Linkuri accesibilitate

Cresc din nou tensiunile între minoritatea maghiară și majoritate? (revista presei din România)


Presa a sesizat semnale de acutizare a relațiilor dintre minoritatea maghiară din România și majoritate. Sebastian Rusu scrie pe site-ul Jurnalistii.ro că „Incidentele din această vară de la Cimitirul Internaţional de la Valea Uzului au devenit un pretext al diplomaţiei ungare de a condiţiona şi mai mult guvernarea PSD de la Bucureşti, pentru «a fi mai îngăduitoare» cu doleanţele comunităţii maghiare din România”. Asta se întâmplă pe fondul slăbirii influenței politice a Partidului Social Democrat. Rusu îl citează pe ministrul de externe ungar cu declarația făcută vineri la Arad: Ungaria „şi-ar dori o rezolvare pe cale diplomatică a conflictului declanşat în Valea Uzului, oficialul afirmând că aşteaptă de la Guvernul României şi «o atitudine mai pozitivă» faţă de comunitatea maghiară, pentru care lista cu probleme nerezolvate ar fi mai mare decât cea a problemelor rezolvate”, spus Szijjártó Péter.

Dan Tăpălagă critică însă pe G4Media tipul de reacție al autorităților de la București. Vineri, Agerpres anunța un exercițiu militar cu 500 de soldați taman în zona Harghita-Covasna. Adică „În timp ce statul maghiar își arată mușchii în plan economic, investind tot mai mulți bani în Transilvania, statul român ține să facă o demonstrație de forță în plan militar”. „Aici e nevoie de acțiunea Guvernului, prin proiecte economice, a Parlamentului, prin legi deștepte altele decât împotriva steagurilor și prin implicarea Președintelui, care este ales inclusiv de maghiarii din Harghita și Covasna”.

Premierul Ungariei, arată Tăpălagă, știe bine că nu mai poate pune problema revizuirii granițelor, dar practic „nimic nu-l împiedică să operaționalizeze planul său mai vechi de a ridica o națiune maghiară în interiorul bazinului Carpatic pe care să încerce să o lege de Budapesta în plan economic (prin investiții în școli, biserici, stadioane), social (dubla cetățenie) și juridic (același drepturi acordate cetățenilor maghiari din afara Ungariei, la ajutoare sociale, subvenții etc). (…) Iar statul român nu se poate apăra de așa ceva cu Armata. Mai bine ar mobiliza un detașament de firme care să construiască o autostradă prin Ținutul Secuiesc, care să-i lege economic de alte orașe din România”. Totul se petrece la un pas de Ucraina, mai scrie jurnalistul de la G4Media, unde Rusia și-a exersat deja metodele de război hibrid în Transcarpatia și ar putea-o face la fel de bine în Transilvania.

Politica europeană a momentului este analizată de Valentin Naumescu. Textul apărut pe platforma Ziare.com observă două caracteristici : „tensiunea ideologica liberal-iliberal”, care altminteri nu e o temă strict europeană, și „dificultatea în creștere de formare și menținere a majorităților în democrațiile parlamentare, pe fondul radicalizării ideologice, a multiplicării abordărilor identitare”. Europa are o veche cultură a coalițiilor, numai că în ultima vreme, scrie Naumescu, „politica europeană se dezeuropenizează treptat”. „Coalițiile nu mai funcționează. Sau funcționează tot mai greu, la limita limitei și doar pentru scurte perioade de timp”. Iar situația de la ultimele alegeri pentru șefia Comisiei Europene confirmă criza relativă : un președinte ales cu cea mai slabă majoritate din toată istoria Uniunii Europene și care va avea nevoie, pentru constituirea Comisiei, de „TOATE voturile Partidului Popular European, al social-democraților europeni și al noului grup Renew Europe pentru validarea comisiei în plenul Parlamentului. Orice vot împotrivă îi poate fi fatal. Compromisul naște noi compromisuri, iar nemulțumirile se acumulează”.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG