S-a râs şi s-a făcut mişto din abundenţă, pe reţele, pe seama stâlpilor înfipţi la Străşeni în mijlocul şoselei. S-a vorbit despre prostia moldovenească, despre „ţara minunilor”, despre incapacitatea moldovenilor de a face ceva serios. Recunosc însă că eu nu am râs, ci am rămas o vreme cu ochii pierduţi în gol, că mi s-a strecurat în suflet un soi de frică râncedă.
Dincolo de faptul că firma de construcţii nu a scos stâlpii aceia, cum era normal s-o facă, se întrezăresc lucruri foarte îngrijorătoare. Nu de prostie e vorba aici, ci de greutatea cu care se obţin în Moldova avizele, rezoluţiile unor autorităţi competente. Prespun că firma cu pricina văzuse stâlpii aceia cu mult timp înainte, dar ca să fie scoşi, e nevoie de avize, de bani, de lucrători care să muncească. E nevoie deci de un efort. Cineva trebuie să se ducă la altcineva, să stea la coadă, să ceară avizul, e nevoie să fie găsiţi bani şi lucrători. Şi se vede că în Moldova scoaterea câtorva piloni e o mare problemă. Altundeva, să zicem în Germania, o asemenea problemă se soluţionează rapid, pe când în RM asta e o mare durere de cap. Şi se pare că firma de construcţii a decis că e mai bine să înconjoare cu asfalt pilonii decât să piardă timp şi sănătate pentru scoaterea lor. Şi doar mai există nişte stâlpi similari undeva lângă Vatra. Deci mai avem un precedent nasol.
Faptul că în RM e nevoie de mult efort şi de multă sănătate pentru soluţionarea unor probleme simple ne arată unde suntem. Într-o groapă fără fund a birocraţiei şi a pofighismului. De aceea, şoselele vor mai trece prin piloni. Şi dacă ar fi numai asta…
