Multe discursuri demagogice s-au abătut peste moldoveni în anii tranziţiei interminabile, dar cea mai dizgraţioasă şi perfidă mi se pare demagogia statalistă. Conducătorii moldoveni de multă vreme au luat obiceiul aici să ne vorbească bombastic despre statalitate, despre făurirea statului independent.
Nu de puţine ori vocea le este severă-povăţuitoare-acuzatoare...
Sunt blamaţi şi detestaţi cei care nu dau dovadă de suficientă dragoste pentru statul încropit cu surle în 1991. Unii conducători vorbesc despre pedepsirea oamenilor periculoşi, a oamenilor care din varii motive se uită cu suspiciune la statul în care trăiesc sau chiar îşi doresc unirea cu un alt stat.
Fireşte, toată retorica asta statalistă nu ar fi atât de supărătoare dacă dincolo de ea nu s-ar întrezări făţărnicia şi simpla dorinţă de a se chivernisi. Cei care, de pe piscurile înzăpezite ale puterii, vorbesc ritos-emfatic despre statalitate văd oare ce fel de stat conduc?
Văd că în acest stat nu se mai termină sărăcia şi corupţia?
Că se fură ca-n codru, că traficul de influenţă, traseismul şi nepotismul stau la temelia acestui stat?
Şi când omul simplu vede toate aceste disfuncţionalităţi ale statului moldovenesc, când vede ani de zile că statul acesta are grijă mai mult de guvernanţi decât de cetăţeni, ce mai înseamnă pentru el discursurile conducătorilor despre statalitate? Mai nimic. Un soi de vorbărie, de praf aruncat în ochi. Păi, dacă ţineţi atât de mult la statalitatea voastră, stimabililor, de ce mergeţi să vă vaccinaţi în România? De ce nu sunteţi în stare să aveţi grijă de sănătatea moldovenilor? De ce nu avem în pandemie un ministru al sănătăţii?
Uitaţi de discursurile bombastice despre statalitate. Ne-am săturat de ele ca de mere pădureţe. Mai bine faceţi ceva cu adevărat pentru ţara asta. Statul care îşi ignoră cetăţenii e un stat fără viitor, unul care se va destrăma în cele din urmă, oricât de mult aţi vrea voi să-l păstraţi.
