Linkuri accesibilitate

Dilema democratică - varianta Venezuela (II)


Mutarea senzațională care a dus la recunoașterea oficială a unui nou președinte în Venezuela lui Maduro e tonică și plină de consecințe neprevăzute. Evident, orgia de abuzuri și fanatismul regimului Maduro sînt o realitate revoltătoare. Mijloacele alese pentru a detrona blestemul socialist care a distrus Venezuela sînt salutare pe termen scurt, dar dincolo de control pe temen lung. Mai întîi, pentru că ele vor da un tsunami la moară teoriei conspirației și resentimentului, adică acelei stări mentale care e a doua natură pentru partizanii stîngii revoluționare.

Cine vrea poate observa că propagandă aliată rusă și arabă lucrează, deja, din plin la această temă. Mișcarea statelor occidentale a pornit la drum cu un risc. Ea a expus și folosit la vedere democrația care devine, în acest fel, vulnerabilă la acuzația de ipocrizie. Mai mult, ideea de a cere regimului Maduro să organizeze rapid alegeri corecte e rizibilă. Prespunînd că așa ceva se va întîmpla, cît de credibil va fi climatul de desfășurare și cît de probabilă erupția violenței? Nimeni nu trebuie să își facă iluzii: mulțimile pe care Maduro poate conta și pe care le poate stîni sînt considerabile.

Problema tratamentului folosit în cazul Venezuela 2019 e, în mare parte, rezultatul contextului politic. Pe de o parte, președintele american Trump știe că Venezuela e o carte cîștigătoare, smulsă din mîna unui Partid Democrat tot mai excesiv și obsedat de hărțuirea legalistă a lui Tump. E, deci, de crezut că Trump a avut toate motivele să recurgă la gesturi radicale în dosarul Venezuela. Dincolo de chestiunile de politică internă americană, cazul Venezuela a fost forțat de starea relațiilor cu Federația Rusă, China, Iran și Cuba - finanțatori și susținători politici declarați ai regimului Maduro. Administrația Trump a făcut o mutare care parează interferența regimurilor autoritare aliate cu Maduro. Asta explică și ușoara întîrziere cu care a reacționat Uniunea Europeană. Inițial, declarația de recunoaștere a liderului opoziției ca președinte, a fost lăsată în seama Parlamentului European, care, desigur, nu e un stat sau un guvern și nu poate face decît declații simbolice și legal nule. Abia după cîteva zile, sub presiunea valului de opinie din lumea occidentală, multe - dar nu toate - guverne ale statelor membre occidentale s-au alăturat poziției americane. Întîrzierea și absențele vin din natura intimă și sensibilă a relațiilor politice și a schimburilor comerciale cu Federația Rsuă, China și Iran.

Oricum, declarația colectivă prin care numeroase state occidentale și sud-americane sprijină schimbarea de putere în Venezuela e un act curajos în materie de diplomație. Și, nu mai puțin, riscant. În lipsa unei dezertări a forțelor armate și a serviciilor de securitate, conflictul cu administrația Maduro nu se va încheia rapid. Miile de ”consilieri” cubanezi și ruși trimiși în sprijinul lui Maduro se vor îngriji e problema fidelității. Restul îl vor face datoriile. Venezuela e, deja, o țară vîndută, pe credit bancare largi, Chinei și Rusiei.

Maduro va cădea, dar haosul va rămîne...

Paradoxul cel mai ironic al acestei situații spune că o lovitură de stat ca la carte era de preferat. Ca în atîtea alte ocazii, saltul rapid în democrație, sub imbold occidental, se poate solda cu o tranziție lungă și frămîntată. Demagogii stîngii vor îmbrățișa fără întîrziere motivul intervenției străine, știind bine că acest refren e incendiar în America de Sud. După tot ce se poate prevedea, Maduro va cădea, dar haosul va rămîne. Juan Guaido, politicanul de opoziție care a fost recunoscut ca președinte interimar, e socialist și membru al unui partid afiliat la Internaționala Socialistă. Cu siguranță, Guaido nu e sau nu își mai poate permite să fie un socialist doctrinar. Ideologia va fi surclasată de obligațiile față de sprijinul decisiv arătat de democrațiile occidentale. În același timp, căderea lui Maduro va fi tratată de stînga radicală în regim de martiriu și pusă la treabă în viitorul imediat. Militanții stîngii extreme ocupă acum un spațiu central în politica occidentală, în mass-media și între formatorii de opinie occidentali. Sanders, Corbyn, Melenchon și alte figuri, ceva mai bine camuflate, vor continua să propage fantoma revoluției absolute, în așteptarea unui moment mai bun.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG