Linkuri accesibilitate

„Dacă vor fi fraude, cum au fost până acum, nu se va alege nimic din Moldova noastră” (VIDEO/GALERIE)


Am mers în Lozova, raionul Strășeni, să vedem ce cred oamenii despre prezentul și, mai ales, viitorul țării.
Am mers în Lozova, raionul Strășeni, să vedem ce cred oamenii despre prezentul și, mai ales, viitorul țării.

„Statele Unite ale Americii și alți parteneri de dezvoltare vor face tot posibilul pentru a susține o competiție onestă și transparentă pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie” – este afirmația ambasadorului american în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, expusă într-un editorial. Astfel, diplomatul a îndemnat autoritățile moldovene să asigure un proces electoral liber și onest care să respecte voința poporului. În evaluarea sa prealabilă recentă, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa a avertizat din nou asupra potențialului de cumpărare a voturilor, abuz al resurselor de stat, pericolul resurselor mass-media controlate politic, lipsa unei transparențe în finanțarea campaniei și riscul manipulării sau suprimării alegătorilor din regiunea transnistreană și diaspora. Despre nevoia unui vot curat și unor alegeri corecte vorbim la acest sfârșit de săptămână.

„Dacă vor fi fraude, cum au fost până acum, nu se va alege nimic din Moldova noastră”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:32:00 0:00
Link direct

* * *

Banii sau produsele oferite de politicieni în schimbul voturilor au priză la electorat, pentru că nivelul de trai al cetățenilor rămâne a fi unul scăzut, dar cei care primesc astfel de pomeni se prezintă la vot fără să se gândească la viitorul statului. Șpăgile electorale, că-s bani, orez sau ulei, o să te ducă la sapă de lemn și pe tine, și pe ai tăi – sunt păreri pe care le-am adunat în comuna Lozova din raionul Strășeni.

– „Omu-i dezamăgit din toate punctele de vedere, el nu știe încotro s-o ia și, iaca, vine cineva la poartă și-i dă 100 de lei. Și el ce-o fi zis? „Dă-o în mama dracului!”... Și cu asta noi pierdem.”

Europa Liberă: Cât e de păgubos faptul că cetățeanul mai acceptă să-și vândă votul?

– „Îi foarte păgubos! Azi a luat, pentru 10 minute, suta ceea de lei îi ajunge, dar rabdă 4 ani de zile. Nu se gândește la asta. Pur și simplu sunt oameni care zic: „Ei, mama dracului n-a făcut acela, n-o să facă nici acesta” ș.a.m.d. Lehamitea asta a omului, deznădejdea ne duce la râpă pe noi.”

Europa Liberă: Cine poartă mai mare vină cel care vinde votul sau cel care îl cumpără?

– „Ambii poartă vina. Și acel care dă, nu trebuie să dea, lasă lumea să-l aleagă din bunul-simț, să se gândească ce a făcut omul acesta și cum îi omul acesta. Și acesta care ia trebuie să se gândească: „Măi, pentru ce? Eu azi sunt, mâine nu-s, îs bătrân, mă duc, dar copiii copiilor noștri”...”

Europa Liberă: Dar ce i-ați spune politicianului care vine cu pomana electorală la poartă?

Pentru ce dă banii ăștia, de unde-i ia?

– „L-aș alunga, l-aș da afară și l-aș stuchi în ochi. Pentru ce dă banii ăștia, de unde-i ia, de unde-i are? Noi nu avem de la pensie până la pensie, dar el are atâția bani să dea! De unde vin banii ăștia? Banii ăștia îs murdari, îs furați, îi învârtesc pe căi ilegale. Șed și mă gândesc: de unde atâta bănărit vine? De unde? Țara-i săracă, n-are, dar banii se învârtesc – postere, nebunii, calendare... Aceștia-s bani, îs bani! Nu mai bine banii ăștia să-i dea la o grădiniță, la un spital sau la pensionarii ăștia? Cu ce măresc ei pensia, cu 1%?”

Europa Liberă: Alegătorul poate să-și mai vândă votul?

– „Încă multe scrutine de acum încolo.”

Europa Liberă: Ce-l face pe el ca să accepte o pomană electorală și să-și dea votul?

– „Interesul de scurtă durată și burta. Și, pe de altă parte, este argumentată chestiunea asta, ținând cont de situația materială precară.”

Europa Liberă: Cine ar purta mai mare vină – cetățeanul care acceptă pomana sau politicianul care oferă această pungă electorală?

– „Vina este împărțită în măsură egală, de fapt, este o interdependență de care nu putem să scăpăm.”

Europa Liberă: Ce părere aveți despre cetățeanul care acceptă o pomană electorală și își dă votul pentru politicianul care l-a momit până la alegeri sau în ziua alegerilor și după asta dispare?

– „Eu omului acela care acceptă același pachet de hrișcă ori acolo o butelie de ulei, păi e un om inconștient care nu judecă și pur și simplu gândește că cu pachetul acela hotărăște destinul țării, dar ei nu știu că ei mai tare îl îngloadă.”

Europa Liberă: Cine poartă vină mai mare – cetățeanul care așteaptă pomana sau politicianul care oferă acest pachet?

– „Ar fi normal să se socoată și acesta ca un fel de act de corupție și să-l ia de gât pe candidatul acela care a organizat și pe cel care îi întinde mâna.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, a făcut un popas aici, la Lozova, și întrebăm – ce i-ați spune politicianului care vine cu punga electorală la poarta alegătorului?

– „Eu nu știu ce să le spun. Cred că i-aș trimite înapoi de unde au venit, fiindcă în felul acesta umilesc omul, dar noi am trecut prin niște încercări că suntem blestemați să votăm alianțe...”

Europa Liberă: Multă lume ar fi îngrijorată de fraudarea scrutinului prezidențial. Credeți că chiar așa ușor se pot frauda alegerile?

– „Frauda în ziua alegerilor este minimă, dar în perioada de pregătire cu resursele administrative mult face. În ziua alegerilor undeva se respectă, sunt prezenți reprezentanți de la diferite partide, dar ce se petrece până în ziua alegerilor, de-amu acolo care-i la putere folosește resursele pe care le are.”

Europa Liberă: Vă preocupă și prezența alegătorilor din stânga Nistrului la scrutin?

– „Referitor la partea aceasta stângă a Nistrului, eu am o părere cred că, așa, mai supărată. Eu aș vrea ca să poată spune odată și pentru totdeauna răspicat al cui este pământul acela, partea aceasta a Transnistriei, că trebuie să fie a Republicii Moldova, trebuie să fie integrată, fiindcă cu politica aceasta duplicitară de 30 de ani mie mi-i greu să spun, la acest moment, ar trebui să participe la scrutin, dar ca viziune ar trebui să spună al cui e pământul acela.”

Europa Liberă: Lumea astăzi își mai vinde votul?

– „Și-l vând.”

Europa Liberă: Și dacă se cumpără votul...

– „Apoi noi ce facem? Noi rămânem iarăși ca și cum am fost până acum, că așa și spun. De ce sondajul spune, de unde știu la sondaj că Dodon o să aibă mai multe voturi? De unde știu? Tot asta e ceva falsificat.”

Europa Liberă: Lumea de ce acceptă ca să obțină o pomană electorală, 100 de lei, ca să-și vândă votul?

– „Lumea nu judecă, nu gândește la viitor, se gândește la ziua de azi numai și nu gândește la viitor. Noi trebuie să avem viitor și copiii, și noi.”

Europa Liberă: Cum vedeți viitorul Republicii Moldova?

– „Păi să nu fie minciună, falsificări, nedreptate.”

Europa Liberă: Și pe ce drum să meargă Moldova – mai aproape de Est, de Vest?

– „Încoace, cum se zice, la Vest, numai nu la Rusia.”

Europa Liberă: Dar de ce?

– „Pentru că nu-i bine cu Rusia, mai bine încoace, cu Europa.”

Europa Liberă: Ia ziceți, pe ce drum se îndreaptă astăzi Republica Moldova?

– „Pe un drum foarte rău, chiar să murim de foame. Conducere nu avem.”

Europa Liberă: Conducerea o dată la 4 ani o aleg cetățenii?

– „Aleg cetățenii, dar ei se aleg între dânșii sau ce fac acolo, minciuni, cumpărare de voturi și prostii...”

Europa Liberă: Cum se explică faptul că voturile mai pot fi cumpărate, vândute?

– „D-apoi cum se explică? S-au dus la Pridnestrovia (Transnistria) și au dat bani și toată Pridnestrovia au scos-o la vot, și a câștigat Dodon. Și acum iar tot așa o să fie, că asta totul fac rușii.”

Europa Liberă: Dar ce pot face cetățenii Republicii Moldova?

– „Nu putem face nimic. Nimic!”

Europa Liberă: Așa-s de neputincioși?

– „Așa-s, da, pentru că nu iese nimeni să facă mitinguri, să iasă, să se răscoale, așa au să zdohnească de foame.”

Europa Liberă: Și ce viitor are Republica Moldova?

– „Mântuirea, ea o să se mântuie, o să se mântuie. Peste 10-15 ani, ea nu-i. De ce? Pentru că lumea nu alege pe cine trebuie, nu-i conducere, nu-i regulă, toți umblă cu prostii, cu hoții. Bandiții trebuie toți schimbați și puși oameni tineri, nu hoți, pentru că hoții ne fură.”

Europa Liberă: De ce cetățenii își vând votul?

– „Că nu au minte în cap, de-atâta își vând voturile. Dacă și-ar da seama și ar vedea la ce au să ajungă, nu și-ar vinde voturile.”

Europa Liberă: Ce i-ați spune politicianului care vine cu punga electorală, cu sacoșa?

– „Ce i-aș spune? L-aș trimite într-un loc, dar el nu se duce, că el are putere și-și bate joc de lume. Ei au bani, îi fură, vin ajutoare și ei le împart, nu mai dau la lume, nu mai dau pensii ca oamenii. Ce, cu 1.000 de ruble să trăiască omul? Nu, așa ceva nu poate să fie.”

Europa Liberă: Sunt politicieni în care aveți încredere?

– „Politicieni? Da’ nu știu care-s, că văd că ei se mănâncă unul cu altul, se mănâncă unul cu altul de la bani și de la ajutoare. Să le dea și să le dea și numai lor, da’ mă dă și la omul ista sărac care-i vai de capul lui. Nu fac nicio pomană nimic măcar, că azi ești și mâine nu ești, că moartea-i pentru toți.”

Europa Liberă: Dar dacă vin cu o pomană la Dvs. la alegeri, o acceptați?

– „Pomana ceea o să fie numai atunci, dar pe urmă, gata, pomana piere. Mie nu-mi trebuie să-mi dea bani acum oleacă și pe urmă nimic. Mie să-mi ridice câte zile voi avea să primesc o pensie pe care o merit!”

Europa Liberă: Urmează să aibă loc alegeri prezidențiale. Când vor avea loc, știți?

– „Of! Știm, la 1 noiembrie. D-apoi cum? Știm, eee...”

Europa Liberă: Și ce vor decide aceste alegeri?

– „Nu știu. Dacă vor fi fraude, cum au fost până acum, nu se va alege nimic din Moldova noastră.

Europa Liberă: De ce ziceți că până acum au fost fraude?

– „Off! Dar cum n-au fost? D-apoi am văzut cum aduceau cu autobuzele oameni de la Transnistria. Ei pentru gaz plătesc niște copeici, dar la vot... Și cum le dădeau bani a arătat și la televizor. Eu nu mă duc acolo, dar am văzut.”

Europa Liberă: Dar de ce cetățenii mai acceptă să ia bani, să ia pomeni electorale, să-și vândă votul?

– „De ce?... Acei care s-au învățat să trăiască cu mâna întinsă tot timpul, să le dea cineva câștig degeaba. Dar nu-i lumea săracă, lumea-i lacomă, nu-i săracă. Nu! Care muncește și cu pensia ceea o pui așa-ia și faci, plătești, mai ai și un copil...”

Europa Liberă: Ce i-ați spune Dvs. politicianului care vă bate la poartă, vă cere votul și vă propune o sumă de bani sau o pungă electorală?

– „Mie nu mi-au propus o sumă de bani, dar am avut de aceștia la poartă, însă tare frumos i-am întâlnit, le-am spus: „Mulțumesc! Eu cu cine o să votez, n-am să-ți spun. La revedere!”. Și am intrat în casă, dar ei au rămas în ogradă. Așa le spun și de-amu: să nu-mi vină la poarta mea. Noi trebuie să judecăm singuri, singuri pe cine să votăm. Să ne uităm, să mergem pe drum și să ne uităm, să nu-i alegem pe cei care nu știu cât îi 1+1, nu știu a da o vorbă, nu știu a grăi cu omul. Omul, dacă stai de vorbă cu dânsul, să fii tu chiar miliardar, să fii tu sărac, dar dacă ai stat cu omul de vorbă...”

Europa Liberă: Ce ați vrea să facă următorul președinte, cum să fie acea persoană care va ajunge în fruntea statului?

– „Nu-l invidiez, vai de capul lui, trebuie să lupte mult. Dacă n-o să cedeze, poate ceva s-a porni.”

Europa Liberă: Dar cu cine să lupte, cu ce să lupte?

– „Ce să zicem de președinte? Atâta ne spune să purtăm măști, să avem grijă și el intră în școală la copii fără mască. Asta-i o crimă!”

Europa Liberă: Cel care va fi ales în 1 noiembrie sau în 15 noiembrie, ce trebuie să facă, în primul rând?

Dar de ce, mamă, ești supărată? Nu-ți place cum îi la noi?

– „Of, Doamne! Ce trebuie să facă? Să fie Om cu literă mare, că dacă n-o să fie Om, n-o să se primească nimic, o să ajungem la triburile Africii. Și-i păcat, că Moldova noastră a fost frumoasă, au fost oameni înțelepți, cu toți se întâlneau, toți râdeau, toți spuneau, dar acum merg toți încrețiți. Când îmi vin copiii, că eu am copii peste hotare, săracii, mă usuc de dor, nu pot, am fost la dânșii și, știți, am văzut cum trăiesc. Și mă întrebau: „Dar de ce, mamă, ești supărată? Nu-ți place cum îi la noi?”, dar mie mi se rupea sufletul în mine, că, dacă am văzut cum trăiesc, n-au să mai vină acasă. Noi suntem singuri, în fața bătrâneții rămânem singuri. Ce-i asta? Ne-au alungat copiii, ei s-au dus pe oleacă, să facă niște bani, că poate se va mântui...”

Europa Liberă: Cum se trăiește azi în Moldova?

– „D-apoi cum se trăiește? Îi greu!”

Europa Liberă: De ce?

– „D-apoi pentru că, iaca, ne fură, sunt hoți la conducere și nu avem cu ce...”

Europa Liberă: Dar cum au ajuns ei la conducere, nu tot cu votul cetățenilor?

– „Apoi cu votul, dar noi am știut ce au să facă ei? Noi votăm că, iaca, au zis că pensia au s-o mărească cu 10%, dar, iaca, am mărit-o cu 1%. Poți trăi?”

– „Aista-i un mincinos!”

– „Da! Ei...”

Europa Liberă: Cetățenii își mai vând votul?

– „Eu, de-o vorbă, nu-l dau. Cu inima mea eu îl votez pe cel care vreau eu, nu-mi dau eu votul pe 100 de lei. 100 de lei eu o cheltuiesc, iaca, mă duc la magazin... Eu votez pe care mi-i la inimă mie, care știu că o să facă treabă.”

Europa Liberă: Dar cum ați vrea să fie politicianul acela care să ajungă în fruntea Republicii Moldova?

– „Să nu amăgească, să nu fure, să fie la conducere un om cinstit, să țină cu norodul.”

Europa Liberă: Sunt asemenea politicieni?

– „D-apoi... nu cred să fie.”

Europa Liberă: Și atunci, ce faceți?

– „Ei, ce facem? Iaca trăim, iac-așa, de azi pe mâine.”

Europa Liberă: Pe ce drum ați vrea să meargă Moldova?

– „Pe drumul cel drept, cel de mijloc!”

Europa Liberă: Dar care-i cel de mijloc?

– „European!”

Europa Liberă: De ce?

– „European, cu România...”

Europa Liberă: Și cu Rusia?

– „Ei... cu Rusia nu!”

– „Nu, nu!”

Europa Liberă: De ce?

– „Ei de ce? Cu rușii am fost toată viața, să încercăm și cu Europa, cu România, iaca, să facem Unire și...”

Europa Liberă: Dar cine-i dorește mai mult bine Republicii Moldova?

– „Ei, cine-i dorește...”

– „Maia Sandu!”

– „Da, Maia Sandu! Sunt mai mulți, sunt...”

– „Cărțile spun că o să fie o femeie la conducere, dar nu știm când o să fie, o să se schimbe țara noastră și o să trăiască bine.”

Moldova, Oameni și locuri, comuna Lozova, septembrie 2020
Moldova, Oameni și locuri, comuna Lozova, septembrie 2020

Europa Liberă: Ce schimbări vreți să apară?

– „Să ajute norodul.”

– „Să nu amăgească...”

– „Da, să nu amăgească, să nu fie un mincinos ca Dodon.”

– „Nu a făcut nimic, el se plimbă prin toate țările, unde-i convine lui.”

Europa Liberă: El se plimbă în interesul cetățenilor.

– „Nu se plimbă deloc, nu, nu, nu. Se roagă pentru cine? Dar pentru cetățeni nimic.”

Europa Liberă: Mai sunt oameni care își vând votul, așteaptă o pomană electorală?

– „D-apoi cum, cu 100 de lei? Dacă îți dă 100 de lei, o să trăiești 4 ani? Acela-i om fără judecată în cap, iaca ce-i. Îs mulți așa nejudecați și de-atâta trăim noi așa.”

Europa Liberă: Cine poartă vină – cel care dă pomană sau cel care acceptă pomană?

– „Și acela, și celălalt! Și trăim...”

– „Că-și dau votul pentru 100 de lei...”

Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Republicii Moldova?

– „Mai bine. N-ai văzut cu Maia Sandu să fie mai bine și să ne dăm cu România, să trăim poate mai bine, că acolo pensiile-s mai mari, la români, nu ca ale noastre?”

Europa Liberă: Dar Dvs. credeți că o să vină cineva să facă ordine în casa Republica Moldova?

– „Nu, nu, tot oamenii trebuie să înțeleagă și să fie conștienți. Dacă vine la putere, las’ să lucreze, să nu tragă ca racul, broasca și o știucă acolo în toate părțile.”

Europa Liberă: Ce așteptați că facă cel care va fi președinte?

– „Să facă bine pentru norod.”

Europa Liberă: Ei toți promit binele...

– „Apoi, ei promit numai până la alegeri, dar după alegeri o să vedem ce o să mai fie.”

Europa Liberă: Pentru Dvs. este greu să vă dezmeticiți cui să-i dați votul, dacă toți fac aceleași promisiuni?

– „Dar eu... nu mi-i chiar deloc. Eu când mă duc acolo și văd că-i Maia Sandu, pentru dânsa-mi pun votul. Pentru o femeie – a fi, n-a fi, dar Dodon așteaptă așa ceva, ca el să concureze cu Maia Sandu, pentru că știe că tot el o să cadă în picioare...”

Europa Liberă: Dar de ce?

– „O să câștige el, pentru că el vinde și cumpără lumea.”

Europa Liberă: De ce lumea se lasă cumpărată?

– „Pentru că el se gândește la ziua de azi, dacă-i dă 100 de lei sau i-a dat oleacă de ulei, de-amu gata, eu mă duc să-l votez pe acela. Chiar așteptam acolo pensia și s-au luat la sfadă cu unul care a zis că-l votează pe Dodon, dar celălalt îi spune: „Tu deschide ochii, ce faci, când zici că pe Dodon o să-l votezi”. - „Dar ce a făcut Maia Sandu, mă rog?” – „Dar ce ai vrut să-ți facă Maia Sandu”? Maia Sandu până când încă nu are sprijinul acesta, că ei toți o mănâncă de pe la... Că nu-i măritată, zice Dodon, că nu-i așa, că nu-i așa... Dați-i pace femeii, că femeia va lucra...”

Europa Liberă: Și pe ce drum vreți să meargă Moldova?

– „Să scăpăm de corupție, să scăpăm de hoți, de tâlhari, de toate celea. De-amu candidează și aista, cum îl mai cheamă, și Candu. Da’ el nu știe ce a făcut și el? Șezi, măi, pe scaunul tău acolo, dacă știi ce ai făcut mai înainte...”

Europa Liberă: Dar cetățenii sunt dezbinați, vedeți că societatea nu este unită?

– „Ba azi unu-i bun, ba mâine – altul. Iaca cum spuneți că dau câte 100 de lei, azi mi-a dat, mă duc cu dânsul, dar mâine, dacă-mi dă celălalt 200, mă duc cu dânsul. Iată asta-i. Oamenii nu-s încredințați care o să fie mai bun și care o să fie mai rău. Iaca de-atâta oamenii îs dezorientați, nu știu încotro să apuce și merg și ei după cum îi duce valul mării, așa și pe noi viața.”

– „Sau i-au dat 100 de grame, se duc și-l votează pe acela.”

– „Da, așa-i, sunt!”

– „Dar acum șed cu mâna întinsă, care le-au dat...”

– „Dar eu ce zic? Care dă mai mult, la acela mă duc, așa este o vorbă.”

– „Un deputat a trecut în partea cealaltă, că zice că l-au cumpărat, dar un om că-i dă oleacă de ulei ori altceva... și acela-i bucuros, că oamenii, săracii, n-au o copeică, dar aceștia au bani, au leafă mare, de ce se vând? Ce înseamnă asta, că l-a ales poporul și el își vinde mandatul? Dar ce mai face un țăran, care poate nu judecă, nu are acea mentalitate ori cum se spune? El îl om simplu, caută și el să-i fie mai bine, dar el dacă are de toate, de ce își vinde mandatul? Să se interzică vânzarea mandatelor, te-a ales poporul, 4 ani de zile dă datoria față de patrie, cum se zice, dă-ți otciotul, darea de seamă către popor și arată ce ai făcut tu, nu șed acolo și se sfădesc unul cu altul, nu știu care și încotro să tragă țara.”

Europa Liberă, Valentina Ursu astăzi în ospeție la Lozova și întrebăm cetățenii pe ce drum merge țara lor.

– „Deocamdată, pe loc. Așteptăm după alegerile prezidențiale și viitoarele alegeri parlamentare să o luăm spre Europa cu tot dinadinsul, sperăm ca alegerile care vor avea loc în noiembrie să ne schimbe un pic mentalitatea și să ne solidarizăm, într-un fel, să ne unim.”

Europa Liberă: Dar poate fi momit alegătorul cu 100 de lei, cu o pungă electorală?

– „Poate! Poate fi momit, fiindcă țara este săracă, oamenii nicidecum nu judecă după doctrină sau nu pun în calcul realizările, se uită la dânsul, la situația că cei care se află la putere sau politicianul, dacă să zicem la general, nu i-a schimbat deloc nivelul de viață.”

Europa Liberă: Alegerile pot fi fraudate?

– „În cea mai mare măsură, în cea mai mare parte, o cunosc...”

Europa Liberă: De ce?

– „Fiindcă acei care sunt la putere, aceia folosesc toate pârghiile pentru a frauda. Fiecare politician sau fiecare om, interesat fiind în campania electorală, caută cele mai diverse pârghii, cele mai murdare și urâte metode pentru a frauda.”

* * *

Păreri culese la întâmplare în comuna Lozova din Strășeni, unde mai mulți săteni vorbesc despre nevoia votului curat, sugerând cât de inutilă și de nocivă este mita electorală pe care mulți concurenți o exersează cu cinism în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie. Metoda tradițională pentru a ajunge la alegător este și de data asta promisiunea, consideră analistul politic Alexei Tulbure, fost reprezentant al Republicii Moldova la Organizația Națiunilor Unite și Consiliul Europei. El precizează că șeful statului are atribuții limitate și ar trebui să-și focuseze atenția pe probleme ce le-ar putea soluționa în limita normei constituționale. Alexei Tulbure vorbește despre subiectele de campanie electorală care ar trebui abordate de pretendenții la fotoliul prezidențial.

Alexei Tulbure, analist politic, fost ambasador la ONU și Consiliul Europei
Alexei Tulbure, analist politic, fost ambasador la ONU și Consiliul Europei

Alexei Tulbure: „În situație ideală, trebuie să vorbim despre economie, aspectele sociale, educație, ocrotirea sănătății, infrastructură; trebuie să vorbim despre faptul că suntem de 30 de ani independenți și suntem o țară înapoiată, rămasă în urmă, nemodernizată – acestea ar fi subiectele de discuție și fiecare trebuie să vină cu viziunile sale, cu programele sale. Trebuie să vină fiecare candidat cu viziunea sa în privința consolidării societății moldave, pentru că suntem scindați, o treime se uită într-o parte, alta – în altă parte și a treia parte este plecată. Așa că teme sunt, problema e că probabil iarăși se va vorbi despre niște lucruri care nu sunt importante, însă mobilizează electoratul. Mă refer, înainte de toate, la geopolitică.”

Europa Liberă: Dacă ar fi să se refere la amenințările la adresa securității naționale, care ar fi aceste pericole pentru Republica Moldova?

Alexei Tulbure: „Clasa politică coruptă este cea mai mare amenințare pentru securitatea națională, pentru că așa cum suntem noi periculoși pentru noi înșine, alte pericole mai mari decât acesta eu nu văd atât interne, cât și externe. Și vă aduc exemplul expulzării acestor nevinovați profesori turci. Asta noi am făcut, subminând imaginea Republicii Moldova, afectând viața mai multor familii, arătând că noi suntem gata să trecem peste linii roșii atunci când urmărim interesul personal sau meschin ș.a.m.d. Ne-au făcut-o rușii sau românii, sau americanii? Nu, noi ne-am făcut-o cu propriile mâini! Am arătat ce fel de societate suntem.”

Europa Liberă: Dar, în general, cum discută partenerii externi cu conducătorii unui stat corupt?

Alexei Tulbure: „Partenerii externi sunt diferiți. Dacă vorbim despre țările democratice sau organizații care întrunesc state democratice, atunci colaborarea este restrânsă, asistența se condiționează foarte strict, dacă ea există în genere, pot să fie introduse și limitări. Noi avem posibilități enorme, având statutul de stat asociat cu Uniunea Europeană, pe care nu le valorificăm nici în sensul financiar, nici în sensul instituțional, de expertiză ș.a.m.d. Noi nu am semnat încă acordul pe următoarea tranșă de asistență financiară, dacă să mă refer la problemele imediate, dacă să vorbim pe larg, Republica Moldova ar fi trebuit, cel puțin în ultimii 10 ani, să atragă în formă de investiții miliarde de euro și de dolari. Noi am ratat lucruri, te uiți și-ți vine a plânge dacă nu a râde – ni s-a retras și asistența aceasta destinată reformei justiției, nu s-au mișcat lucrurile nici în dezvoltarea autonomiei locale, nu s-au mișcat lucrurile nici în infrastructură, nici în eliberarea instituțiilor etc. Deci, partenerii sunt gata să vină cu ajutor, dar noi am ratat toate aceste posibilități, într-o perioadă știți că am fost chiar într-o izolare financiară, după ce s-a depistat că s-a furat miliardul din rezervele valutare.”

Europa Liberă: Ce arată alegerile, că este sau nu implicat factorul extern în scrutinele din Republica Moldova?

Alexei Tulbure: „În măsura în care noi toți trăim într-o lume interdependentă, noi trăim totuși într-o perioadă a globalizării. Unii, bunăoară, președintele Dodon ar fi vrut ca factorul extern să fie mai important, pentru că el a utilizat ideea apropierii față de Kremlin în anterioarele sale campanii, noi ținem minte fotografiile cu Putin ș.a.m.d. De asemenea, acum nu-i reușește să obțină astfel de fotografii, dar oricum mie mi se pare că Kremlinul alt partener acum în Moldova decât Dodon nu are și susținerea va veni. Deci, factorul extern există. De cealaltă parte, factorul extern care e? Aici mai mult trebuie să vorbim despre forța diasporei noastre, care poate face diferența, dacă este organizată și iese masiv la vot, dar, în condițiile pandemiei, eu cred că factorul acesta nu va lucra. Bineînțeles, ar fi fost un factor extrem de important în susținerea forțelor proeuropene, dacă Republica Moldova totuși ar fi căpătat statutul unui stat cu șanse reale de a se integra în Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Deci, o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană ar încuraja mai mult cetățenii?

Alexei Tulbure: „Eu cred că ar încuraja și cetățenii, ar încuraja și forțele politice să fie mai credibile în fața electoratului. Deci, noi avem de lucru foarte mult în țară, noi trebuie să modernizăm, de la orice capăt te-ai apuca, de lucru este, dar noi trebuie să vedem că există clar un parcurs, un început de drum și un sfârșit, un rezultat care trebuie să se încununeze cu aderarea noastră la Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Nerezolvarea problemei transnistrene poate fi considerată o amenințare la securitatea națională a Republicii Moldova?

Alexei Tulbure: „Nerezolvarea acestei probleme pe parcursul mai multor ani era o scuză, o justificare universală de a nu face reforme. Iaca, noi nu facem reforme, pentru că nu controlăm o bună parte de hotar, pentru că există acest pericol, pentru că armata... Da, bineînțeles că-i un pericol, dar nu-i un pericol determinant, nu-i un pericol atât de fundamental, ca să nu permită clasei politice și societății de pe malul drept al Nistrului să dezvolte țara, să producă reforme, transformări ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Candidații care vor să ajungă la șefia statului, cum ar trebui să abordeze acest subiect, pentru că pentru unii ar putea să fie una din principalele priorități, pentru alții nici să nu se regăsească pe agendă?

Alexei Tulbure: „Eu nu văd niciun candidat pentru care soluționarea problemei transnistrene ar fi o prioritate. În genere, chestiunea transnistreană a căzut foarte jos în agenda politică a Republicii Moldova și a clasei politice, în special după adoptarea acestei legi din 2005 cu privire la statutul regiunii transnistrene, atenția sau interesul față de această temă a scăzut fundamental. După venirea Alianței pentru Integrare Europeană 1, 2 și ulterioarelor coaliții, tema în genere a fost abordată neprofesional. Deci, noi nu am avut o poziție, un concept elaborat al Chișinăului, o viziune în privința soluționării conflictului. Care ar fi trebuit să fie? Eu cred că noi trebuie un pic să schimbăm optica, trebuie să devenim atractivi pentru populația de pe malul stâng al Nistrului, nu trebuie să ne creăm iluzii că oamenii în mod firesc tind spre integrări în genere și trecutul comun este o premisă pentru soluționarea mai ușoară a conflictului. Acolo a crescut o generație care nu cunoaște o viață comună cu malul drept, ei au crescut în condițiile unei cvasi-independențe a regiunii. Deci, acești factori economici, sociali, posibilitatea de a fi protejat mai bine, statul de drept, capacitatea de a investi, de a atrage investiții, de a călători – toate aceste lucruri sunt importante. Plus efortul diplomatic, bineînțeles. Numai că noi vedem că numai efortul diplomatic, chiar cu atragerea partenerilor internaționali, nu ne permite să ne mișcăm înainte în soluționarea acestui conflict, trebuie să schimbăm ceva fundamental.”

Europa Liberă: La aceste alegeri, cetățenii ce votează – omul, programul sau promisiunea?

Alexei Tulbure: „Noi avem ce analiza. Mulți dintre cei care pretind acum la postul suprem în stat au o biografie politică și noi trebuie să ne uităm în această biografie, să vedem cât de buni au fost în trecut. Pentru că de promis, ei promit, asta-i clar, dar dacă promisiunile nu sunt respectate, atunci nu merită susținerea noastră.”

Europa Liberă: De ce atât de multe îngrijorări că alegerile pot fi fraudate?

Alexei Tulbure: „Pentru că avem experiența asta din trecut. Noi ținem minte, de exemplu, în 2016 această participare masivă a alegătorilor din Transnistria și acum sunt bănuieli rezonabile că toate aceste întâlniri și întrevederi între dl Dodon și dl Krasnoselski sunt legate mai mult de organizarea acestui suport din partea transnistreană decât de soluționarea conflictului. Plus la toate, noi acum avem alegeri în condițiile unei pandemii. Este o situație unică, noi nu avem experiența organizării unor astfel de alegeri. Există o instrucțiune elaborată de Comisia națională pentru situații excepționale în medicină cu aportul Ministerului Sănătății, publicată la 12 august, dacă nu mă înșel, care descrie organizarea alegerilor. De exemplu, acolo se spune că, dacă tu nu ai mască, nu ai mănuși și nu ai pix, pixul tău, tu nu poți intra în secția de votare și nu poți vota, dar noi avem, conform listei de alegători, 3.200.000 de alegători. Noi avem 3.200.000 de măști în țară? Bine, în Chișinău, să zicem, lumea poate să-și permită, și nu toți, dar la țară își permit oamenii să cumpere o mască și mănuși? Asta ridică unele întrebări. Adică, statul fie asigură, fie revede această normă. Pe urmă, noi o să avem oameni în regim de autoizolare și oameni în carantină și o să avem bolnavi de COVID fără simptome care stau acasă.

Pandemia e o criză fără precedent, pe de o parte, pe de altă parte, e și o posibilitate

Oamenii aceștia nu sunt afectați în drepturi, ei trebuie să voteze. Cine se duce la ei? În instrucțiune este scris că membrii comisiilor respective se îmbracă în aceste salopete, se echipează respectiv și merg, dar eu știu că sunt reacții acum din partea membrilor acestor comisii, care spun că să mă împuște, să mă iertați de expresie, dar eu nu mă duc echipat/neechipat... Și îmbrăcarea acestui echipament necesită asistența altor oameni, dar dezbrăcarea, în genere, condiții speciale, care prevăd după asta dezinfectare imediată ș.a.m.d. Deci sunt o grămadă de întrebări. În condițiile acestea sunt situații când oamenii pot să ajungă la gard și de la gard să strige: „Mătușă Ileană sau moș Vasile, sau Ion, tu pentru cine votezi?” Și omul strigă, dar ce a pus acolo cel care ține buletinul, numai el știe. Acesta-i un exemplu, nu mai vorbesc despre toate celelalte. Uitați-vă, dacă să vorbim despre caracterul clasei politice și puterii în Republica Moldova, inclusiv a actualei puteri, pandemia e o criză fără precedent, pe de o parte, pe de altă parte, e și o posibilitate. Noi vedem că în condițiile în care lumea stă în izolare, când contactele sunt restrânse ș.a.m.d., se dezvoltă alte domenii, se dezvoltă domeniul digital etc. De ce în guvern n-au venit cu ideea dezvoltării sistemului de votare electronică?”

Europa Liberă: Guvernul Chicu va asigura bunul mers al organizării alegerilor prezidențiale?

Alexei Tulbure: „Deocamdată nu văd. Eu, deocamdată, nu văd cum guvernul poate să asigure în așa mod alegerile, ca noi să fim siguri că oamenii nu vor fi supuși riscului de contaminare. Deci, deocamdată sunt întrebări. Uitați-vă ce se întâmplă și cu diaspora, înregistrarea nu se produce în țările occidentale, dar se produce în Rusia, cel puțin, noi avem...”

Europa Liberă: De opt ori ar fi crescut numărul doritorilor de a participa la scrutinul prezidențial în comparație cu alegerile parlamentare de anul trecut.

Alexei Tulbure: „Corect, noi avem aceste semnale din Rusia, ceea ce, vrei, nu vrei, te pune pe gânduri. Pare a fi o manipulare, pur și simplu, pentru că eu nu compar diasporele, dar dacă nu-i firesc și nu-i natural ceea ce se întâmplă, tu ești în drept să fii suspect în privința unor lucruri.”

Europa Liberă: Dvs. ce așteptări aveți de la acest scrutin prezidențial?

Alexei Tulbure: „Eu știu că, dacă rămâne actualul președinte, o să avem aceeași situație pe care am avut-o și până acum. Mie îmi e greu să spun ce a îndeplinit el. Dacă nu rămâne, atunci noi avem șansa pentru schimbare, pentru că eu vorbesc despre Maia Sandu. E clar că ea are șansa să intre în turul doi cu Igor Dodon și avem experiența acestor 5 luni și eu repet, am mai spus-o mi se pare că chiar la Dvs. în emisiune că, în pofida observațiilor, nemulțumirilor critice care răsună în adresa ei și a guvernului ei, au fost 5 luni care ne-au plăcut foarte mult. Am mai avut noi situații prin ‘99, când era guvernul Sturza, tot pentru o perioadă foarte scurtă. E a doua perioadă în istoria noastră independentă când avem puternica impresie că ne mișcăm în direcția cuvenită. Și de aceea eu leg cu această persoană și capacitatea ei de a mișca lucrurile înainte, de a produce transformări anumite speranțe.”

XS
SM
MD
LG