Linkuri accesibilitate

După vânzarea ProTV „toate televiziunile mari sunt (acum) conduse de moguli” (Dan Tăpălagă/ G4media.ro)


Revista presei de la București.

Revista presei românești
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:21 0:00
Link direct



Patronii americani ai rețelei care include și ProTV, dar și alte posturi de televiziune din Europa Centrală și de Est au vândut această parte a afacerii media către cel mai bogat om din Cehia. Dan Tăpălagă scrie pe site-ul G4Media că mișcarea va avea curând reverberații geopolitice. Petr Kellner, noul patron, este un partener vechi de afaceri cu Rusia, iar Tăpălagă înșiră domeniile în care se ilustrează. Socotind și că, spune jurnalistul, patronul televiziunii Digi24, Zoltan Teszari, a ghidat politica editorială a postului în funcțiile de interesele sale de afaceri și că Cozmin Gușă s-a înscris în PSD și a pus Realitatea TV la picioarele partidului (e drept, cu nume schimbat, pe o altă licență), concluzia inevitabilă este că, în România, „toate televiziunile mari sunt (acum) conduse de moguli. Or ei, mogulii, au arătat deja ce pot și cum fac politica editorială, cum falsifică agenda publică, cum sufocă libertatea de exprimare și cum mutilează comportamentul jurnaliștilor. (...) Mogulii au în comun dorința de putere, pasiunea de a combina presa cu politica și cu afacerile care includ statul. Ei nu caută să obțină doar profit dintr-o afacere de presă, ceea ce este perfect legitim, ci mai ales să câștige influență pentru a le facilita accesul la resurse publice”.

Dan Tăpălagă reamintește că, atâta timp cât a avut patroni americani, ProTV s-a ținut deoparte de politică, și a fost singurul post care a făcut asta. Atunci când a avut totuși implicare politică, a fost de partea bună. În rest, a preferat să mizeze pe divertismentul de tip american. Cu alte cuvinte, schimbările care vor veni sunt un nou atac – probabil final – la adresa independenței media. Mai rămâne presa independentă din online, atâta cât este, și realitatea că, numeric, publicul de televiziune a scăzut și e tot mai puțin relevant.

Ioana Ene-Dogioiu (ziare.com) pare să fi primit noi argumente pentru teoria ei (și a altor comentatori) că există, în toată criza politică prelungită de a București, un „blat” între liberali și social-democrați. Așa se explică tergiversarea depunerii moțiunii de cenzură, dar și trecerea ei. Așa se înțelege de ce a trenat atât desemnarea premierului post-Dăncilă, apoi comunicarea listei miniștrilor (nume cunoscute de la bun început) și de ce ieri, la Parlament, liberalii nu s-au opus deloc respingerii de către PSD a calendarului propus de ei : azi audierea viitorilor miniștri, mâine vot final.

Blat, ne-blat, comentatorii din presă ridică deja tonul la liberali în legătură cu ce vor face la guvernare. Cuvântul magic este „blitzkrieg”. Vom reveni mâine cu texte apărute în revista 22.

XS
SM
MD
LG