Linkuri accesibilitate

„Ei nu au nicio tangență cu poporul. Ei își asigură viitorul și bunăstarea lor” (FOTO/VIDEO)


La Basarabeasca
La Basarabeasca

La sfârșit de săptămână Valentina Ursu discută cu locuitori din Basarabeasca despre provocările anului 2019 și așteptările de 2020 și cu publicistul și scenaristul Mihai Poiată despre anul politic al Republicii Moldova.

Mai trece un an. Cu bune sau cu rele, în curând peste 2019 se va trage cortina unui an de răscruce. La cumpăna dintre ani se trage linie şi se face bilanţul. Se pun în balanţă realizările şi eșecurile, bucuriile şi necazurile, plusurile şi minusurile... La cumpăna dintre ani, într-un moment de cotitură, putem să lăsăm trecutul în urmă şi să privim încrezători spre viitor.

„Ei nu au nicio tangență cu poporul. Ei își asigură viitorul și bunăstarea lor”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:38:17 0:00
Link direct

În recenta deplasare de la sudul Moldovei am văzut a câta oară cum arată multe din sate. Am văzut cum plâng casele îmbătrânite şi cum îşi înclină uşile şi ferestrele, aşteptând pe cineva care să le treacă pragul. La Basarabeasca le-am solicitat trecătorilor cu care am discutat la întâmplare să facem totalurile anului care e pe sfârșite. Mulți dintre ei constată că 2019 a fost un an greu, cu instabilitate și lupte crâncene pe scena politică.

A plecat dl Plahotniuc, dar ne-am trezit cu alți plahotniuci...

– „Anul acesta, răul cel mare toți se gândeau că este Plahotniuc. A plecat dl Plahotniuc, ne-am trezit cu alți plahotniuci, care tot sunt niște semne de întrebare și clar că multă lume nu era de acord să facă coaliția asta, PSRM cu Blocul ACUM, dar sunt unele momente când te unești și cu „dracul” numai ca să treci podul.”

Europa Liberă: Cinci luni, atât a fost să fie Guvernul Sandu la putere și imediat a fost debarcat ca democrații și socialiștii să învestească un alt guvern, Guvernul Chicu. Acum lumea ce zice?

– „Da, asta… Oamenii cei cu discernământ au plecat și rămân puțini oameni care ceva se mai descurcă în politică, fiindcă la sate oamenii își doresc binele și nu-i interesează cine este la guvernare, dar cred că noi am intrat într-un tunel, unde lumina zilei nu prea se vede.”

Europa Liberă: În 2019 s-a ales procurorul general, care va avea un mandat de șapte ani. Ce priorități ar trebui să aibă el?


– „Alegându-l pe Stoianoglo procuror general, personal îl cunosc și mie îmi pare că este unicul procuror care ceva-ceva va mișca carul și va ajunge și la acelea: furtul miliardului ș.a.m.d., fiindcă se vorbește prea mult câteodată de-amu și oamenii îs sătui de acest miliard.”

Europa Liberă: Și dl Stoianoglo va putea să combată corupția, să ducă la finalitate dosarele astea grele – furtul miliardului, capturarea statului, uzurparea puterii?

– „V-am spus că unicul din aceștia 30 de ani de independență pe care i-am avut, cred că unicul procuror care ceva-ceva o să miște, dar să nu pot să spun anume exact, așteptăm. Așteptările sunt mari.”


Europa Liberă: Și bate la ușă anul 2020. Ce așteptări aveți, pentru că în toamnă, în toamna lui 2020 vor fi alegerile președintelui?

– „Avem niște așteptări, în primul rând, o situație stabilă politică în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Cine ar merita să ajungă cârmaciul țării?

– „Este greu de spus, fiindcă sunt mai multe candidaturi, aici îi vorba de Maia Sandu, îi vorba de Igor Dodon, dar suntem români o parte foarte mică și predomină ruși, bulgari, găgăuzi și ne înconjoară Bălți, Transnistria, Gagauz-Yeri și nouă ne este foarte greu ca să se îndeplinească visul nostru – Unirea cu România. Eu am pledat din ’89, primii ani...”

Europa Liberă: Cine merită să ajungă șeful statului?

Trebuie să fie curată, nu coruptă, să aibă verticalitate...

– „O persoană, în primul rând, trebuie să fie curată, nu coruptă, să aibă verticalitate și promisiunile care sunt date de dumnealui să îndeplinească măcar 60-70% din ceea ce promite.”

Europa Liberă: Valentina Ursu, Europa Liberă, la Basarabeasca. Vă propun să găsiți ceva timp pentru a face bilanțuri și să vorbim despre așteptări și dorințe pentru anul viitor. Cum a fost 2019?

– „Suntem foarte dezamăgiți de tot ce s-a întâmplat anul acesta, cu alegerile parlamentare care au fost în 24 februarie, cu alegerile locale. S-au aplicat multe metode murdare, s-au folosit resursele administrative, s-au cumpărat voturi, s-au intimidat, s-au șantajat oameni.”

Europa Liberă: După alegerile parlamentare din iarnă, s-a constituit acea majoritate parlamentară PSRM-ACUM. Cetățenii au acceptat să fie guvernată Republica Moldova de acea majoritate parlamentară?

– „Nu am fost încântați de această coaliție, dar am mai închis ochii. Am știut din start că această coaliție nu va rezista mult, dar nu ne-am așteptat că chiar într-așa hal fără de hal se va sfârși cu Guvernul Sandu, adică vor fi demiși.”


Europa Liberă: Ce ați reușit să sesizați că au făcut cei care au avut-o în frunte pe Maia Sandu ca premier?

– „Ei au deconspirat foarte multe scheme care au fost aplicate de fostul regim. Se vedeau foarte multe lucruri care erau evidente, dar nu toată lumea înțelegea acest lucru, fiindcă dacă înainte era în mâinile unui dictator, acum toată media e în mâinile președintelui țării, Dodon. Ei nu au nicio tangență cu poporul. Ei nu cunosc problemele cu care oamenii se ciocnesc. Ei își asigură viitorul lor și bunăstarea lor.”

Europa Liberă: Care e diferența între felul cum înțelegea Maia Sandu să aducă schimbarea și cum înțelege dl Chicu să facă această schimbare?


– „Este o diferență foarte mare. Actualul guvern este periculos, dacă rămâne la guvernare încă un an de zile, eu cred că ne paște un pericol imens. Nu avem bani. Deficitul bugetar este o gaură imensă. Eu cred că ei vor lua bani cu împrumuturi, așa cum se vehiculează acum că de la Rusia, iar Rusia nu va da bani fără condiții. Pe primul plan cred că stă federalizarea Republicii Moldova.”

Europa Liberă: A fost ales un procuror general. Ce credeți că ar putea să rezolve, iată, această funcție pe care a obținut-o dl Stoianoglo?

– „Abia așteptăm să vedem cum se derulează ancheta, investigația cu furtul miliardului, cu finanțarea Partidului Socialiștilor din banii străini, deportarea cetățenilor turci. Așteptăm să vedem, o lună, două, în câte luni se va face ordine în sistemul justiției. În guvernul actual vedem că marea majoritate a miniștrilor sunt cei care l-au slujit pe Plahotniuc, acum îl slujesc pe Dodon. Ce ne putem aștepta de la ei?”

În guvernul actual vedem că marea majoritate a miniștrilor sunt cei care l-au slujit pe Plahotniuc...

Europa Liberă: Dar Igor Dodon a repetat de atâtea ori că nu vrea el să-și concentreze putere și nici nu ar vrea să se asemene cu Vladimir Plahotniuc, pentru că sfârșitul va fi tragic.

– „Nu am nicio încredere în Igor Dodon.”

Europa Liberă: Și se apropie 2020. Ce așteptări legați de anul nou?

– „Sunt foarte optimistă. Cred că schimbări vor fi. Vom fi în anul electoral, după…”

Europa Liberă: Se discută mult, șeful statului trebuie să rămână să fie ales de cetățeni sau în parlament să fie votat?

– „Nu, nu sunt de acord să fie ales de parlament, să fie ales de cetățeni, adică cetățeanul să fie responsabil de ceea ce alege.”

Europa Liberă: Cine merită să ajungă în fruntea Republicii Moldova, cum să fie acea persoană?

– „Integră, cinstită, onestă.”

Europa Liberă: Sunt Valentina Ursu.


– „Parcă doream să spun, Europa Liberă?”

Europa Liberă: Da, ne ascultați?

– „La radio vă ascult întotdeauna.”

Europa Liberă: Cum a fost anul 2019, cum intră în istorie acest an?

– „Nici bine și nici rău, la limită.”

Europa Liberă: În anul 2019 ați participat la alegeri, ați ales deputați în parlament. Sunteți mulțumit de ceea ce s-a întâmplat pe parcursul acestui an?


– „Nu, pentru că au fost fraude foarte mari. Care are bani – acela câștigă, pentru că așa-i la noi, la moldoveni, sărăcia mare îl cumpără pe om cu ce vrei, cu un pachet de zahăr, cu un pachet de macaroane, de… Și așa-i situația la noi.”

Europa Liberă: Dar ce așteptați de la 2020?

– „Ceva mai bun.”

Europa Liberă: Va fi și 2020 un an electoral. Veți merge să votați?

– „Da, d-apoi cum?”


Europa Liberă: Știți ce alegeri vor fi?

– „Prezidențiale. Dar cum să nu știu? Dacă eu nu voi ști, păi altcineva…”

Europa Liberă: Cine merită să ajungă în fruntea Republicii Moldova?

– „Eu cred că trebuie partea dreaptă. Ar trebui Maia Sandu, aceștia să ia puterea, că ați văzut ce s-a întâmplat, când a fost vorba de procurorul general – au pus piciorul în poartă și s-a terminat și tot aceea acum o să fie, ce a fost până la Harunjen, tot aceea și cu istălalt.”

Europa Liberă: Dar Dvs. ce așteptări aveți de la procurorul general?


– „Multe. Corupția, în primul rând, este mare, vrem miliardul înapoi, să vedem dreptatea unde-i, dar ea nu triumfă.”

Europa Liberă: Dar această dezbinare a societății pe ce cale duce Moldova?

– „Iaca la noi asta-i toată buba și toată boala-i la noi, pentru că suntem împărțiți în două tabere, care spre Est, care înspre Vest, dar Estul nu ne dă nimic, numai promit. Au promis și lui Voronin atunci 500 de milioane și nu au mai venit, și așa cred că o să rămânem și cu acestea 500 pe care le promit.”

Europa Liberă: Actualii guvernanți spun că vor ajunge aceste 500 de milioane de dolari, linie financiară oferită Moldovei.

– „Nu cred. Promit că Rusia o să ne dea ajutor, dar Rusia singură șede în mizerie și foarte mare, încă să vedeți ce e în satele lor, în Rusia numai în orașele cele mari se mai ține.”

Rusia singură șede în mizerie și foarte mare...


Europa Liberă: De ce vă este cel mai mult frică?

– „Îmi este frică, pentru că viitorul nostru șede pe loc, dar ar trebui ca să ne ducem de unde vin banii – în Uniunea Europeană, acolo e locul nostru.”

Europa Liberă: Mai trece un an, sunt acele momente în care privim înainte și în urmă simultan. Să reflectăm puțin la ce a fost și ce ați vrea să fie.

– „Stabilizarea situației, să se stabilizează, pentru că oligarhii au fugit, nu pot să facă dezordine.”

Europa Liberă: Dar cine sunt oligarhii?

– „Plahotniuc și tot neamul lor, care au furat, au furat și tot fură și fură, care s-au gândit numai la dânșii și numai la buzunarul lor și nu s-au gândit la popor deloc.”

Europa Liberă: Și după plecarea lui Plahotniuc, Moldova are altă viață?


– „Deodată nu prea o să se vadă, dar cred că cu timpul o să se aranjeze toate la locul lor.”

Europa Liberă: Mult s-a vorbit despre miza alegerii procurorului general, iată, dl Stoianoglo a obținut acest mandat pentru șapte ani de zile. Ce priorități credeți că ar trebui să aibă d-lui?

– „Trebuie să se stăruie să fie cinstit.”

Europa Liberă: Dar ce dosare așteptați Dvs. să aibă finalitate?

– „Să se apuce de cei care au furat țara, pentru că s-a furat, s-a furat, Moldova intră în datorii și miliardele s-a furat, nu găsește nimeni nimic. Trebuie să găsească. Acolo s-au dus și au luat o găină de la cineva și fac din asta mari probleme, asta nu-i lucru serios, trebuie să rezolve problemele care-s serioase, mari, milioane.”

Să se apuce de cei care au furat țara...

Europa Liberă: Dar cine sunt marii corupți?

– „Asta-i Plahotniuc și tot neamul lui. Ei îs oameni hâtri, vicleni, care ung ochii la popor, că noi vă rezolvăm problemele cu drumurile, una-alta, oamenii închid ochii, ian uite, Plahotniuc ne ridică pensia, dar pe de altă parte, ei fură milioane. Au finanțat poliția pentru ca poliția să țină sub presă poporul, dar în schimb ei au mâna liberă, fac ce vor.”

Europa Liberă: Bate la ușă 2020. Ce așteptări aveți de la anul care vine?

– „Procurorul general, președintele, toți cei de sus să se stăruie să facă ordine în țară. Părerea mea e că pe președinte l-au pus ca și cum într-o colivie, democrații l-au pus într-o colivie că el, președintele, are dreptul numai să pună medalii, dar el așa ca președinte o bătut cu pumnul în masă că așa trebuie să fie, ordine, ca Lukașenko. Iaca părerea mea așa-i.”

Europa Liberă: Vreți așa, un tătucă autoritar?

– „Iaca să comparăm cu Belarusul, Lukașenko, pe dânsul îl numesc tata, „batiușka”. Eu socot că ar fi bine.”


Europa Liberă: Și așa ați vrea și Dvs. să-l numiți în Moldova pe șeful statului?

– „Eu socot că ar fi bine.”

Europa Liberă: Geopolitica decide viitorul Republicii Moldova?

–„Țara noastră e o țară mică. Cred că se poate de făcut repede ordine. Trebuie să fim în relații bune cu vecinii: cu românii, poftim, duceți-vă la mare, la munți, suntem români, suntem un neam comun; cu ucrainenii - nicio problemă; la ruși cu atât mai mult, înseamnă că trebuie să fim prieteni cu dânșii.”

Țara noastră e o țară mică. Cred că se poate de făcut repede ordine...

Europa Liberă: Sunt politicieni în care aveți încredere?

– „Nu prea. De când Moldova a căpătat independența ne fierbem în aceeași oală și nicidecum, procuror după procuror, președinte după președinte, și tot alegem, și tot alegem, și tot alegem, și nu mai culegem. Oricum trebuie să fim optimiști – foame nu-i, război nu-i, înseamnă că totul o să fie bine. Trebuie să muncim, să muncim cinstit și stăpânirea de sus trebuie să aibă oleacă de rușine față de popor, să se mai gândească că sunt oameni care trăiesc cu 800 de lei pe lună, de mai reglat contrastul acesta mare între acei care primesc leafă mare. Oleacă să se mai gândească la popor.”

Europa Liberă: Pentru că vor fi alegeri prezidențiale în 2020, credeți că e bine să rămână ca cetățenii să aleagă șeful statului sau în parlament să fie ales președintele?


– „Eu cred că poporul mai bine să aleagă. Nu țin minte care din scriitori așa a spus: „Vrem capul lui Moțoc, vrem capul lui Moțoc!” și acela: „Nu-i asculta, că ei îs proști.” – „Proști, dar mulți!”. Înseamnă că poporul asta-i o putere oarecare. Da, poate, oamenii-s proști, nu avem chiar toți studii superioare, nu suntem toți avocați, juriști, una-alta, dar suntem mulți și cred că părerea poporului trebuie să aibă un preț. Și părerea mea e că mai bine poporul să aleagă, pentru că parlamentul, el, acolo ei plutesc tare-tare deasupra, mână pe mână se spală și acolo ei se înțeleg, au bătut mână cu mână și s-o pus acolo: na-ți un milion și hai pune o iscălitură, dar poporul mai bine vede, el îi ține pe spinarea lui. Dacă eu te-am ales președinte și eu cum am primit 800 de lei sau 1000 de lei și pensia și tu, chipurile, când mi-ai adăugat încă cu 100 de lei mai mult, asta nu-i ajutor, asta-i bătaie de joc față de popor. Iaca eu lucrez la calea ferată de 20 de ani, macaragiu, categoria a șasea eu lucrez și 2800 de lei leafa. Ce fel de leafă e asta? Asta-i bătaie de joc. Eu o bicicletă nu pot să-mi cumpăr - o bicicletă! -, pentru că leafa nu-mi ajunge.”

Ce fel de leafă e asta? Asta-i bătaie de joc...

Europa Liberă: Aici, la Basarabeasca, Europa Liberă adună gânduri la cumpăna dintre ani, noul an bate la ușă, ce credeți că va aduce anul ce vine, 2020, pentru cetățeni, pentru țară?

«Сейчас я вижу конкретику, вот смотрите сколько законов было принято в парламенте для самых бедных людей, для пенсионеров, людей нуждающихся. Я считаю, что за такой короткий период, когда Кику стал премьер-министром, много вопросов было решено.» („Acum văd lucruri concrete, văd câte legi au fost aprobate în parlament pentru cei mai săraci oameni, pentru pensionari, pentru persoanele nevoiașe. Cred că într-o perioadă atât de scurtă, de când Kiku a devenit premier, multe probleme au fost soluționate.")

Europa Liberă: Что Вы ждёте от нового года? (Ce așteptări aveți de la noul an?)

«Я жду от нового года, что мы будем планомерно работать с Россией, с Евроазиатским Союзом, потому что как такого, настолько я знаю Евросоюз полностью исчерпал себя, да и эти принципы Евросоюза, где идёт дискриминация народа, где там позволено всё и семья как-то не ставят в уважении, это не наши законы, это не наше будущее. У нас вера совсем другая, мы хотим, чтоб была семья, чтоб было счастье, чтоб люди работали.»


(„Aștept că în noul an vom lucra sistematic cu Rusia, cu Uniunea Euroasiatică, deoarece, ca atare, din câte știu eu, Uniunea Europeană s-a epuizat complet, dar și aceste principii ale Uniunii Europene nu sunt pentru noi, acolo oamenii sunt discriminați, totul este permis și familia într-un fel ei n-o respectă. Acestea nu sunt legile noastre, acesta nu este viitorul nostru. Credința noastră este complet diferită, noi ne dorim familii, astfel încât să existe fericire și oamenii să lucreze.”)

Europa Liberă: Cum rămâne în istorie anul 2019?

– „Eu, de exemplu, pe Igor Dodon îl stimez, pentru că dușmani sunt mulți și la fiecare n-ai să-i convii.”

Europa Liberă: Ce a fost bun, ce a fost mai puțin bun în anul 2019?


– „Ce a fost bun? Încă nu s-a hotărât nicio problemă. Când am auzit că Igor Dodon se întâlnește cu prezidentul Pridnestroviei (Transnistriei) m-am bucurat că poate au să hotărască problema și o să putem să ne ducem la surori, la frați, la părinți fără probleme, dar amu, iaca, tu trebuie să ieși peste două zile din aici, din Pridnestrovia, măcar că acolo m-am născut. Mă duc și-mi plânge inima că nu pot să mă duc la părinți și la frați, și la surori.”

Europa Liberă: Societatea în Republica Moldova este divizată: o parte vor mai aproape de Rusia, altă parte vor mai aproape de Uniunea Europeană.

Îmi plânge inima că nu pot să mă duc la părinți și la frați, și la surori...

– „Îi mai bine de Rusia, pentru că la noi aproape toți cum te uiți s-a dus la Rusia, s-a dus la Rusia și-i mai aproape, și-i mai simplu, dar sunt alții care vor în partea europeană. Tineretul mai mulți vor la partea europeană.”

Europa Liberă: Dar de ce lumea continuă să plece, să aleagă străinătatea?

– „D-apoi de ce? De atâta că aici nu-i de lucru. În Moldova îi sărăcie și corupție. În primul rând îi sărăcia, peștele se strică de la cap, dar se curăță de la coadă. De atâta noi, acești de jos, trebuie să facem schimbări în capul nostru și în capul republicii.”

Europa Liberă: Și ce așteptați de la anul 2020?

– „Să fie mai bine, să găsim de lucru și s-avem salarii mai mari.”

Europa Liberă: Ce salariu ar trebui să aibă un cetățean ca să considere ca viața lui e decentă?

– „Nu mai puțin de 10 mii de lei.”

Europa Liberă: Zile numărate au rămas până la finele anului 2019 și vom păși în 2020. Cum rămâne în istorie 2019?


– „Rămâne un an de frământări, un an în care Moldova mai continuă să se caute pe sine. Guvernul Sandu a reușit să aducă credibilitatea față de Republica Moldova din partea Europei și a Americii, a reușit să redea o speranță oamenilor că se poate face schimbarea, a reușit la nivel local să mai rupă din teama asta față de ceea ce a fost sus și a reușit să dea dovadă de pragmatism, pentru că se te unești cu Dodon e o inepție. Și Dodon tot așa spune, că cu Maia Sandu e o inepție, dar dacă vorbim de Maia Sandu, ea a reușit să demonstreze că se poate, chiar și în condițiile acestea, se poate de făcut pasul acesta spre a reda omului încrederea în sine, ca el măcar cu jumătate de pas să mai încetinească plecarea asta peste hotare.”

Europa Liberă: Anul nou e o punte, un moment tranzitoriu, încărcat de semnificații. Ce așteptări aveți de la 2020?

– „De la 2020 aștept ca lumea asta să se trezească, aștept că Dodon se va gândi la țara asta și va mai termina-o puțin cu Moscova.

De la 2020 aștept ca lumea asta să se trezească, aștept că Dodon se va gândi la țara asta...


Mă gândesc că Maia Sandu își va consolida forțele și va încerca să unească cumva în jurul ei și unioniștii, care îs rătăciți, săracii. Toate acestea luate împreună ar forma, să zicem așa un 50+1 în Moldova, care ar ști ce facem noi aici, pe loc, fără să lăsăm pământul acesta și țara asta și să plecăm.”

Europa Liberă: Geopolitica decide viitorul Republicii Moldova?

– „Geopolitica tot timpul a fost o carte de joc, dar viitorul Republicii Moldova se decide aici, în interior.”

Europa Liberă: Dosarele grele vor avea finalitate în 2020?

– „Dosarele grele depind iarăși de noi, iarăși de alegerea pe care o vom face, pentru că atunci când se coagulează totul sus și sus încep a alege grâul de neghină și dosarul acela de dosarul celălalt, asta-i rezultatul la ceea ce facem noi jos, aici. Eu nu cred coagularea dosarelor, eu nu cred...”

Europa Liberă: Dl Stoianoglo, când a obținut mandatul pentru șapte ani de a conduce Procuratura Generală, a spus că va putea să aducă schimbarea.”


– „Eu n-am văzut un nacealnic în Moldova care să nu spună că vine cu schimbarea. Eu încerc să cred că dl Stoianoglo nu va fi influențat măcar la etapa asta, pentru a dezvălui ceva cu miliardul acesta și va mai pune la punct niște lucruri. Măcar procuratura asta, așa, în persoana lui să poată reda încrederea că e posibil în Moldova să existe justiție.”

* * *

Voci adunate în Basarabeasca, localitate situată la aproape 100 km distanță de Chișinău. Deputat în primul Parlament al Moldovei independente, Mihai Poiată crede că este nevoie ca idealul european să servească drept busolă a acţiunii politice. Dacă puterea de la Chişinău va încerca să joace la două capete, rezultatul va fi sporirea confuziei şi a instabilităţii politice. Există încă o speranţă, dar ea poate fi irosită foarte uşor, mai spune publicistul, prozatorul, dramaturgul și scenaristul Mihai Poiată, care vorbește despre anul politic în zigzag al Republicii Moldova.

Mihai Poiată: „A fost un an deosebit pentru mine, mă refer și la meseria mea de dramaturg. În dramaturgie este schema peripeției, așa se numește.

Ea este cea despre care merită să se vorbească, dacă e vorba de anul 2019...

Ea este desenată sub formă de zigzag, adică o stare de optimism, o stare de bine, o nouă informație, care transformă starea de bine într-una de rău. Și în țara noastră s-a produs o peripeție ieșită din comun, fiindcă am trăit și clipe de supremă bucurie - eu le-am trăit -, de optimism, de încredere și nu că mâine va fi mai bine decât ieri, dar că au mai rămas forțe intelectuale, au mai rămas resurse umane aici, unde trăim noi, care sunt gata să-și sacrifice destinul personal în interes național și, mai mult ca atât, că poate fi adunată o echipă care poate să-și asume această responsabilitate la nivel instituțional. Mă refer la Guvernul Maia Sandu, mă refer la echipa pe care a reușit s-o adune Maia, fiindcă ea este cea despre care merită să se vorbească, dacă e vorba de anul 2019.”

Europa Liberă: Igor Dodon ar putea să spună că…

Mihai Poiată: „Ajungem și la Igor Dodon.”

Europa Liberă: … intenționat sau nu, dar uitați de numele lui.

Mihai Poiată: „Nu, nu scapă el de atenția mea. Eu pot să scap de atenția lui, că nu mă cunoaște, dar poate de azi înainte o să mă cunoască. Noi, de obicei, spunem că fiecare popor își merită guvernul pe care îl are. Ei bine, anul acesta am avut un guvern pe care nu l-am meritat, fiindcă n-am știut să-l apărăm. Eu am crezut că, atunci când a fost înaintată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu, se va aduna foarte multă lume, dar s-a adunat foarte puțină lume.”


Europa Liberă: Și prezența celor câteva sute de oameni înseamnă că Guvernul Sandu nu a avut suficient sprijin popular?

Mihai Poiată: „Omul simplu, dacă-l întrebi: Ce ai vrea mata, să fie recuperat miliardul - pe care el nu l-ar vedea oricum - ori să ți se dea 700 de lei aici? – „Măi, aceștia îi văd și îi pun în buzunarul meu, dar miliardul cine știe unde o să ajungă, în mâinile cui și dacă n-o să-l fure și a doua oară împreună cu alt miliard...” Eu îi înțeleg pe oameni care au fost aduși la disperare și ei nu dau vrabia din mână pe cioara din gard. Pe mine m-a îngrijorat altceva, și anume: care a fost atitudinea intelectualității față de Maia Sandu și față de Guvernul Sandu. Eu am rămas profund decepționat și nu am înțeles de ce.”

Europa Liberă: Dacă e să facem o paralelă, o bună parte din intelectuali acordau susținere masivă Partidului Democrat, când era la guvernare.

Mie mi se pare că noi ne-am obișnuit cu furturi mari și furturi mici...

Mihai Poiată: „Mie mi se pare că noi ne-am obișnuit cu furturi mari și furturi mici. Noi suntem intoxicați, poate nici nu ne dăm seama. Noi ne simțim mai comod într-un regim conceput și, hai să zicem așa, dirijat de hoți, parcă ne simțim mai la noi acasă, mai în voia noastră și n-am înțeles doamnele intelectuale din urbea noastră, Chișinău. Voi, în sfârșit, aveți un guvern în care majoritatea sunt femei inteligente, frumoase, curajoase și voi nu vă mândriți cu asta? Și voi nu susțineți acest guvern? Acum plâng, își deplâng soarta.”

Europa Liberă: Al cui a fost meritul că Moldova a scăpat de Plahotniuc, dacă nu de sistemul pe care a reușit această persoană să-l edifice?

Mihai Poiată: „Valentina, eu aș încerca să caut, să răspund la această întrebare, dar știu că îmi vor scăpa niște momente, poate cele mai importante. Pentru mine a fost un miracol ce s-a întâmplat atunci, în iunie, și marele miracol s-a întâmplat cu Partidul Socialiștilor, eu am încetat să-i mai recunosc. Dle președinte Dodon, dna Greceanîi, dragii mei socialiști, vi s-a oferit o șansă istorică nemaivăzută, miraculoasă, voi câteva luni de zile ați fost oameni agreabili, oameni plăcuți vederii și auzului, oameni cu care voiai să faci niște lucruri împreună.”


Europa Liberă: Chiar dacă erau entități cu viziuni aproape diametral opuse, chiar dacă ideologiile nu se suprapuneau, totuși ați văzut mai degrabă similitudini decât diferențe între PSRM și ACUM?

Mihai Poiată: „Ceea ce am văzut și auzit eu, poate că prin anumite culoare se vorbea altfel, dar eu judec ca cetățean de rând, așa cum am perceput eu lucrurile. Da, fiindcă a prevalat, eu aș spune așa, interesul național și chiar mă gândeam, zic, Doamne, sunt posibile minuni și l-am așteptat așa, cu palpitație și emoțională, și spirituală și zic, oare chiar e posibil acest lucru, să facem și noi alianțe așa cum se fac în Occident, să conservăm anumite probleme care-s deranjate pentru o parte și pentru cealaltă, mai ales că nu avem pârghii nici unii, nici alții să schimbăm ceva, că sunt anumite lucruri pe care trebuie să le lași așa cum sunt, nu trebuie stârnit un anumit focar, să-l lăsăm să mocnească.”

Nu trebuie stârnit un anumit focar, să-l lăsăm să mocnească...


Europa Liberă: De ce atât de repede a venit despărțirea PSRM și ACUM?

Mihai Poiată: „Primul care a primit dezlegarea, nu știu de la cine și în ce formă, a fost președintele Dodon, care a început să atace public guvernul. Îmi pare rău că ei au ratat șansa de a intra în istorie, nu de a face istorioare din astea, așa, de a intra în istorie împreună cu Maia, da, și Maiei i s-a oferit, sau partidelor din Blocul ACUM li s-a oferit o șansă nemaipomenită cu 20 și ceva de mandate.”

Europa Liberă: 26 de mandate.

Mihai Poiată: „…să ai un guvern, e ceva de neimaginat, dar s-a întâmplat. Deci, interesul a fost reciproc, socialiștii au putut să-și înnobileze chipul grație Maiei Sandu, ei au putut să demonstreze că în Moldova este posibilă, o altă paradigmă de guvernare și aceasta ar fi fost o posibilitate de a consolida societatea din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar destrămarea acelei majorități parlamentare a fost posibilă datorită celor 30 de deputați din Partidul Democrat, care au dat jos, împreună cu socialiștii, Guvernul Sandu și acum, tacit, totuși ar face această majoritate parlamentară cu PSRM-ul.


Mihai Poiată: „Eu presupun că democrații așteaptă o clipă, un moment mai prielnic pentru ei, pentru a răsturna situația, deocamdată, probabil, ei încă nu sunt gata sau încă nu au elaborat scenariul, sau încă nu au primit dezlegare de la cineva.”

Europa Liberă: Dar de la cine să vină această dezlegare?

Mihai Poiată: „În primul rând, trebuie să vină din interiorul lor, trebuie să decidă o bună parte dintre ei: «С кем вы, господа демократы?» („Cu cine sunteți, domnilor democrați?”)

Europa Liberă: Acolo se zice că ar fi trei tabere.

Mihai Poiată: „Înseamnă că trebuie să se lămurească între ei mai întâi. De asta ei nu sunt gata, nu sunt siguri pe votul lor, ei nu știu câte mandate au și numărul acesta de mandate va varia în funcție de chestiunile care vor fi puse la vot în parlament.

Probabil și la democrați situația e incertă și ei nu sunt gata să ia o decizie acum...

Dacă la socialiști disciplina e de fier, deocamdată, deși presupun că sunt oameni care mocnesc acolo și care sunt decepționați de ceea ce s-a întâmplat, probabil și la democrați situația e incertă și ei nu sunt gata să ia o decizie acum.”

Europa Liberă: Dvs. vorbeați despre urcușuri și coborâșuri. Pot fi atribuite și șefului statului, Igor Dodon, pentru că despre el se vorbește ba că ar fi fost erou atunci când, și cu contribuția lui, a reușit să scape Republica Moldova de Plahotniuc, iar pe de altă parte, se zice că tot el pe cât de mult se consideră a fi erou, rămâne a fi un trădător?

Mihai Poiată: „El deja a fost numit de câțiva politicieni „cel mai mare mincinos” pe care l-a cunoscut politica din Republica Moldova, deși are concurenți mari în Partidul Democrat, dar și în alte partide la capitolul minciună, chiar și pe segmentul de dreapta, dar nu vreau să intrăm în zona asta, fiindcă aici e o discuție așa, mai lungă. Și măcar din motive de securitate personală, dar și de o perspectivă de a intra în istorie ca o personalitate care a schimbat realmente cursul Republicii Moldova, care i-a dat o șansă de modernizare și lucrul acesta se putea face într-un an-doi, dacă ar fi fost menținută această coaliție, dar să vorbești la tot pasul că „noi i-am acordat guvernului un mandat de patru ani” și peste două zile să-l răstorni, nu știu dacă face bine imaginii unui politician în genere, dar unui președinte cu atât mai mult.


Eu știu că nu mai pot spera la titlul „Maestru în artă”, fiindcă am un dosar la președinție, dar am să fac așa, cum am avut o discuție cu mama, Dumnezeu s-o ierte, când am împlinit 50 de ani, i-am zis: „Mamă, eu te-am ascultat 50 de ani, următorii 50 de ani mă asculți mata pe mine”, până la 70 de ani i-am ascultat pe politicieni, acum am dreptul, formal, să-mi exprim și eu anumite opinii, inclusiv despre președintele nostru, dacă-i al nostru. Eu nu am senzația că este un președinte și al meu, din păcate.”

Europa Liberă: Dvs. ați fost legiuitor. Ce părere aveți despre activitatea actualilor parlamentari și cum vedeți implicarea lor în soluționarea problemelor, nefiind consfințită această majoritate în legislativ?

Mihai Poiată: „Noi am activat în alte condiții, nu știu dacă putem compara.”

Europa Liberă: Dar și atunci, și acum deputatul rămâne a fi sluga poporului?

Mihai Poiată: „Păi iată aici e marea bubă, pardon de expresie, dar partidele ce ar trebui să fie, de fapt? Nu un instrument al democrației și o dovadă a democrației, care domină în societate? Dar iată că un partid este acaparat, că mai întâi un partid a fost acaparat. Și l-a atribuit o persoană și apoi l-a transformat în armă criminală.

Cei care afirmă că Partidul Democrat ar fi trebuit scos în afara legii, cred că au dreptate...

Băieții din Partidul Democrat nu vor să recunoască, cred că cei care afirmă că Partidul Democrat ar fi trebuit scos în afara legii, cred că au dreptate. Nu știu dacă a fost posibil acest lucru, neavând nici justiție și neavând un guvern atunci, niște oameni de încredere care să facă acest lucru. Noi, din păcate, nu avem juriști care pot construi un caz, să zicem uzurparea puterii. Unde caută ei uzurparea puterii? Adunați secvențele video din fiecare marți, când ieșea Plahotniuc și dădea indicații guvernului, parlamentului, structurilor de stat ce au de făcut. Iată dovezile! Ei caută uzurparea doar în săptămâna aceea acolo...”

Europa Liberă: Când activau în paralel două cabinete de miniștri...

Mihai Poiată: „Nu activau în paralel. Asta-i altă poveste. Așa, am vorbit de partid. Mi se pare că și parlamentul devine un fel de instrument în mâinile unor forțe oculte care urmăresc niște interese departe de acele societății, ale țării. Eu nu mai înțeleg ce se întâmplă acolo. Mie mi se pare că-i așa o perioadă de tatonare, de dibuire, dar după sărbătorile de iarnă încolo unele lucruri se vor limpezi. Nu cred că spre bucuria noastră.”


Europa Liberă: Haideți să vorbim despre ceea ce trebuie să se întâmple, ceea ce ar putea să se întâmple în 2020. Ce pronosticuri ați face Dvs. pentru anul politic 2020?

Mihai Poiată: „Eu pot să spun ce mi-aș dori.”

Europa Liberă: Ce v-ați dori? Va fi un an electoral, se va alege președintele în toamna anului viitor.

Mihai Poiată: „Va fi un an dificil. Cred că se va consolida partidul Maiei Sandu și se vor depune eforturi serioase în acest sens; cred că, în primul rând, societatea și, în al doilea rând, politicienii trebuie să se decidă: vor să trăiască într-o țară de hoți; vor să trăiască într-o zonă gri; vor să trăiască după un scenariu social absolut imprevizibil sau previzibil în mizeria lui sau o să-i dea ascultare Maiei? Maia Sandu propune un alt mod de a face politică.

Cred că se va consolida partidul Maiei Sandu și se vor depune eforturi serioase în acest sens...

Când aud că „Maia Sandu nu este politician”, adică nu este hoț, nu minte, nu face jocuri duble, asta trebuie să-i reproșezi? Fiindcă dacă ar fi vulnerabilă măcar într-un punctișor, vai, ce ar face dintr-însa! Ea este o mare bătaie de cap pentru bărbații politici din toate zonele politicului nostru - și de stânga, și de dreapta, și de sus, și de jos. Este o mare bătaie de cap!”

Europa Liberă: Rolul pe care îl joacă unioniștii, dispersați și ei, pentru că acest curent unionist astăzi în Republica Moldova are foarte mulți lideri, cel puțin opt-nouă?

Mihai Poiată: „Asta mă face să cred că nimeni dintre ei nu vrea Unirea.”

Europa Liberă: Totuși, miza alegerilor prezidențiale care va fi în anul viitor?

Mihai Poiată: „Noi am pierdut câteva mize, am pierdut o miză la alegerile municipale. Noi, practic, am pierdut tot, la modul formal, am pierdut tot. Doar poate la conducerea Uniunii Scriitorilor să mai vină un socialist și să facă o celulă de partid acolo, poate doar asta încă nu s-a întâmplat. Și poate că asta am meritat – să ajungem la fundul mizeriei, ca să ne dăm seama. Noi, dacă nu suntem scuturați bine, nu pricepem anumite lucruri. Avântul nostru critic depășește cu mult capacitatea noastră analitică. Noi tare ușor ne lăsăm momiți și ne aruncăm buluc la un os cu caracter informațional, noi uităm, memoria ni-i scurtă.”

Europa Liberă: Despre miza alegerilor prezidențiale gândul să vi-l duceți la capăt...


Mihai Poiată: „Populația Republicii Moldova trebuie să se transforme într-o societate de cetățeni, ei trebuie să se convingă că viața lor depinde de votul lor. Ei până acum nu au crezut acest lucru. Ei, dacă s-au lăsat cumpărați cu un pachet sau cu o conservă de tușonkă, înseamnă că situația-i tristă cu totul.”

Europa Liberă: Dar Dvs. aveți explicație, de ce totuși la sud se gândește într-un fel, la nord - altfel, la centru – o cu totul altă percepție?

Mihai Poiată: „Noi nu am devenit o comunitate, n-am avut niciun lider, care să se fi adresat, de exemplu, etniilor conlocuitoare, pentru început în limba rusă să li se fi spus, de exemplu: „Stimați concetățeni, până la 27 august 1991, noi, moldovenii, am fost minoritari, de azi voi sunteți minoritari. Istoria a dispus așa ca noi să ne asumăm răspunderea împreună cu voi pentru acest teritoriu pe care îl numim Republica Moldova. Noi nu avem siberii unde să vă trimitem, noi vrem să facem acest lucru împreună și noi știm că nu putem noi trăi mai bine decât voi și nici voi mai bine decât noi aici, noi putem trăi mai bine doar împreună. Și iată ce cred eu că ar trebui să facem: legislația lingvistică nu este pentru cei care au depășit vârsta de 35 de ani, de exemplu, sau 40 de ani, legislația lingvistică este pentru copiii și nepoții voștri. Vă rugăm să le stimulați interesul pentru această limbă, pentru această țară”.

Lumea își dă seama ce se întâmplă. Păcat că nu li se oferă aceste oportunități...


Din păcate, nu au fost asemenea adresări. Ei au auzit indicații și sfaturi din altă parte. Nu li s-a propus un parteneriat: haideți să trăim împreună aici. Ce facem? Slavă Domnului, o parte din ei și-au găsit rostul în afaceri, în business, unii au înțeles că ar trebui să ne unim, unii au business în România. Cunosc și din ăștia băieți rusolingvi care s-au dovedit a fi înțelepți. O doamnă mi se plânge: «Ой, мой сын так плохо говорит о Путине, ужас!» („Vai, feciorul meu vorbește foarte urât despre Putin. Groaznic!”) Deci, lumea își dă seama ce se întâmplă. Păcat că nu li se oferă aceste oportunități.”

Europa Liberă: Dar va crește interesul Rusiei pentru Republica Moldova sau totuși Occidentul va avea în vizor Republica Moldova?

Mihai Poiată: „Rusia actuală cu conducerea actuală devine un stat terorist. Rusia a început un război neconvențional, ca să zicem așa, împotriva civilizației occidentale. Scopul Rusiei este să discrediteze ceea ce se face în Occident. De ce nu are nevoie Rusia de o Ucraină democratică, prosperă la frontiere? Ca să nu trezească spiritele și în Rusia.”

Europa Liberă: Republica Moldova pe radarul căror puteri e în vizor?


Mihai Poiată: „Să nu ne facem noi mari iluzii în privința rolului Republicii Moldova în istorie, că m-ai întrebat datorită cui și cum s-a întâmplat acest transfer de putere. Talentul nostru, vocația noastră, intuiția noastră trebuie să fie să profităm de anumite conjuncturi favorabile. A fost una și am ratat-o, din păcate, în primul rând, cu ajutorul lui Igor Nicolaevici. Noi trebuie să fim foarte atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Unii politicieni ar trebui să studieze și limba rusă, noi trebuie să putem discuta cu ei la modul serios, că până acum, mă rog, ne-am aplecat capul sau am așteptat, sau i-am înjurat pe cei care se uită cu interes încolo. Este un factor geopolitic din preajma noastră.”

Europa Liberă: Dar relația cu Occidentul cum ar trebui s-o înțeleagă Republica Moldova?

Noi trebuie să fim foarte atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru...


Mihai Poiată: „Are s-o înțeleagă în curând, fiindcă toate semnalele care ajung la noi dovedesc faptul că Igor Dodon a renunțat la principiul pe care și l-a propus: politică externă echilibrată. Noi deja observăm o politică externă dezechilibrată. Și aeroporturi, și creditul de 500 de milioane de dolari, și unele declarații ale ministrului culturii, educației și cercetării, și unele materiale publicate de dl Țîrdea, de exemplu, în revista „Argumentî i faktî”. Cu ce ocazie vorbește Țîrdea despre Maidan și că dreapta și-ar dori aici un Maidan? Dreapta nu-și dorește Maidan aici, își dorește stânga. De aici sau din altă parte, e altă poveste.”

Europa Liberă: UE cum va trata Republica Moldova? SUA ce atitudine vor avea față de Republica Moldova?


Mihai Poiată: „Eu știu un singur lucru: bine cu forța nu poți să-i faci unui popor. Dacă noi, populația, vom demonstra că vrem să fim o țară democratică, că vrem să trăim după standarde europene, sigur că vom fi ajutați. Chiar și acum, în pofida faptului că sunt socialiștii într-un concubinaj foarte dubios cu democrații, dacă vor ști să creeze impresia că totuși se schimbă ceva aici, noi vom avea anumite ajutoare, adică nu va uita nimeni de noi.”

Europa Liberă: Izolată Republica Moldova nu se va pomeni?

Mihai Poiată: „Doar noi putem să ne izolăm! Doar noi putem să ne izolăm prin ceea ce facem, prin oamenii pe care-i alegem și prin politica pe care o vor face oamenii aleși de noi, nu de alții.”

XS
SM
MD
LG