Linkuri accesibilitate

Covid-19: creșteri alarmante de noi infectări în Ucraina și Statele Unite


China nu este singura țară în care există pericolul unei reizbucniri a pandemiei de coronavirus: Ucraina a înregistrat în ultimele 24 de ore un număr record de cazuri noi de COVID-19, precum și de decese legate de noul tip de coronavirus . Potrivit agenției RBC, în ultimele 24 de ore, în Ucraina au fost confirmate 758 de cazuri noi și 31 de decese, bilanțul total ajungând, astfel la 33.234 de îmbolnăviri și 943 de persoane decedate din cauza COVID-19. Potrivit RBC, este cel mai mare număr de cazuri noi și de decese înregistrate în 24 de ore, de la debutul epidemiei în Ucraina.

Numărul infecţiilor cu noul coronavirus a atins, marţi, un nou record și în şase state americane. Îmbolnăvirile continuă să crească pentru a doua săptămână consecutiv, dar autorităţile locale merg mai departe cu planurile de relansare a economiei, scrie Reuters.

Arizona, Florida, Oklahoma, Oregon şi Texas au raportat creşteri în ceea ce priveşte infecţiile cu noul coronavirus. Nevada a raportat, de asemenea, cel mai mare număr de îmbolnăviri o singură zi, după o scădere care a început pe 23 mai. Spitalizările sunt, de asemenea, în creștere.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG