Linkuri accesibilitate

Deliciul lecturii, cărțile lui 2018, și cum au fost ele citite la Chișinău (VIDEO)


O emisiune ai cărei invitați sunt scriitorii Maria Pilchin și Iulian Ciocan.

Deliciul lecturi, cărțile lui 2018 și cum au fost ele citite la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:27:37 0:00
Link direct

Astăzi vreau să vă propun un remediu sigur împotriva plictiselii, împotriva relelor dispoziții care ne vizitează în permanență. Și soluția o știți și este la îndemâna oricui – o carte. Deci, astăzi vorbim despre cărți, despre lecturi și la ce sunt bune. Cu cine, aflați imediat. Nu există timp mai prielnic decât luna decembrie, sărbătorile de Crăciun, pentru lecturi.

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru

Vă imaginați în fața unui șemineu cu picioarele în pâsle, cu o cană de izvar alături și recitind sau citind ceva captivant?! Ei, nu avem șemineu, nu avem izvar, dar avem doi cititori notorii, care înghit cărțile într-o manieră profesionistă, pentru că sunt și scriitori, și critici literari. Și tocmai cu ei încercăm astăzi să vorbim despre lecturile anului 2018, deliciul lecturii, tocmai completând rubrica noastră tradițională de luni pe care o ține Emilian Galaicu-Păun. El ne bombardează în fiecare săptămână cu titluri de carte, cu autori, a făcut și un Top 10 foarte subiectiv, în care a așezat cele mai captivante, interesante, reprezentative cărți ale anului 2018, în viziunea sa. Dar acum continuăm această discuție cu Iulian Ciocan și Maria Pilchin. Bine ați venit!

Europa Liberă: Vreau să încep cu următoarea chestiune: dacă în 2018 literatura din Basarabia, din Republica Moldova, s-a mulat cumva pe tendințele mondiale, s-a integrat, putem spune că fenomenul literar din Moldova este parte componentă sau are un specific impus de anumite teme, de anumiți autori? Ce spuneți Dvs., dna Pilchin?

Maria Pilchin: „Depinde de criteriu. Dacă e să vorbim despre un autor anumit care, să zicem, își propune să fie lider de vânzări pe Amazon sau să fie un bestseller pe „New York Times”, sau să intre în categoria rubricii Cărți la „The Guardian” e una și cu totul altceva dacă autorul își propune să scrie profesionist, dacă autorul se ia în serios.”

Europa Liberă: Dar un autor din Moldova poate ajunge la piscurile la care vă referiți?

Maria Pilchin: „Da! Dacă s-ar include un tăvălug de marketing foarte serios, nici nu mă îndoiesc, doar că nu-și propune nimeni să facă acest pas și nici nu știu dacă un autor profesionist la asta visează, pentru că, cred că o să ne tot întrebați despre tendințe și mode...”

Europa Liberă: Și reprezentanții acestora...

Maria Pilchin: „Probabil, da. Eu, de exemplu, aș vedea o tendință care e deja de vreo 200, dacă nu mai mult, dar mult mai vizibilă în ultimii 200 de ani, sunt scriitorii elitiști, intelectualii, le zic eu, și scriitorii populari. Da, bine, poate să fie și un middle literature la mijloc, un scriitor care știe să frizeze ambele direcții, dar și aici trebuie să fii foarte talentat. De aceea, cineva vrea să fie citit masiv și plajele citesc masiv Coelho și cineva nu vrea să fie citit masiv, dar să fie citit de frișca societăților, să zicem dacă este tradus sau în limba în care scrie.”

Europa Liberă: Și în Moldova ce tiraj este suficient ca să fie accesibil pentru frișși pentru?…

Maria Pichin
Maria Pichin

Maria Pilchin: „Eu cred că de la 150 până la 300 de cărți asigură, pentru că suntem o piață mică. Bine, putem să ne gândim și la România, da, dincolo pentru că e același cititor, de aceeași limbă și aici voi extinde până la 500-600, maximum vă dau 1.000 pentru o carte literară.”

Europa Liberă: Și în lume, ca să fii un „Harry Potter”?

Maria Pilchin: „Bine, dar „Harry Potter” nu ține de prima categorie la care mă refer eu.”

Europa Liberă: Nu prima, dar categorie comercială, care să duduie?

Maria Pilchin: „Eu cred că de la 1.000 în sus.”

Europa Liberă: OK, Iulian Ciocan, Maria Pilchin vezi că are vârsta de 300 de ani, pentru că atâta observă ea fenomenul. Dumneata câți ani ai ca observator al fenomenului literar și ce poți spune despre partea asta a literaturii basarabene integrată în literatura europeană, cel puțin?

Iulian Ciocan: „Eu urmăresc, cum să zic?, de mai multă vreme evoluția literaturii basarabene, dar într-o vreme o făceam cumva mai profesionist, pentru că eram critic literar.”

Europa Liberă: Și mai acid...

Iulian Ciocan: „Da. De când m-am lăsat de critică, cumva, nu mai reușesc să acopăr totul, să citesc toate cărțile care apar, și ele apar foarte multe, dar sigur că pot să formulez niște păreri. Părerea mea este că avem un peisaj literar aici, în Republica Moldova, foarte pestriț și avem tot soiul de autori – de la autori mediocri până la valoroși, de la foarte populari până la elitiști, de la autori care, cum să spun?, nici nu știu dacă fac literatură, e un soi de paraliteratură, și până la autori foarte, foarte, foarte serioși, deci…”

Europa Liberă: Dar asta nu s-a inventat în Moldova. Același lucru se poate observa peste tot, nu?

Iulian Ciocan
Iulian Ciocan

Iulian Ciocan: „Da, bineînțeles. Mai este o problemă, din punctul meu de vedere. Această sincronizare cu literatura română și europeană despre care se vorbește eu cred că ea se face, dar cumva foarte greu și pe ea cumva se pune foarte mare preț, adică, cumva sincronizarea vine înaintea, cum să spun?, ridicării de fapt a literaturii de aici. Adică, mie mi se pare că mult mai important este să ne învățăm a scrie aici și apoi după aia să ne gândim la sincronizări.”

Europa Liberă: OK, hai să fiu și mai direct, pentru că exact ești omul potrivit. Dumneata te traduci în limbi ale europenilor și nu doar, și atunci vreau să te întreb pe dumneata, experiența dumitale de scriitor să o folosesc: ce-i mai important – să ai acest grup elitist care să te înțeleagă aici, acasă, vecinul de bloc sau vecinul de birou, sau Uniunea Scriitorilor sau să fii văzut, apreciat, eventual, vândut în exterior și după aia cu brevetul acesta de calitate să vii și să spui: „Ia uitați-vă cine-s eu în realitate”?

Iulian Ciocan: „În general, atunci când vorbim despre chestia asta exterior/interior, eu cred că un autor bun, pentru el distincția aceasta nu prea există, pentru că el scrie, de fapt, pentru toți. Deci, tu dacă ești un prozator serios, de pildă, eu cred că tu îți imaginezi un public și de la Chișinău, și de la București, și de undeva de la Praga sau din Lisabona.”

Deliciul lecturii, cărțile lui 2018 și cum au fost ele citite la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:45:41 0:00

Europa Liberă: Dar un cititor care a trăit în Uniunea Sovietică mai bine o să te înțeleagă pe dumneata care scrii când a murit Brejnev sau când descrii realități din Transnistria, din Moldova, nu?

Iulian Ciocan: „Da, dar, pe de o parte, realitățile acestea pot fi foarte interesante pentru un public occidental și, pe de altă parte, tu trebuie realitățile acestea să le descrii în așa fel, ca ele să fie interesante și pentru acel public.”

Europa Liberă: În sensul acesta, poți să ne dai un nume de scriitor care, iată, a reușit să combine și jucăria asta e atât de perfectă, încât îi la fel de interesantă și pentru vecinul de bloc, și pentru un cititor din Cehia?

Iulian Ciocan: „Nu știu dacă vă pot da nume, cred că…”

Europa Liberă: Iulian Ciocan, spre exemplu, nu?

Iulian Ciocan: „Nu știu, eu nu pot să vorbesc despre mine, eu pot să vă spun doar atât: pentru mine ca prozator este foarte important să fiu, cum să spun?, înțeles și apreciat nu doar de frișcă, ca să folosesc un cuvânt al Mariei Pilchin, ci și de o anume parte a unui public care nu este foarte doct, dar nu am de gând să fac un compromis, deci și să cobor ștacheta până acolo ca să fiu, cum să spun?, apreciat și promovat de niște, cum să zic?, de niște cititori de foarte proastă calitate. Adică, compromisul meu are și el, cum să spun?, niște limite.”

Europa Liberă: Există și cititori de proastă calitate? Ce aveți în vedere?

Iulian Ciocan: „Păi, da, bineînțeles, există. E suficient să ne uităm, de exemplu, în niște grupuri de pe Facebook, unde veți vedea că gusturile cititorilor cumva frizează un fel de Tutti frutti. Deci, același cititor îți poate face azi o postare despre Coelho, mâine – despre Dostoievski și poimâine – despre Irina Binder și Vitali Cipileaga, deci e un haos. Și toți sunt foarte valoroși. Poimâine va fi Dabija, după aia Țîbuleac, după aia Galaicu-Păun și Ciocan...”

Europa Liberă: Și asta e un cusur sau e un atu?

Iulian Ciocan: „Eu cred că e un haos, în primul rând. Deci, înseamnă că acel cititor a avut parte de un profesor prost la liceu, el nu se poate descurca în literatură și, influențat și de proliferarea asta, cum să spun?, a promotion-ului pe rețelele de socializare, înghite totul. Deci, pentru el poate fi autor bun oricine care este popular și care știe să se promoveze pe rețele.”

Europa Liberă: Maria, dumneata ai predat Literatura, ai avut cititori, în sensul acesta, în auditoriu care nu se ridicau la nivelul acesta, pentru că acum Iulian Ciocan le cere cititorilor să fie la nivelul, nu știu, „Cimitirului evreiesc” al lui Umberto Eco, dar cititorii nu au de unde să aibă atâta cultură, literatură înmagazinată astfel încât toate referințele astea imediat să rezoneze, asta într-adevăr e o cremă, e un strat mic, care poate să rezoneze. Multă lume are nevoie de romane polițiste, romane de plajă, Coelho, povești de dragoste.

Maria Pilchin: „Nu cred că Iulian restricționează în acest sens, dar e un deziderat poate ideal. Mă întrebați de studenți, în ultimii cinci ani chiar am practicat, studenții mei susțineau un test de evaluare inițială, eu doream să văd cu ce au venit, care este bagajul din școală și de foarte multe ori constatam o proastă pregătire în sensul selecției lecturale.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă o proastă pregătire? Au rămas la nivelul lui Creangă, poveștile lui sau „Amintiri din copilărie”?

Maria Pilchin: „Nu, e un soi de bulimie și ingurgitarea a tot, cum spunea Iulian, poate să citească scriitori de orice epocă, de orice stil, pentru că nu există un criteriu de discernere și de foarte multe ori veneau, la Cartea preferată îmi scriau un autor care a fost foarte popularizat prin, să zic, pârghii deloc axiologice. Era o chestiune de conjunctură, a mers, s-a înțeles cu profesorii, a vândut cartea și iată ei citiseră această carte și o declarau drept preferată și desigur că…”

Europa Liberă: Și asta e nociv?

Maria Pilchin: „Este nociv, pentru că este ca și cum, discutând cu un copil despre porumb, el va vorbi doar despre pop-corn, nu știe ce înseamnă un porumb fiert, un porumb copt, mămăliga, el știe doar…”

Europa Liberă: Dar cum îți dai seama, dacă nu compari, adică trebuie să citești și literatură proastă?

Maria Pilchin: „Bine, dar vorbim despre studenți, care totuși sunt mult mai inițiați, pentru că au susținut un Bacalaureat și au venit și la o facultate. Eu sper că după cursul meu lucrurile se mai schimbau, dar nu toți își fac studiile la Limbi străine sau la Literatură, sau la Litere și nu toți fac studii umanistice, să zic așa.”

Europa Liberă: Și totuși, haideți să încercăm, să riscăm să dăm titluri și nume pentru anul 2018. Iată, după ce am stabilit metodologia lecturii, ce nume ar fi să reprezinte categoria literaturii bune, proastă nu dăm, dar literatură bună, instructivă, care vitaminizează creierul din Basarabia și din lume?

Maria Pilchin: „Înainte de aceasta, aș vrea să remarc o tendință în literatura din Basarabia, ceea ce ține de proză. Eu am observat niște subiecte marginale, proza nu mai scrie despre marile teme: viață, moarte, iubire, ci îl ia pe individul dintr-un cotidian al lui, desigur că pe fundal sunt evenimentele socio-politice, culturale. De exemplu, Iulian Ciocan în ultimele lui două romane, nu cel de anul acesta, „Dimineața vor veni rușii” și „Dama de cupă”, frizează anume această perspectivă care e, îmi anunță, și nu e vorba doar de Iulian Ciocan, mai mulți prozatori din Basarabia îmi anunță o preocupare, dacă vreți, antropocentrică, poate chiar firească.”

Europa Liberă: ...Antropocentrică?

Maria Pilchin: „Centrată pe om. Adică o…”

Iulian Ciocan: „De fapt, toată literatura este antropocentrică, da.”

Maria Pilchin: „Aici cu un accent mai mare, cred eu. Doi: e o chestiune de ruptură, cumva, de colectivism, nu se urmărește... Și aceasta așa am senzația că se întâmplă în proză. În poezie, m-a făcut mai atentă o tendință de a face antologii, care nu este neapărat rea, să fiu corect înțeleasă, pentru că și Ivan Pilchin acum lucrează la o antologie, dar mie mi se pare cumva o tendință din contra de unire într-un soi de colectivitate și chiar și unele evenimente pe care le fac tinerii poeți sunt în grup.”

Europa Liberă: Bine, dar scriitorii tot timpul erau grupați de critici sau voluntar între ei întotdeauna făceau parte din anumite grupări, da?, începând de la…

Maria Pilchin: „Nu e rău să fie grupați, e rău să fie gripați de un soi de gregarism, așa. Dacă vreți nume, anul acesta foarte subiectiv voi da și eu niște nume. În ceea ce ține de poezie, eu am remarcat volumul Călinei Trifan „Arta războiului”, un volum de poeme care m-a lăsat, dacă vreți, mută. E despre Afganistan și nu m-am gândit că mai este posibil să revii acolo și cu atâta lirism...”

Europa Liberă: Despre Afganistanul din vremea lui Brejnev?

Maria Pilchin: „Sovietic. Exact, Afganistanul...”

Europa Liberă: Adică, invazia sovieticilor?

Maria Pilchin: „Da! O debutantă pe care eu am remarcat-o și pe care mizez este Ioana Isac cu „Ei confundau librăria cu libertatea”. În poezie acestea s-au făcut remarcate…”

Europa Liberă: Ioana Isac, care, apropo, colaborează cu Vali Boghean și Vali Boghean chiar deunăzi mi-a spus că e foarte mulțumit de această transfuzie intelectuală pe care o încearcă el.

Maria Pilchin: „Da, dar să știți că am mari așteptări de la Ioana. De exemplu, la al doilea volum eu aștept altceva. Dacă vorbim despre proză, am remarcat un schimb, așa, să zic, o manevră pe care a făcut-o Iulian Ciocan, a venit cu un roman, o biografie romanțată, „Povestea lui Nicolae Gane”, care e cu totul altceva decât ceea ce făcea până acum și asta m-a intrigat, un roman destul de elegant, dar deja eu cred că el va penetra alte segmente și alte interese de cititor.”

Europa Liberă: Eu nu m-aș mira el să devină scenarist. Este o bucată de pâine pentru un prozator. Nu-i așa, Iulian?

Iulian Ciocan: „Ceea ce voiam să spun și vreau să-i mulțumesc Mariei că a amintit de această carte a mea. Este, de fapt, vorba de o reverență pe care o facem unor înaintași și ei merită ca noi să ne ocupăm de ceea ce au făcut ei...”

Europa Liberă: Dar de ce anume la el te-ai adresat?

Iulian Ciocan: „Bine, a fost un proiect, „FILIT 2018”. Era vorba de 11 autori importanți pentru Iași, despre care trebuiau să scrie 11 autori contemporani. 11 autori de azi despre 11 autori de ieri. Eu am scris doar una dintre cele 11 cărți. Proiectul este mult mai mare și acolo sunt foarte mulți autori: de la Nicolae Gane – a fost o întâmplare că mi-a nimerit numele acesta – până la Creangă, Eminescu și Dosoftei. Mă întreb cum o fi scris Cristian Fulaș, de exemplu, pentru că el era despre Dosoftei. Mie mi se pare foarte complicat să cobori până în secolul XVII.”

Europa Liberă: Pentru că e foarte departe?

Iulian Ciocan: „Pentru că eu, de exemplu, a trebuit să consult o sumedenie de literatură din care a trebuit să extrag detalii despre vestimentație, despre ce mâncau oamenii în perioada aceea, ce reflexe aveau, cum judecau ei. Lucrurile acestea nu sunt chiar atât de simple, să reconstitui o epocă, nici când ești istoric nu este simplu, darămite când ești scriitor. Și acum vreau să mai fac încă două precizări, dacă îmi mai permiteți: temele mari – dragostea, iubirea ș.a.m.d., moartea, prieteniile nu au dispărut nicăieri. Chiar și atunci când autorul cumva îmbrățișează niște teme aparent marginale și când se apropie de niște personaje care cumva sunt la periferia societății și când își focalizează atenția pe viața lui de zi cu zi, rutina acestei vieți, temele mari sunt undeva îndărătul acestor descrieri.”

Europa Liberă: Dar limbajul, făcându-se literatură pentru liceeni, pentru studenți, nu mai poți să scrii ca Shakespeare, nu mai poți să prezinți personajul cu chitara în fața balconului cântând serenade, dragostea are alte forme și limbajul scriitoricesc e altfel. Înțeleg că Dvs. asta vreți să spuneți: s-a schimbat nu fundalul, dar limbajul?

Iulian Ciocan: „Exact! Ai absolută dreptate, Vasile! Problema este că nu mai poți vorbi despre drame, tragedii, dragoste, moarte cu tonalitatea pe care o aveau predecesorii.”

Europa Liberă: Dă-mi un exemplu, două, trei din literatura universală. În timpul pauzelor de cafea de multe ori vorbim despre scriitorii pe care dumneata îi vizitezi cu regularitate.

Iulian Ciocan: „Bunăoară, să iau un roman mai recent despre care-ți vorbeam. Am citit zilele astea romanul unui american de 57 de ani, Tom Perrotta îi spune, romanul se numește „Doamna Fletcher”. A apărut în America în 2017 și Polirom-ul l-a publicat anul acesta. Foarte repede s-a mișcat editura. Este un roman aparent despre niște lucruri nu prea foarte importante. O femeie de 46 de ani divorțată, al cărei copil pleacă să studieze la universitate, rămâne singură și nu mai știe ce să facă într-o casă imensă. Ea începe a vizita niște site-uri pornografice și încearcă cumva…”

Europa Liberă :Site-urile pornografice, acesta e contextul modernității?

Iulian Ciocan: „Este și un roman despre cum pornografia se insinuează în viața de zi cu zi a americanului de astăzi, dar, de fapt, este un roman despre singurătate până la urmă, este un roman despre cum un individ care are totul în jurul lui, de fapt, poate rămâne singur într-o casă foarte mare și să nu știe ce să mai facă...”

Europa Liberă: Pot eu să îndrăznesc, n-am citit romanul, pot să îndrăznesc să te întreb dacă nu seamănă cu Anna Karenina, în sensul singurătății și îndestulării?

Iulian Ciocan: „S-ar putea, doar că acolo avem parte de un final fericit, pentru că doamna are parte la un moment dat de niște oameni, care se apropie de ea, un tânăr de 19 ani, colegul de facultate al fiului, vrea să facă dragoste cu ea. Până la urmă, se mărită cu un instalator care vine și-i desfundă toaleta, mult mai vârstnic. Apar așadar tot felul de posibilități și doamna, până la urmă, devine fericită, dar are, cum să spun?, are zile, săptămâni, luni în care se simte foarte nefericită, având bani și locuind într-o casă foarte mare.”

Europa Liberă: Banii n-aduc fericirea...

Europa Liberă: Dna Pilchin, Dvs. vreți să ne dați niște exemple de titluri și nume?

Maria Pilchin: „Păi, da, îmi continui gândul. Ceea ce spunea Iulian, de fapt, autorul de astăzi vorbește despre marile teme, dar nu le mai frecventează așa. Și e vorba de nu ce, ci cum, da? Observați că nu mai vorbim despre marele eros, dar despre filmulețele pornografice, care totuși țin și ele de tema eroticului, doar că poate rezolvată altfel. Vă dădeam niște nume. La capitolul proză am remarcat anul acesta doi debutanți, pentru mine promițători și care cumva m-au ținut, așa, în cartea lor. Este vorba de Emanuela Iurkin – „Câinele de bronz” și Alexandru Bordian – „Casa Inglezi”. Eu aș spune, proza...”

Europa Liberă: Facem o paranteză. Alexandru Bordian este colegul nostru de birou.

Maria Pilchin: „Da. Dar nu acesta este argumentul.”

Europa Liberă: Dar pe noi ne onorează, avem atâția scriitori în redacție pe metrul pătrat, că...

Maria Pilchin: „Cred că e meritul Dvs., pentru că Dvs. faceți managementul în acest sens, dar ei m-au surprins prin pregătirea pe care o au în aceste cărți de debut, adică și-au luat foarte în serios debutul și felul în care construiesc ficțiunea și, iată, apropo de ceea ce vorbeam mai sus, mai ales Alexandru, el nu este preocupat să facă un roman istoric și pentru aceasta am apreciat, pentru că am cam obosit...”

Europa Liberă: Dar pe mine asta m-a enervat, recunosc.

Maria Pilchin: „D-apoi suntem foarte diferiți.”

Europa Liberă: Mă așteptam ca un istoric să scrie un roman istoric.

Maria Pilchin: „Nu. M-ar fi deranjat, pentru că atunci aș fi spus: n-a făcut decât ceea ce a făcut la facultate. El a știut să transforme istoria în metaistorie, în ficțiune, a știut să creeze niște personaje, care, la naiba, poate nici n-au existat în acel context și aici m-am gândit chiar la „Laur” de Evgheni Vodolazkin, care e și el medievist, foarte aproape de istorie. Până la urmă, romanele lor nu sunt atât transpunerea istoriei, cât un pretext de a scrie ceva despre o istorie.”

Europa Liberă: Ați dat un nume de referință pentru anul 2018. În România a ieșit Vodolazkin cu „Aviatorul” și „Laur”.

Maria Pilchin: „În traducere, da.”

Europa Liberă: Aici vreau să vă întreb: în ce măsură literatura rusească, în pofida antirusismului sau antiputinismului dominant în Occident, continuă să fie atractivă, dacă cititorii, oamenii, în general, fac distincție între ceea ce este Kremlinul și literatura care continuă să livreze piscuri?

Iulian Ciocan: „Păi, literatura rusă este foarte atractivă, a fost și va fi, pentru că a avut niște precursori, cum să spun?, a avut niște autori foarte mari în secolul al XIX-lea și atunci cumva... Eu, cel puțin, am fost în Franța o vreme și am văzut acolo că autorii ruși sunt foarte promovați și foarte căutați.”

Europa Liberă: Pe merit sau din cauză că e un spațiu?...

Maria Pilchin: „Nu, nu, întotdeauna pe merit. Deci, pur și simplu, acolo se fac câteva confuzii la un moment dat. Am impresia că francezii consideră că tot ce vine din Rusia este valoros și mai este o confuzie care se face acolo: ei, cumva, pun semnul egalității între Rusia și Uniunea Sovietică. Or, semnul egalității aici nu e profitabil să-l punem, pentru că Uniunea Sovietică nu este doar punctul de vedere al scriitorilor ruși.”

Europa Liberă: Și Cinghiz Aitmatov nu era rus...

Iulian Ciocan: „Exact! Sau s-ar putea un autor georgian sau unul moldovean – de ce nu, da? – să spună niște lucruri care cumva să desăvârșească viziunea asta pe care o au occidentalii...”

Europa Liberă: Dar ce ruși pe bune te-au intrigat pe dumneata nu neapărat în anul acesta, dar în ultimul timp, pe care i-ai lăsa pe raftul dumitale de lecturi?

Iulian Ciocan: „Eu nu pot să zic că am citit foarte multă literatură rusă. Un autor care mie îmi place de mai multă vreme este Victor Erofeev, am și tradus ceva din el. Pelevin are romane, deci e un autor inegal, așa cumva, are romane mai bune și mai puțin reușite. Sunt câteva romane care îmi plac foarte mult...”

Europa Liberă: Alături de Pelevin îl pui pe Sorokin?

Iulian Ciocan: „Sorokin nu prea am citit, nu pot să vă spun. Și am impresia că noi, scriitorii moldoveni, de fapt, ca și scriitorii georgieni sau kazahi, sau ucraineni, trebuie să încercăm cumva să dăm niște texte care să le arate occidentalilor că Uniunea Sovietică este mai mult decât ceea ce descriu rușii în romanele lor. Și din acest punct de vedere cred că niște debuturi, iată, despre care vorbea și Maria Pilchin apărute aici, la noi, cum este cel al lui Alexandru Bordian, sunt foarte binevenite, pentru că, gândiți-vă doar la un singur lucru: un autor de 30 de ani debutează cu o carte despre pogromul din 1903 din Chișinău. Nu face partipriuri de niciun fel. În romanul lui n-o să găsești încercarea de a pune vina în cârca cuiva...”

Europa Liberă: Sau de a face avocatură...

Iulian Ciocan: Absolut! Deci, deja mi se pare foarte matur pentru un debut.

Europa Liberă: Dar și riscant. S-a „băgat” într-o temă riscantă, pentru că în subiectul pogromului te aștepți, întâi de toate, iată, la un roman istoric în care să pună accente, în care să dea dreptate cuiva și mai ales într-o vreme când antisemitismul iar ridică capul și evreii spun că Europa devine iar periculoasă pentru ei și atunci când intri în tema asta îți atragi atenție triplată, înzecită, însutită.

Maria Pilchin: „Depinde de cititor, de orizontul lui de așteptare. Vă zic, cititorii sunt foarte diferiți și... Dar aș vrea să vă spun despre literatura rusă. Într-adevăr, există stereotipul marii literaturi ruse în Occident și ea începe după Prut. Cum pășesc în România, cum de foarte multe ori culturalii de acolo vor să aibă discuții cu mine despre scriitorii ruși. Zic: „Păi, tu ai citit în original și...” De exemplu, îl menționam pe Vodolazkin, al cărui roman, „Laur”, e unul foarte frumos, dar, totodată, eu undeva am rămas și foarte dezamăgită, deși am văzut că e foarte bine primit și acasă și am văzut cronici foarte favorabile în România. În primul rând, Vodolazkin e un post-Umberto Eco. După ce citești „Numele trandafirului”, un roman apărut deja de câteva decenii despre Evul Mediu și mergi la Vodolazkin și vezi aceleași ticuri, deja simți că e ceva la mâna a doua, dar te retragi din această poziție și zici să-l citești în contextul culturii și literaturii lui și atunci ești fascinat. Desigur că apar acolo lucruri care nu pot să nu placă, nu pot să nu te pună la treabă ca cititor, dar vă zic, dacă e să-l integrezi în marea literatură universală, atunci există termeni de comparație...”

Europa Liberă: Dar „Aviatorul”?

Maria Pilchin: „Nu l-am citit, nu pot să vă spun.”

Europa Liberă: Eu, de exemplu, sigur că l-am citit în rusă. Pe mine un pic m-a dezamăgit, pentru că se termină în coadă de pește. Am impresia că s-a plictisit la un moment dat și a zis: „Dă-l dracului, să-l închei cumva romanul acesta mai repede...”, pentru că sigur că e un fel de ficțiune la bază: un aviator care se trezește într-o altă epocă. E un procedeu cunoscut, mă rog, când Louis de Funès, da, țineți minte? Să vă întreb altceva: cât de mult, dacă ambii sunteți critici, scriitori și profesori universitari, că și Iulian a predat, cum ați vrea să citească oamenii cărțile dvs. și, în general, literatura – savurând textul, savurând subiectul, savurând inducția unor idei? Ce trebuie să se întâmple cu un cititor „bun”?

Maria Pilchin: „Da, dar, înainte de aceasta, totuși mi-au rămas încă două nume în acea listă pe care...”

Europa Liberă: Ce pedantă sunteți...

Maria Pilchin: „Da, foarte pedantă. Eu mă gândesc la o nișă care abia-abia își ițește capul în Republica Moldova. Este youth literature, este literatura pentru tineri. Și iată aici vreau s-o menționez pe Claudia Partole, căreia recent i-a apărut o carte, un fel de jurnal al unei adolescente, se numește „Rebela”. Și aici mă gândesc și la Tatiana Țîbuleac, nu cu prima ei carte, cu a doua ei carte, „Vara în care mama a avut ochii verzi”. Au fost „Fabulele”, apoi a doua carte...”

Europa Liberă: A doua, dar cea mai recentă e totuși...

Maria Pilchin: „Cea mai recentă e „Grădina de sticlă”, care a confirmat-o, pentru mine. Și iată, apropo, ziceam la începutul emisiunii despre acea clasificare: elitiștii și popularii. Tatiana e un fenomen în sensul acesta, pentru că ea a pornit de la populari cu „Fabulele” și a avut acea lansate cu mult tam-tam și se îndreaptă spre elitiști. Acum eu aș vedea-o la...”

Europa Liberă: De ce abandonează ea popularii și bloggismul?

Maria Pilchin: „Pentru că cred că e prea inteligentă și înțelege că masivitatea nu presupune calitate neapărat.”

Europa Liberă: O face conștient?

Maria Pilchin: „Eu cred că da. Și în a treia carte, al doilea roman, în „Grădina de sticlă” eu am văzut creșterea. Și în acest sens vreau să mai menționez o tendință...”

Europa Liberă: Dar chiar aici vreau să insist să-mi răspundeți la întrebarea mea: atunci când autorul textului scrie, el de la mine ce vrea? Pe mine uneori mă enervează și de asta vă spuneam, colegul nostru Bordian m-a enervat tocmai pentru că el zice așa: „Tu, cititorule, exact tu, Botnaru, dacă nu te ridici la altitudinea înțelegerii textului meu, te privește”. Și atunci, dacă Tatiana încolo se îndreaptă, pe mine mă enervează, pentru că ea vine din jurnalism. Or, condiția numărul unu în jurnalism, în publicistică este ca toată lumea, sigur că nu chiar analfabeții, dar toată lumea să înțeleagă, s-o ajuți să înțeleagă ideea ta și, mai ales, să-i sugerezi ceva: să se îndrăgostească, să caute să se îmbogățească sau...

Maria Pilchin: „Bine, dar literatura nu este jurnalism, da?”

Europa Liberă: Nu este...

Maria Pilchin: „E un truism acesta despre care eu zic...”

Europa Liberă: Dar asta vă întreb: ce vreți voi, scriitorii, de la mine, cititorul, – eu să savurez, repet, frumusețea limbajului, ideile pe care le încorporați acolo ca usturoiul în carnea coaptă sau fabula?

Maria Pilchin: „E foarte dificil de răspuns la această întrebare, dacă vreți să vă spunem a câta parte din tort înseamnă asta sau asta, dar toate la un loc, de fapt, constituie tarta. Un autor serios, care se ia în serios, vrea toate aceste componente. Desigur că el își curtează cititorul, dar momentul în care doar practici această curtoazie a cititorului riști să nu ai ce să-i propui. Am observat că unii scriitori, care se pretind scriitori, își curtează foarte mult cititorul pe Facebook și produce, să zic, produse publicitare despre cărțile lui, dar cărțile, de fapt, lipsesc. Toți spun că regele e foarte frumos îmbrăcat, dar regele nu are straie. Iată aici este marele risc când scriitorul, în primul rând, pornește de la carte, pentru că cartea rămâne. Sunt unii scriitori care se gândesc și la viitor. Unii vor rămâne și în viitor. Și atunci nu mai contează faptul că mie nu-mi place o carte acum...”

Europa Liberă: O pauză... Îl întreb pe Iulian: tu ca scriitor, ce vrei de la mine, cititorul?

Iulian Ciocan: „Eu ca scriitor aș vrea ca cititorul să poată urca pe toate treptele acestea semantice care există în textul meu. Eu vreau ca el să înțeleagă lucrurile importante, grave, despre care vorbesc, că el să digere lucrurile care stau îndărătul poveștii, dar pentru asta eu trebuie toate să le ambalez într-o formă foarte, cum să spun?, ușor de înghițit și interesantă. De aceea, mie mi se pare că lucrurile grave trebuie să conțină o poveste interesantă, cât mai puține pasaje plictisitoare. Faptul că tu te centrezi pe poveste și pe acțiune nu înseamnă că tu ești mai superficial sau că tu nu vorbești despre lucruri grave. Un prozator adevărat mi se pare că trebuie să facă mai puțină poezie în proză, un prozator adevărat ar trebui să facă mai puține jocuri stilistice, în proza lui narațiunea ar trebui nu să fie produsul unui joc de cuvinte, narațiunea trebuie să fie o poveste pe care tu ai gândit-o, cu un personaj care pornește dintr-un loc și ajunge în alt loc. Eu aș vrea un cititor, hai să zic așa, destul de doct, avizat, care poate să se urce, dar există și termenul acesta de semantică în trepte al lui Iuri Lotman. Țin minte, când eram critic literar, îl mai foloseam, dar tu, cel puțin, trebuie să ai poveste. Dacă cititorul poate să vadă dincolo de ea ce ai mai făcut, e foarte bine; dacă nu – rămâne cu povestea.”

Europa Liberă: Să vă spun despre experiența mea de cititor și de experiența de student cândva la Filologie. Criteriul numărul unu de calitate al prozei ca și cum era: caracterele, oamenii pe care să-i detectezi imediat în experiența ta...

Iulian Ciocan: „Sunt importante și astea, personajele...”

Europa Liberă: Da? Și caracterele astea, personajele, cum ele se comportă în anumite situații și atunci se autentifică proza, când eu de la un caracter, de la un personaj, descris de autor ca un psiholog foarte bun, eu știu la ce să mă aștept, eu știu cum se va comporta el. Și atunci, acțiunea, întâmplarea, drama este firească și când colo, dacă se întâmplă exact invers, atunci îmi dau seama că ori pe mine mă înșală în mod intenționat, ori acesta-i un SF, ori asta-i modernitatea care mă depășește pe mine.

Iulian Ciocan: „Nu este o legătură indisolubilă între acțiune și personaj. Tu nu poți, pur și simplu, să descrii într-o proză un personaj. Tu trebuie să-l angrenezi într-o acțiune, doar nu poți să citești un roman și să-ți fie interesant citind un roman în care, pur și simplu, cineva descrie un personaj în care el reflectează tot timpul și nu face nimic. Poate fi interesant și asta, dar eu cred că personajul trebuie să producă ceva, să facă ceva, să se miște undeva...”

Europa Liberă: Da, și dovadă este Cehov.

Iulian Ciocan: „Și invers. Tu nu poți face un roman compus numai din acțiune. Adică, acțiunea asta, de fapt, e pentru cineva, pentru un personaj oarecare.”

Europa Liberă: Da. Și toate astea îmbinate – personalul, acțiunea – de fapt, trebuie să mă ducă la ceea ce a avut în vedere Iulian Ciocan ca să mă determine pe mine, de exemplu, să mă gândesc la rostul vieții, la misiunea pe pământ, de exemplu, simplificând.

Iulian Ciocan: „Exact! De ce nu?”

Maria Pilchin: „Eu cred că romanul de când e el a tot zigzagat între romanul realist și romanul mai sentimental. În secolul XX a apărut și romanul experimental. Ca tendință, astăzi proza totuși, apropo de ce spunea Iulian Ciocan, s-a reîntors în matca ei realistă. Dacă optzeciștii făceau jocul de gleznă textual, nouăzecistul și douămiistul a revenit la realitate în proza lui, pentru că, probabil, și cititorul acela ideal despre care vorbiți Dvs. a constatat că un roman textualist, care e preocupat mai mult de stil și limbaj decât de personaj și istorie, este cumva închis în sine, este o chestie narcisiacă pe care chiar și cititorul elitist la un moment n-a mai înghițit-o.”

Europa Liberă: Ultima întrebare. De ce nu s-a dat Premiul Nobel în acest an?

Maria Pilchin: „Până la urmă, întotdeauna există oameni și oamenii jurizează, și oamenii provoacă tot felul de scandaluri. E simptomatică chestia aceasta. Să știți că m-am gândit și e și o alarmă pentru noi, cei din zona literaturii, pentru că m-am întrebat: de ce n-a existat scandalul în zona matematicii sau în altă, nu știu, la chimie?”

Europa Liberă: Aceasta-i criza juriului, criza genului, criza literaturii sau a metodologiei?

Maria Pilchin: „Și!”

Europa Liberă: Până acum se spunea că Premiul Nobel în literatură se împărțea pe criterii oarecum de pe lângă politică – hai să dăm la aceștia mai necăjiți, hai să dăm la nu știu cine. Azi – în China, mâine – în Rusia...

Maria Pilchin: „Dar e și o poveste foarte freudiană, e un scandal sexual...”

Europa Liberă: Am înțeles. Iulian, dumneata ce versiune ai? De ce Nobelul nu a ajuns la un literat, care stau cu duzinile acolo în așteptare?

Iulian Ciocan: „Da, știu că fac coadă foarte mulți.”

Europa Liberă: Deja s-a ajuns la o chestie de onoare, candidat la Premiul Nobel. Acesta deja-i mai valoros decât Premiul...

Iulian Ciocan: „Da, da, da. Ce vreau să spun? Pentru mine, personal, Premiul Nobel mare lucru nu înseamnă. Adică, știu că sună cumva stupid, adică, cum naiba, un scriitor din Moldova să zică așa ceva?”

Europa Liberă: Mai curând Pulitzer?

Iulian Ciocan: „Nu contează, pentru că eu am observat de-a lungul anilor că acest premiu este dependent de conjunctură, iar unii autori care au luat Premiul Nobel mi se păreau mult, mult mai slabi decât alții care nu-l luau. De exemplu, Bob Dylan. Eu nu știu dacă pentru mine era în clipa aceea, cum să spun? scriitorul number one. Am avut revelații de acestea de foarte multe ori și mi-am dat seama că nu mă mai interesează deja cine va lua Premiul Nobel, de aceea cu atât mai ciudat îmi pare un soi de frământare de asta care există chiar în România și pe aici, la noi mai puțin, pentru că la noi, mă rog, ambițiile sunt mai mici, că suntem mai mici, dar în România există un soi de frământare de asta – când va lua, în sfârșit, un scriitor român Premiul Nobel? Mi se pare o miză greșită. Adică, dom’le, scrie, fă-ți opera, fă mai puțină poezie în proză și, poate, vei lua Nobelul cândva.”

Europa Liberă: Dați-mi un titlu de roman pe care eu trebuie să-l citesc în noaptea de Revelion.

Maria Pilchin: „«Novecento» de Alessandro Baricco. «Novecento».

Europa Liberă: Iulian?

Iulian Ciocan: «Stoner» de John Williams.”

Europa Liberă: „Stoner” deja l-am citit, așa că rămâne recomandarea Mariei Pilchin.

Iulian Ciocan: „Dar ți-a plăcut, Vasile, „Stoner”?”

Europa Liberă: Da, da! Eu vă mulțumesc și reiterez: un șemineu – fie și imaginar –, o cană de izvar, asta-i accesibilă, și întindeți mâna la raftul de cărți. Sunt convins că aveți o sumedenie de cărți pe care le-ați tot lăsat. Profitați de vacanță, găsiți timp și pentru lecturi, niciodată nu strică!”

AntiNostalgia – privind spre viitor

Zece documentare, zece dezbateri publice si mult mai multe reportaje despre trecutul comunist și viitorul țărilor și comunităților din Europa Centrală și de Est. „Cu cât privești mai departe în spate, cu atât vei vedea mai departe în viitor” (Winston Churchill)

XS
SM
MD
LG