Linkuri accesibilitate

Mai mulți bani pentru arte, pe fundalul pandemiei (Agora.md)


Revista matinală a presei la radio Europa Liberă.

Revista matinală a presei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:04 0:00
Link direct

După primele audieri din comisia parlamentară de anchetă asupra „Laundromat-ului” rusesc, ipn.md scrie, citând declarațiile directorului adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Evghenii Sîrbu, că sume de miliarde ar fi ajuns urmare a spălătoriei în 62 de state ale lumii. Toate tranzacțiile suspecte pe durata investigațiilor au fost analizate și cercetate de către serviciul respectiv, a mai declarat Sîrbu, fiind sesizate aproximativ 100 de state pentru obținerea informațiilor. Unele dintre ele au refuzat furnizarea informației motivând că nu există date cu privire la originea criminala a banilor, mai arată știrea. În șirul de companii prin care s-ar fi produs „Landromatul” ar fi și unele controlate de actuali, foști politicieni sau persoane publice, au confirmat cei audiați, dar pentru detaslii ei au solicitat o ședință închisă, întrucât ar fi vorba despre informații confidențiale.

După PAS și Platforma DA, și PDM a formulat amendamente la legea bugetului pe anul viitor, iar Agora.md le sintetizează într-o știre. Democrații solicită majorarea cu 52,7 milioane lei a bugetului pentru teatre, circuri și organizații concertistice. Amendamentul formulat de democrata Monica Babuc, în trecut ministră a culturii, prevede și suplimentarea cu 30% a salariilor actorilor și artiștilor. Democrata susține că din cauza restricțiilor epidemiologice instituțiile au înregistrat pierderi de ordinul milioanelor, bani din care se achitau parțial salariile artiștilor.

De două zile consecutiv, se înregistrează anti-recorduri la decesele provocate de Covid-19, scrie zdg.md: sâmbătă, 26 de cazuri, iar duminică 25. de persoane care au pierdut lupta pentru viață în urma complicațiilor provocate de virus. Bilanțul deceselor provocate de noul coronavirus a ajuns la 2572, iar al cazurilor de îmbolnăviri înregistrate de la începutul pandemiei – la 126 518. În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 3786 pacienți, dintre care 290 în stare extrem de gravă.

Autoarea unui editorial din aceeași publicație, Alina Radu, se oprește la înfrângerea din justiție suportată de Igor Dodon urmare a declarațiilor “false, defăimătoare, calomnioase și denigratoare” inserate în pliante răspândite pe larg și în spoturi video difuzate la mai multe posturi TV în timpul campaniei electorale. Igor Dodon a pierdut, dar e insuficient, scrie autoarea. Potrivit ei, un șef de stat a arătat fiecărui cetățean al R. Moldova că, fiind în exercițiul funcțiunii, fiind salariat din banii publici, și-a creat o fabrică de falsuri care au fost tirajate și distribuite cu bună știință. Problema este amplificată de alți doi factori: aceste calomnii și falsuri au fost elaborate și emise în timp ce președintele era deservit de diverși consilieri pe probleme de drept, justiție, mass-media, drepturile omului – toți plătiți din bani publici. Mai mult decât atât, produsele electorale, calificate de către instanță drept false, calomnioase, neconforme legislației, cu atât mai mult statutului de lider de stat, deci producerea acestor calomnii descalificante a fost achitată din fondul electoral care, implicit, conține și bani publici. Deci, producerea acestor falsuri a fost finanțată de 3 ori din bani publici. Concluzia ei e că Igor Dodon a comis un rău și mai mare decât calomnierea contracandidatei sale Maia Sandu, întrucât a dat de înțeles tuturor demnitarilor, tuturor funcționarilor, tuturor politicienilor, tuturor justițiabililor și, pur și simplu, tuturor cetățenilor, inclusiv copiilor, că se poate să produci falsuri și calomnii pe bani publici, să le distribui peste tot și nu vei păți nimic, absolut nimic.

Cotidianul.md îl citează pe vicepreședintelui Platformei DA, Alexandru Slusari, care susține că există riscul ca salariile și pensiile pentru decembrie și ianuarie să fie achitate cu rețineri. Mai mult, potrivit lui Slusari, alte cheltuieli bugetare nu vor fi posibile în perioada următoare întrucât Republica Moldova nu va semna niciun acord cu Fondul Monetar Internațional și nu va primi un suport financiar de aproape 4,4 miliarde de lei. Lunar, doar pentru achitarea pensiilor și salariilor bugetarilor ar fi nevoie, potrivit parlamentarului, de, aproximativ, 3,5 mlrd. lei. “Luna ianuarie, tradițional, este cea mai problematică pentru MF sub aspectul acumulării veniturilor. În acest context există un risc serios că salariile și pensiile pentru decembrie-ianuarie vor fi achitate cu rețineri”, a explicat Slusari pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Radiochisinau.md îl citează pe analistul politic Ion Tăbârță cu declarația că Andrei Neguță ar fi fost retras din funcția de ambasador la Moscova ca sancțiune pentru rezultatul nesatisfăcător înregistrat de Igor Dodon la alegerile prezidențiale în secțiile deschise în Federația Rusă. Oficial, Neguță, un apropiat al PSRM, a fost retras din funcție ca urmare a unui caz de trafic de anabolizante cu implicarea unui autoturism al misiunii diplomatice. „Ceea ce se întâmplă este grav. Nu cred că este primul incident de acest gen. Cel mai grav este că autoritățile noastre cunosc despre aceste situații, sau chiar anumite persoane sunt implicate, care gestionează aceste practici ilegale.

Unimedia.info scrie că produsele alimentare care s-au scumpit în noiembrie cu 0,70 la sută, la o creștere a prețurilor medii de consum de 0,16%. Biroul Naţional de Statistică - sursa informației, a mai anunțat că inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni) a constituit 0,93%, inclusiv la produse alimentare 2,72%, mărfuri nealimentare (-0,22%) și servicii prestate populaţiei (-0,18%). Concomitent, în luna noiembrie în comparație cu octombrie 2020 au fost înregistrate unele reduceri de preț – la pantofi pentru bărbați și femei, frigidere și congelatoare, mașini de spălat rufe, televizoare, plite electrice, unelte de muncă electrice, mărfuri chimice de uz casnic, cărbune de pământ – până la 2,3%.

XS
SM
MD
LG