Linkuri accesibilitate

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019
Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. Live Blog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

12:09 8.10.2019

Autorităţile americane au luat măsuri cu scopul protejării denunţătorului în cazul Trump-Ucraina

Într-o scrisoare din 28 septembrie, adresată directorului interimar al Comunităţii serviciilor de informaţii americane, Joseph Maguire, avocaţii denunţătorului şi-au exprimat temerile în legătură cu siguranţa clientului lor, după ce Trump a sugerat că s-ar face vinovat de trădare.

Potrivit avocaţilor, anumite persoane ar oferi o "recompensă" de 50.000 de dolari pentru orice informaţie privind identitatea denunţătorului, după dezvăluirile referitoare la solicitările lui Trump adresate liderului Ucrainei, Volodimir Zelenski, în sensul compromiterii imaginii fostului vicepreşedinte Joseph Biden, candidat în scrutinul prezidenţial din 2020.

Potrivit unei surse guvernamentale americane, autorităţile federale au luat măsuri de precauţie cu scopul protejării denunţătorului. Sursa a refuzat să spună dacă există vreo ameninţare clară la adresa denunţătorului.

La finalul lunii septembrie, presa americană a relatat că preşedintele SUA, Donald Trump, încerca să afle cine a furnizat informaţii despre controversata convorbire cu omologul din Ucraina, Vladimir Zelenski, comparând sursele cu "spionii" şi amintind că în alte vremuri astfel de persoane erau pedepsite "altfel"

13:15 7.10.2019

Bielorusia a cerut ajutor Ucrainei pentru dezvoltarea unor rachete

La întâlnirea sa de la sfârşitul săptămânii trecute cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko i-a propus acestuia ca Belarus şi Ucraina să coopereze în domeniul construcţiei de rachete, iar un prim pas pentru demararea unei astfel de colaborări ar putea fi înfiinţarea unor societăţi mixte în alte domenii.

'La ora actuală, lucrăm foarte mult la dezvoltarea industriei rachetelor în Belarus. Nu am avut un astfel de domeniu până acum. Suntem foarte interesaţi să ne ajutaţi în această privinţă', a afirmat Lukaşenko. 'Dacă partea ucraineană ar fi de acord să ne ajute, atunci un proiect comun ar putea fi implementat într-un an şi jumătate sau doi, dar dacă nu aceasta ne va lua patru sau cinci ani şi ne va costa şi mai puţin', a remarcat el.

Belarus, a spus liderul de la Minsk, este gata să investească şi să creeze întreprinderi comune în Ucraina în domenii civile: în industria auto, de construcţie a tractoarelor şi a echipamentelor auto.

Lukaşenko anunţase încă la sfârşitul lunii septembrie că-i va propune omologului său ucrainean realizarea unor proiecte comune în domeniul construcţiei de rachete.

Potrivit acestuia, Minskul a început singur să-şi construiască o rachetă nouă, dar Belarusul nu are competenţele necesare, specialişti cu experienţă corespunzătoare.

Cu toate acestea, Aleksandr Lukaşenko a spus că ţara sa nu intenţionează să construiască rachete intercontinentale.

El a amintit că i-a propus un proiect similar fostului preşedinte ucrainean, Petro Poroşenko, care îl asigurase că proiectul este profitabil şi că Kievul va începe să acţioneze în această privinţă. 'Dar nimic nu s-a întreprins de atunci', a remarcat, între altele, Lukaşenko, care într-o declaraţie făcută anul trecut menţionase că există o cerere mare pe piaţa internaţională la armele inteligente de înaltă precizie.

Primul proiect finalizat de Minsk este un sistem de rachete cu lansare multiplă 'Polonez', creat în 2015, cu sprijinul specialiştilor chinezi.

'Am început să dezvoltăm o cooperare mai activă în sfera militară cu China din cauza faptului că partenerii noştri ruşi nu au fost întotdeauna dispuşi, să spunem aşa, să ne ofere ajutor în crearea unor noi tipuri de arme', afirmase în decembrie trecut ministrul de externe belarus, Vladimir Makei, citat de presa de la Minsk.

Deşi Kremlinul exercită presiuni asupra Minskului asupra accelerării proceselor de integrare în cadrul Uniunii comune dintre cele două state în virtutea unui acord din 1997, Belarus a făcut în ultimele săptămâni paşi de natură să irite Moscova.

13:13 7.10.2019

Situația pe front astăzi în Donbas

13:12 7.10.2019

Proteste la Kiev împotriva „capitulării“ lui Zelenski în faţa separatiştilor

Mii de persoane au protestat la Kiev faţă de înţelegerea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu Moscova, prin care ar putea garanta autonomie teritoriilor din est, controlate de separatiştii pro-ruşi.

Reprezentanţii Ucrainei şi Rusiei au ajuns marţea trecută la o înţelegere privind alegerile din regiunea Donbass şi legislaţia privind statutul său special.

Cu toate acestea, mulţi ucraineni au considerat înţelegerea ca fiind o încălcare a promisiunilor făcute de Zelenski în timpul campaniei electorale.

Zelenski a informat în urmă cu o săptămână că va discuta cu Rusia, Germania şi Franţa despre un acord de pace pentru regiunea Donbass.

Acesta a declarat că orice alegeri din Donbass vor fi ţinute doar după retragerea tuturor trupelor ruseşti. Moscova neagă că ar avea trupe în regiune

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG