Linkuri accesibilitate

Declaraţiile războinice şi interesul public


Chișinău, decembrie 2020.
Chișinău, decembrie 2020.

Realitatea (la 30 de ani) comentată cu amănuntul de scriitorul Iulian Ciocan.

Declaraţiile războinice şi interesul public
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:40 0:00
Link direct

Republica Moldova împlineşte în august 30 de ani! Trei decenii care au trecut parcă mult prea repede şi care nu au generat mari realizări. Suntem în aceeaşi groapă a corupţiei-populismului-sărăciei ca şi în 1991.

În arena politică, în aceste trei decenii, au clocotit o sumedenie de lupte, de reglări de conturi, secondate de tot soiul de regrupări partinice. Au fost trei decenii de declaraţii războinice, intransigente, care de multe ori anunţau Apocalipsa. Toate aceste declaraţii şi vânzoleli ar putea fi reduse la următoarea idee: "Eu sunt salvatorul vostru! Pe mine să mă votaţi, altminteri ţara va falimenta!". Totuşi, în ciuda războaielor interminabile, părţile beligerante de multe ori se băteau pe burtă de dragul profitului personal. Bunăoară, faimosul furt al miliardului a fost posibil tocmai prin „conlucrarea” mai multor forţe politice, unite de dorinţa arzătoare a căpătuielii.

M-a dezgustat mereu, în aceşti 30 de ani, demagogia politicienilor moldoveni şi aceste chemări ipocrite la luptă, chemări care chipurile vizau fericirea poporului. O înverşunare simulată, dincolo de care nu se întrezărea deloc interesul public. Eram chemaţi pe baricade pentru a transforma lumea, dar în realitate la mijloc erau interesele şmecherilor din culoarele puterii. Cu timpul, oamenii mai lucizi şi-au dat seama că toate aceste chemări, toate aceste declaraţii războinice sunt apă de ploaie, praf în ochi.

Deunăzi un deputat PAS a spus ritos că actualul Parlament e problema majoră a ţării, că el trebuie să dispară, îndemnându-ne parcă la o nouă luptă. Să fie clar: îmi displace actualul Parlament şi nu aş suferi dacă acesta ar fi dizolvat. Dar vreau să înţeleg iată ce: dincolo de această chemare energică la luptă există o strategie de dezvoltare a ţării pe termen lung? Există interesul public? Teamă îmi este că aici politicienii ne îndeamnă la soluţionarea unor probleme imediate, după care lucrurile se împotmolesc şi revin la ceea ce am mai văzut. Îmi displac declaraţiile bătăioase. Prefer calmul. Şi concreteţea, nu promisiunile frumoase.

XS
SM
MD
LG