Linkuri accesibilitate

Criza afgană, conflictul din Ucraina și soarta lui Navalnîi - pe agenda discuțiilor Merkel-Putin


Angela Merkel și Vladimir Putin, declarații de după întâlnirea de la Kremlin din 20 august 2021

În ultima sa vizită de lucru la Moscova în calitate de cancelar al Germaniei, Angela Merkel a spus vineri că cele două țări trebuie să dialogheze. „Chiar dacă avem dezacorduri profunde, noi discutăm, și așa trebuie să rămână lucrurile și în continuare”, i-a spus Merkel președintelui rus Vladimir Putin în partea televizată a întâlnirii lor.

Pe agenda lui Merkel se aflau criza afgană, conflictul separatist din Ucraina, soarta opozantului rus întemnițat Alexei Navalnîi și altele.

Vizita lui Merkel la Moscova vine spre sfârșitul celor 16 ani petrecuți de ea în fruntea Germaniei. În ciuda unor diferențe acute de opinie, ea a cultivat legături relativ bune cu Putin, aflat la putere de peste două decenii. La începutul discuțiilor de vineri, Putin a remarcat importanța relațiilor cu Germania și a lăudat-o pe Merkel pentru rolul jucat în dezvoltarea lor. „Germania este unul din partenerii noștri cheie în Europa și întreaga lume vă mulțumește pentru eforturile dvs. din ultimii 16 ani”, a spus Putin.

Merkel urmează să se întâlnească duminică cu președintele Ucrainei, la Kiev, iar săptămâna viitoare va vizita Israelul.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG