Linkuri accesibilitate

De data asta (II)


Cine vrea să înțeleagă unde sînt problemele socialismului renăscut în Occident la 30 de ani după socialismul care a desfigurat Estul are o călăuză imediată: numele noii întrupări socialiste. Adepții acestor idei susțin că sînt reprezentanți ai Socialismului Democratic. Formula are o fisură: cuvîntul democratic. Așadar, noii militanți nu vor socialism ci socialism democratic. Se înțelege de aici că socialismul nu poate sta singur în picioare și că are nevoie de o proptea, de ceva ce îl face democratic, rezonabil și uman. Asta înseamnă că, în definitiv, adepții socialismului democratic știu că socialismul nu e o idee bună, ba chiar că e o idee rea. Oare?

Dacă, adepții socialismului democratic știu că socialismul e o eroare, nu e clar de ce se agață de această eroare pe care cred că o pot îndrepta prin democrație. pe de altă parte, e greu de crezut că acești oameni au aflat vreodată sau că vor să afle ce anume e socialismul. Cu siguranță, noii socialiști se feresc de numele rău al socialismului, dar nu o fac sincer și nu cred în propria manevră. Această fraudă poate fi ușor dovedită. Despre socialism nu se mai vorbește deschis și concret aproape nicăieri în Universitățile, presa și literatura care i-au format pe adepții socialismului democratic. Mai mult, adevărul despre socialism a fost ascuns și falsificat. Astfel, un regim prin excelență imperial nu mai e discutat nicăieri ca formă de istorie imperială. Tema imperiilor și a puterilor coloniale e studiată pînă la obsesie în Universitățile occidentale, dar numai și numai ca vină și crimă occidentală.

Pentru lumea universitară și politică occidenală, URSS, apoi Rusia și China nu sînt și nu au fost puteri imperiale coloniale. De ce? Așa. Astfel, coloși ca Rusia și China, singurele imperii și puteri coloniale încă active, au fost scutite de critică și, prin asta, socialismul însuși a fost eliberat de povara propriilor idei și fapte prezente sau trecute. Recent, o campanie furioasă a noilor socialiști a plasat în dezbatere ideea după care Winston Churchill a fost un imperialist rasist și trebuie eliminat din rîndul marilor personalități pozitive ale istoriei. Nimeni și nimic nu îi va convinge pe promotorii acestei idei rebele că Lenin, Stalin, Mao, Pol Pot au fost stăpîni de imperii și că au distrus zeci de milioane de vieți în numele superiorității ideologice.

Dar educația care ferește, azi, trecutul socialismului e, la rîndul ei, rodul unei situații prea puțin înțelese. Deși socialismul estic, mai puțin Rusia și China, s-a prăbușit, căderea lui n-a fost niciodată o lecție exemplară. Dacă ne întoarcem la turbulenții ani 1989-1991 ar trebui să notăm o împrejurare importantă. Regimurile socialismului estic nu au căzut pentru că au fost atacate și învinse din afară. Căderea socialismului nu a fost totuna cu triumful direct al capitalismului și democrației care au curățat locul, ca în cazul Germaniei naziste și, dealtfel, în multe privințe, foarte socialiste. Ideea socialistă n-a fost învinsă și evacuată din scenă. Într-un fel bizar și pervers, ea a supraviețuit propriei căderi fără să preia culpa și răspunderea, ca să nu mai vorbim de interdicția rezervată erorilor criminale. După 30 de ani, socialismul, mai nou deghizat în socialism democratic, își continuă aventura ciclică susținut de corul care repetă fără probleme: de data asta vom reuși.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG