Linkuri accesibilitate

„Despre cum poate discuta cinema-ul istoria și care sunt limitele unui demers de acest tip” (VIDEO)


Scenă din filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" de Radu Jude, Karlovy Vary, 6 iulie 2018

Pe scurt despre două filme de excepție de Ana Lungu și Radu Jude.

Într-o Românie în care discursul xenofob ia proporții, susținut cu agresivitate, după modelul Ungariei lui Viktor Orban, de la nivelul partidului de guvernămînt și al șefului acestuia, al treilea om în stat la ora actuală, este relativ gratificant să vezi că există un curent de rezistență la nivelul lumii intelectuale și că cinematografia românească este și ea prezentă în această mișcare. Între cele mai bune producții cinematografice ale anului, criticii de film, au înregistrat, pe bună dreptate, două mai mult decît excelente realizări, fiecare în felul său: delicatul și deliciosul „Un prinț și jumătate” al regizoarei Ana Lungu și mai sulfurosul și didacticul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, al lui Radu Jude.

Despre două filme de excepție de Ana Lungu și Radu Jude
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:20 0:00
Link direct

Ambele filme, aș spune, sînt impregnate de prezent, captive și reactive față de o atmosferă și o cultură politică și istorică publică, extrem de decepționante. Ambele sînt, filme - după expresia lui Radu Jude într-un interviu cu „Suplimentul de cultură” – „despre cum poate discuta cinema-ul istoria și care sunt limitele unui demers de acest tip”. Istoria trecutului, la Radu Jude, istoria prezentului la Ana Lungu.

În filmul său, Radu Jude, reconstituind, reconstruind demonstrativ, istoria uciderii premeditate a evreilor de la Odesa de armata română, atrocitățile și masacrul ordonat de Ion Antonescu în vara anului 1941, pune o oglindă în fața publicului, preocupat – aparent, cel puțin – nu atât de istoria în sine, cît de reacția oamenilor prezentului față de ea. Regizorul este marcat vizibil de nevoia, de dorința imperioasă de a face acceptată istoria românească așa cum a fost ea, fără – cum o spunea în alt interviu – „negarea momentelor dureroase sau rușinoase din trecutul nostru”, accentuînd, fără „negarea Holocaustului românesc”, în particular.

„Eu cred că e esențial să ne raportăm corect și lucid la propriul nostru trecut, nu să-l înfrumusețăm prostește”, insistă Radu Jude care, în 2015, după premiera filmului său „Aferim”, deplângea „obsesia cu imaginea României” și nota „Când te gândești că au trecut douăzeci de ani de la apariția filmului O vară de neuitat de Lucian Pintilie, și discursul rămâne identic: să nu ne atingem de imaginea frumoasă pe care o avem despre propriul trecut! E ridicol!”

Comentariile pe diverse forumuri după premiera din toamnă, în România, a filmului intitulat provocator și programatic cu propoziția pronunțată în Consiliul de Miniștri de Mihai Antonescu, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, demonstrează că atât percepția evenimentelor cît și discursul de astăzi au rămas identice, personajele lucide, militante activ pentru adevăr, asemenea Marianei Marin (jucată excelent de Ioana Iacob), regizoarea din filmul lui Jude, care se confruntă cu un consilier cultural atotputernic al Primăriei Bucureștiului, fiind excepții.

S-a observat mai puțin, că Jude creionează în filmul său și portretul standard al omului nou-vechi împotriva căruia se revoltă: personajul este un pilot de avion, amantul eroinei principale. Un om lipsit de orice empatie, vizibil atunci cînd eroina filmului îi citește pe skype un lung pasaj dintr-o schiță a lui Isaac Babel, un om sigur pe cunoștințele și pe convingerile lui anti-evreiești, antisemite, ce adoarme imediat atunci cînd i se explică lucruri contrarii, un tip altfel laș în viața sentimentală proprie.

Un tip asemănător pare să se ascundă, să fie ascuns în scenariu de regizoarea Ana Lungu, în filmul ei „Un prinț și jumătate”. Personajul – un marinar - după care se află în doliu eroina filmului ei, Iris, nu apare decît într-o scenă onirică, în finalul filmului, pentru a-i reproșa că a dat în vileag versurile lui banale în fața „prințului”. Viața de toate zilele a lui Iris este, altfel, pusă în exergă, de doi buni prieteni, într-un trio de o naturalețe perfectă în istoria imaginată de regizoare, în care va apare și un personaj de ruptură, aparent doar excepțional, un poet maghiar, trăind izolat în secuime.

Regizoarea Ana Lungu
Regizoarea Ana Lungu

Film considerat intimist, asemănat unor pelicule celebre franceze (Eric Rohmer), nu poți să nu observi că actualitatea românească îi intră pe geam, atunci cînd este alungată pe ușă, și că prezente sînt aluziile la protestele anti-guvernamentale, la intoxicarea copiilor cu orele de religie în școală (o excepțională scenă de completare a unui chestionar ridicol dintr-un manual de religie), sau relația complexă între lumea românească și cea maghiară, cu problemele ei de comunicare (o altă scenă excepțională, cu „prințul” beat declamîndu-și orgiastic un poem cu eroina culcată alături, incapabilă să priceapă ceva).

Realitatea bate uneori pînă și imaginația, iar filmul românesc, recunoscut și cu idei asimilate mai mult sau mai puțin la el acasă, reușește să impresioneze pe scena internațională.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG