Linkuri accesibilitate

Directorul Cimitirului „Sfântul Lazăr”, repus în funcție


Centrul Național Anticorupție (CNA) s-a declarat „descurajat” de repunerea în funcție a directorului Cimitirului „Sfântul Lazăr” din Chișinău, Pavel Eni, prin decizie de judecată, deși este cercetat pentru presupusa vânzare ilicită a locurilor de înmormântare.

„Revenirea la birou a unei persoane documentate într-un caz deosebit, când s-au făcut bani pe seama răposaților, un caz cu impact social enorm, ne lasă un sentiment de descurajare”, a declarat pentru IPN ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi.

Judecătorul care a decis joi că Eni poate continua în funcție spune că destituirea este legală numai dacă persoana respectivă are dosar penal trimis în instanță – ceea ce în acest caz încă nu s-a întâmplat.

Pavel Eni a fost reținut la 1 septembrie anul trecut, împreună cu alte cinci persoane, și a fost suspendat din funcție. Cei șase erau bănuiți că ar fi cerut sume de 5000-7000 de lei peste taxa de stat, care este de 4.600 de lei, de la oamenii care voiau să-și înmormânteze rudele.

Potrivit „Ziarului de Gardă”, procurorii au spus că au fost documentate cam 130 de asemenea cazuri, iar fiecare membru al schemei ilicite a încasat ilegal în numai 3 luni 623.000 de lei.

Previous Next

XS
SM
MD
LG