Linkuri accesibilitate

Covid-19: Statele Unite au cumpărat producția mondială de Remdesivir pe următoarele trei luni


Remdesivir - medicamentul prezentat la o conferință de presă a Universității din Hamburg, Germania, în aprilie 2020

Statele Unite , țara cea mai afectată din lume de pandemia de coronavirus, a cumpărat aproape toată producția mondială de Remdesivir pe următoarele trei luni, relatează cotidianul britanic The Guardian. Medicament contra malariei, Remdesivir-ul s-a dovedit unul din cele mai eficiente tratamente pentru pacienții de Covid-19. Potriviti unui studiu clinic din aprilie, scurtează în medie cu patru zile perioada de însănătoșire.

The Guardian relatează că administrația americană a cumpărat toată producția de Remdesivir a firmei Gilead Sciences pe luna iulie și cam 90% din producția pentru august și septembrie , ceea ce înseamnă că restul lumii mai poate procura medicamentul eventual din octombrie.

„Președintele Trump a făcut o afacere senzațională pentru binele americanilor” a comentat ministrul american al sănătății, Alex Azar. „Administrația depune toate eforturile pentru a afla despre orice tratament eficient contra Covid-19 și a-l pune la dispoziția americanilor” a mai spus Azar, citat de The Guardian.

În acest moment, Statele Unite se confruntă cu rate record de noi infectări de peste 45 de mii pe zi iar epidemiologul șef al administrației americane, Anthony Fauci avertiza marți, în cursul audierilor din Senat, că rata ar putea ajunge și la 100 de mii de cazuri pe zi, dacă nu se iau măsuri hotărâte. În opinia lui Fauci, unele state s-au „grăbit” cu redeschiderea economiei și relaxarea măsurilor sanitare.

Agenția europeană pentru sănătate tocmai a omologat, cu câteva zile în urmă, utilizarea Remdesivir în tratamentul pentru Covid-19.

Firma Gilead Sciencies a precizat luni că prețul unui tratament de șase zile, cumpărat de la administrația americană, va costa în jur de 2 mii de euro.

XS
SM
MD
LG