18:25 23.3.2018

Nadia Savcenko intră în greva foamei ca protest împotriva arestării sale


Deputata ucraineană Nadia Savcenko a intrat vineri în greva foamei pentru a protesta împotriva arestării sale sub acuzaţia că ar fi plănuit să răstoarne guvernul, la mai puţin de doi ani de când a fost primită în ţară ca erou naţional, după doi ani de detenţie în Rusia.

Savcenko, fost pilot de elicopter care a făcut închisoare în Rusia ca prizonier de război, a fost reţinută joi la Kiev. Autorităţile ucrainene o acuză că a plănuit un atac asupra parlamentului în care ar fi urmat să folosească grenade şi arme automate.

De la întoarcerea în Ucraina, Savcenko a fost un critic frecvent şi dur al actualei administraţii de la Kiev. Ea spune că autorităţile ar fi înscenat planul de lovitură de stat pentru a o discredita, dar nu neagă faptul că ar fi încercat să răstoarne guvernul.

Într-o audiere televizată înainte de proces pentru a se stabili condiţiile arestării sale, Savcenko a spus că va protesta împotriva modului în care este tratată, la fel cum a protestat împotriva detenţiei din Rusia.

"Astăzi voi începe o grevă a foamei (...). Voi arăta poporului ucrainean ce înseamnă un erou", a spus deputata.

Ea purta un tricou negru cu motivul tridentului pe el - simbol naţional în Ucraina -, similar cu felul în care a fost îmbrăcată în timpul procesului din Rusia.

Modul în care ea a sfidat justiţia din Rusia i-a atras porecla de ''Ioana d'Arc'' a Ucrainei, iar la acel moment postere prin care se cerea eliberarea ei imediată au fost afişate pe străzi, în aeroporturi şi în parlamentul de la Kiev.

Însă ea a căzut în dizgraţie de când a revenit la Kiev în 2016 din cauza modului său de a vorbi deschis şi a comportamentului său schimbător.

În 2016, preşedintele Petro Poroşenko i-a conferit Nadiei Savcenko cea mai înaltă distincţie a ţării, ''Erou al Ucrainei''. Însă joi el a sugerat că presupusa tentativă de lovitură de stat a deputatei ar fi fost o operaţiune specială coordonată de Rusia pentru a destabiliza Ucraina.

Ea a fost reţinută joi la Kiev după ce a fost acuzată de autorităţi că plănuia un atac asupra Parlamentului folosind grenade şi arme automate.

17:46 22.3.2018

Ucraina o arestează pe Savcenko pentru plănuirea unui ‘atac terorist’


Deputata Nadia Savcenko – pilotul militar ucrainean, care a făcut doi ani de închisoare în Rusia – a fost arestată în incinta Parlamentului după ce deputații au votat în unanimitate ridicarea imunității. Savcenko este acuzată că ar fi pregătit „un atac terrorist”.

Astfel, a fost satisfacuta cererea Procuraturii Generale a Ucrianei, care o acuză pe deputată de pregătirea unor atacuri teroriste, pentru care o cheamă în fața justiției.

”Pentru” decizia de ridicare a imunitatii parlamentare a deputatului Savcenko au votat 291 de deputați (față de un necesar de 226 de voturi), ”pentru” acordul Parlamentului privind reținerea sa – 277, pentru arestare – 268 de deputați.

17:45 22.3.2018

Misiunea de observatori a OSCE în estul Ucrainei a fost prelungită cu un an


Misiunea de 1.000 de observatori a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) va putea să mai rămână în Ucraina încă o lună, a decis OSCE joi la Viena, relatează agenţia DPA.

''Negocierile nu sunt uşoare, dar putem fi mândri de rezultate'', a scris pe Twitter emisarul italian Luca Frattini, a cărui ţară deţine în acest an preşedinţia OSCE.

În ultimii patru ani, observatorii OSCE, neînarmaţi, au monitorizat armistiţiul fragil dintre forţele guvernului ucrainean şi separatiştii proruşi din estul ţării.

Rusia a susţinut decizia unanimă luată de OSCE. Decizia adoptată joi survine după ce recent s-a înregistrat o reducere a numărului de încălcări ale armistiţiului şi de victime în rândul civililor.

Potrivit DPA, în prezent au loc negocieri, la care participă Rusia şi SUA, privind desfăşurarea de trupe ONU de menţinere a păcii, alături de observatorii OSCE, în estul Ucrainei.

14:41 21.3.2018

Ungaria amenință cu blocarea participarii Ucrainei la summitul din vara al NATO

Peter Szijjarto
Peter Szijjarto


Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat ca tara sa va bloca participarea presedintelui ucrainean, Petro Porosenko, la summitul din vara al NATO, daca Kiev nu va renunta la legea scandaloasa privind educatia, care incalca drepturile minioritatilor nationale. "Ungaria nu are alte instrumente, decat blocarea aspiratiilor internationale, europene si euroatlantice ale Kievului" - a spsu Peter Szijjarto.

Potrivit afirmatiilor sale, "Ungaria nu va sprijini desfasurarea in luna aprilie anul curent a reuniunii UE-Ucraina la nivelul ministrilor apararii si a summitului NATO-Ucraina din aceasta vara". "Ungaria va sprijini desfasurarea acestor intalniri doar daca Ucraina a indeplini conditiile mentionate si isi va respecta angajamentele internationale asumate" - a adaugat Peter Szijjarto. "Ucraina trebuie sa garanteze ca legea educatiei, care incalca grosolan drepturile minoritatilor, nu va fi pusa in aplicare sub nicio forma pana in anul 2023 si ca in aceasta perioada Ucraina va desfasura consultarile necesare cu minoritatea maghiara" - a precizat ministrul maghiar.

La sfarsitul lunii septembrie 2017, presedintele Ucrainei, Petro Porosenko, a semnat legea educatiei, care stabileste ca procesul de educatie poate fi construit doar in limba ucraineana. Pana in anul 2020, limbile minoritatilor nationale vor putea fi predate doar pana in clasa a cincea, dupa care intregul proces de educatie incepand cu clasa I va trece integral pe limba ucraineana. Legea ucraineana a educatiei a fost aspru criticata de Polonia, Bulgaria, Grecia, Romania, Ungaria, Republica Moldova si Rusia.

De asemenea, pe 12 octombrie, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a recunoscut ca aceasta lege constituie un obstacol major pentru educatia minoritatilor nationale din Ucraina in limba lor materna.

Încarcă mai mult