Linkuri accesibilitate

De data asta (I)


Acum exact 30 de ani, socialismul părea complet infirmat și definitiv eliminat. În doi ani turbulenți și puțin înțeleși, între 1989 și 1991, dictaturile socialiste din Europa de Est erau măturate de la putere și înlocuite cu regimuri politice libere. În patru decenii de dominație și control total al societății și vieții private, socialismul demonstrase tot ce avea de demonstrat și se dovedise un eșec total. Exemplul falimentului socialist nu putea fi mai clar și mai răsunător. Cine putea crede altceva și cine mai putea găsi în socialism o cale de urmat? Din păcate, prea multă lume. Și anume o generație nouă, tînără și activă de politicieni, militanți, universitari, artiști și jurnaliști.

După 30 de ani, socialismul e, iar, la modă în Occident. De data asta, sub numele de Socialism Democratic. În Statele Unite, 51% din persoanele între 18 și 29 de ani cred că socialismul e o idee bună pentru America. Învins la ultimele alegeri prezidențiale de Donald Trump - un personaj disprețuit pe motiv de capitalism și lipsă de ideal - Partidul Democrat s-a deplasat spre extrema stîngă. Noile staruri ale partidului sînt Elizabeth Warren și Alexandria Ocasio-Cortez, două promotoare ale socialismului de tip nou. Bernie Sanders, un alt campion american al socialismului, a antrenat un curent de sprijin ieșit din comun la prezidențiale trecute și și-a anunțat candidatura la prezidențialele viitoare. În Marea Britanie, Partidul Laburist, a fost preluat de Jeremy Corbyn, un veteran al stîngii radicale și un adept necondiționat al noului socialism. În Franța, Jean-Luc Melenchon, un socialist fără jumătăți de măsură, a provocat marea surpriză a alegerilor prezidențiale, recoltînd 19% din voturi.

Cum poate fi explicată revenirea furibundă a socialismului în Occident și, mai ales, printre tineri? Evident, marele șoc al crizei financiar-economice occidentale din 2008 a creat un sentiment de împotrivire și a ajutat mulți politicieni să argumenteze că regimul capitalist e nepotrivit cu vremurile noi. Curios, argumentul folosit, azi, împotriva capitalismului, a fost refuzat acum 30 de ani cînd semnala sfîrșitul socialismului. Paradoxul nu trebuie trecut cu vederea. El spune ceva esențial: socialismul are mereu sprijin în psihologia umană și e scutit de critică, indiferent de palmares.

O altă împrejurare favorabilă a fost dezangajarea politicii oficiale de dreapta și de stînga. Marile partide ale dreptei și stîngii occidentale s-au relaxat după dispariția socialismului în Est și s-au mutat la centru, adesea pînă la suprapunerea totală. Stînga și dreapta au devenit, mai mult sau mai puțin, același lucru și au lăsat, astfel, teren liber politicii radicale și lesne de identificat. În sfîrșit, simpatia declarată pentru socialism are și explicații uman-personale. Așa numiții „mileniali”, generațiile născute puțin înainte și puțin după 2000, nu au trăit niciodată într-un regim socialist. Mai mult, aceste generații au primit o educație pro-socialistă. În universități, istoria a fost înlocuită de ideologie și anume de o ideologie agresiv-antioccidentală. În presă și în viața publică, informația și dezbaterea au fost înlocuite de o campanie permanentă pro-stîngistă. Inevitabil, un tînăr născut, bine educat și bine informat în Occident are toate șansele să absoarbă numai idei de stînga și să vadă în socialism o soluție fără rival pentru toate problemele lumii. Amnezia sau ignoranța sînt de neprețuit pentru cei ce se bat azi în numele socialismului. Ei preiau, rînd pe rînd, toate temele și promisiunile pe care socialismul le-a mai lansat și impus spre a le rata sau transforma în dezastru. Astfel, adepții socialismului democratic cred, ca și înaintașii lor, că sînt adepții unei idei salvaționiste. Altfel spus, că au la îndemînă remediile universale care pot salva, pentru totdeauna, planeta, umanitatea, dreptatea și adevărul. Din nou, aceste pretenții fabuloase sînt prezentate ca rezultat indubitabil al științei. Din nou, aceste promisiuni țintesc spre puterea celor mulți care vor fi repuși în drepturi și eliberați dintr-un regim de exploatare intolerabil. Din nou, soluția economică e statul, iar instrumentul imediat e naționalizarea serviciilor publice, de la transport la sănătate. Încă o dată, reparația socialistă va impune redistribuirea avuției prin impozite mari pe veniturile mari și taxe de solidaritate. Mai mult, în noua lui întrupare, socialismul va respecta vechiul principiu marxist „de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”.

Programul avansat, recent, de socialiștii democratici americani susține, de pildă, că statul trebuie să asigure un venit celor ce „nu pot sau nu vor să muncească”. Și, iarăși, orînduirea noului socialism va fi internaționalistă, ba chiar globală, și va elimina naționalismul vinovat de toate crimele secolelor trecute. Ca de obicei, socialismul va repeta generozitatea activă față de minorități. Naționalităților și femeilor din varianta trecută, li se adaugă, acum, așa numitele orientări sexuale, minoritățile rasiale și migranții. La fel ca altă dată, lumea socialistă va fi o comunitate fără frontiere rigide. Acolo unde se afla altă dată „lagărul socialist”, se va afla comunitatea globală, după ce frontierele vor fi practic abolite, odată cu toate atributele strîmte ale identității naționale. E de la sine înțeles că, oricine e în dezacord cu socialismul regenerat e rasist sau fascist, așa cum cei ce nu au acceptat vechiul socialism au fost, fără excepție, reacționari, fasciști și dușmani de clasă. Ceva e automat, neînduplecat și oarecum comic în această revenire la idei și soluții încercate fără succes. Marele bis socialist are proporții netulburate de istorie și bun simț. Această stare incurabilă are rădăcini profunde și, după cîte ar trebui să înțelegem, inepuizabile. Ce e inexplicabil stă mai bine între lucrurile necercetate, dar merită descris spre luare aminte.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG