul mării. Mai ales în privința granițelor, este de așteptat ca deciziile Comisiei să fie sub formă de recomandări, spre dezamăgirea multor europarlamentari care și-ar dori reguli obligatorii pentru statele membre.

Tot miercuri, la Berlin, guvernul german va discuta posibilitatea redeschiderii granițelor, ținând cont de faptul că țările vecine au reguli diferite privind călătoriile și carantina pentru cetățenii străini. Accentul se va pune pe liberalizarea rapidă a traficului pentru persoanele care trăiesc și lucrează în zonele de frontieră.

Cancelara Angela Merkel este așteptată și în Parlament unde va explica strategia guvernului pentru a controla pandemia de coronavirus, acum că s-a intrat în faza de relaxare a restricțiilor.

XS
SM
MD
LG