Linkuri accesibilitate

„Îi arăt surorii din Dallas (prin Viber) strugurii cu bobițele pline care strălucesc la soare”


Eleonora Rusnac

Jurnal săptămânal de Eleonora Rusnac.

Născută la 2 octombrie 1950, în satul Echimăuți, raionul Rezina. A absolvit Universitatea de Stat, Facultatea de Limbi Străine în 1973. A activat în calitate de traducător cu abilități conexe de consilier, redactare materiale, procesare a articolelor din presa scrisă, etc. într-un institut de cercetări științifice, la Academia de Științe, în Parlamentul Republicii, etc. Din anul 1995 este traducător liber profesionist și din 1998 este președinte al Asociației Traducătorilor Profesioniști din Moldova. Evită să privească televizorul, fiindcă nu vrea să-i fie influențat modul de gândire. Pentru a-și crea o părere a sa proprie îi place să citească și să discute cu oamenii. Apreciază cumsecădenia și onestitatea oamenilor.

„Îi arăt surorii din Dallas (prin Viber) strugurii cu bobițele pline care strălucesc la soare”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:46 0:00
Link direct

Luni

Mă trezesc devreme. Deliberez cu mine însumi: să fac o ședință de yoga sau să mă pregătesc pentru traducerea simultană de astăzi. Învinge simțul responsabilității. Mă așez la calculator și timp de 2 ore citesc și fac notițe din diferite articole cu referire la tema seminarului de azi - minoritățile naționale.

Ajung la seminar la timp. Consider că am noroc: colega din cabina traducătorului îmi este cunoscută și pot conta pe ajutorul ei în timpul traducerii. Și, ceea ce este și mai important, domnul John Backer, profesor de la Universitatea din Ottawa, facilitatorul seminarului, este o persoană fascinantă și vorbește o engleză perfectă.

Aflu multe lucruri interesante cu privire la minorități, statutul lor în diferite țări, unele chiar curioase. De exemplu, țări precum Franța, Germania, Elveția și Grecia declară că nu au minorități.

Plec acasă mulțumită de prestația mea și, ca orice femeie basarabeancă, mai fac curat, gătesc, mă pregătesc pentru a doua zi.

Marți

Lucrez a doua zi la același seminar. Este și mai interesant decât prima zi fiindcă iau cunoștință de părerile reprezentaților instituțiilor statului din domeniu și a unor etnii de la noi din republică. Reprezentanta etniei rome combate cu multă ardoare părerea conform căreia în cazul acestui popor căsătoriile se fac la o vârstă fragedă. Spune că, în prezent, este chiar o virtute ca tinerele de etnie romă să fie virgine și la 19 ani.

Domnul John Backer continuă să ne copleșească cu date și aspecte importante din domeniul minorităților. Povestește despre minoritățile din țara sa natală, Canada, în special, despre populația indigenă de acolo și admite că țara sa a comis o nedreptate față de această etnie. Mai vorbește despre importanța respectului față de etnii și, în special, despre recunoașterea importanței numelui persoanei. Îmi amintesc un citat a lui Petre Țuțea, care a spus: Definiția mea este: Petre Țuțea, românul. Acest lucru și-l doresc și eschimoșii din Canada: să li se recunoască numele și tot ce-i caracterizează.

Aflu și alte curiozități, cum ar fi faptul că kurzii, o etnie numeroasă care numără milioane de oameni și care sunt împrăștiați într-o serie de țări din Asia, nu au o țară sau un teritoriu al lor.

Eu și colega mea ne uităm la oră. Timpul indicat în program este demult depășit, dar nu avem voie să părăsim cabina și să plecăm. Oamenii din Republica Moldova nu ar înțelege așa ceva și nici nu ar accepta. Ne-ar spune: noi nu suntem în Statele Unite și nici în Europa. Așadar, continuăm să traducem. Momentul de satisfacție se produce, totuși. La sfârșitul evenimentului organizatorii și domnul profesor ne mulțumesc pentru traducere și cei din sală aplaudă.

Eleonora Rusnac
Eleonora Rusnac

Miercuri

A fost o zi lungă de tot. Am însoțit doi diplomați într-o călătorie la Cahul. Călătoria a început la 07.30 dimineața și s-a încheiat la 09.30 seara.

A fost foarte frumos în dimineața ceea. Mă încântau priveliștile, pe care le traversam de-a lungul traseului, în special în zona Hânceștiului. Soarele lumina cu dărnicie viile, livezile și gospodăriile oamenilor, care arătau spectaculos în nuanțate verde-galben-auriu. Starea mea de spirit s-a îmbunătățit de-a binelea când vedeam grupuri gălăgioase de copii în drum spre școala. Mi-a trecut prin gând: ce frumos sunt îmbrăcați! Cine zice că oamenii n-au bani!

Diplomații străini pe care-i însoțesc poartă diferite discuții cu reprezentanți ai administrației publice locale, mass-media, ai partidelor politice, etc. Îmi amintesc de dialogurile purtate de Valentina Ursu cu oamenii din zona rurală, în timpul călătoriilor sale prin satele republicii. Este cam același lucru: oamenii își spun păsul.

Ajung în dormitor obosită. În această zi renunț fără remușcări la plăcerea cititului înainte de somn.

Joi

Am o zi liberă și este foarte binevenită. Seară vor veni câțiva prieteni să sărbătorim ziua mea de naștere. Primesc numeroase apeluri telefonice. Fac o serie de aranjamente. Nu mai reușesc să pregătesc o masă de sărbătoare. Iau o decizie năstrușnică: îmi invit oaspeții la o cafenea unde se servesc sushi. Oaspeții mei sunt mulțumiți. Este ceea ce noi numim altceva”. Eu, însă, îmi închipui ce bun ar fi un pește crap gătit în cuptor și servit cu mămăligă și mujdei.

Continui să primesc apeluri telefonice. Cel de la fratele meu mai mare durează cam vreo 20 de minute. Am observat că de când este bolnav am început să ne telefonăm mai des și discutăm mai pe îndelete și, cumva, cu mai multă căldură. Boala lui ne-a apropiat într-un fel mai mult. Îmi dau seama că noi toți avem mare nevoie de dragostea sinceră a celor apropiați nouă. Și, în principiu, nu este așa de greu s-o dăruim. Le oferim ceva din timpul nostru, îi spunem celuilalt ce simțim față de el și de problemele lui, etc. De ce oare o facem așa de rar?

Vineri

Ziua de azi este una ușoară de tot în ceea ce privește activitatea mea de traducător. Merg la notar să traduc o procură pentru o persoană din Elveția. Până ce doamna notar pregătește setul de documente respectivul domn reușește să mă întrebe despre vacanța mea, despre activitatea mea profesională și despre multe alte lucruri. Despre sine, îmi spune că iubește să meargă vara la pescuit în Alaska, iar iarna tot la pescuit merge, dar o face în țările calde. În Republica Moldova n-a venit la pescuit, ci a procurat o livadă de nuci.

Mă gândesc: ce mai călătoresc unii oameni! Eu însă merg cu bucurie la vilă, unde urmează să culeg cei câțiva struguri din curte, care s-au copt deja. Mai întâi, însă, folosesc aplicația Viber de la telefon și o contactez pe sora mea, care acum se găsește în Dallas, SUA. Îi arăt strugurii cu bobițele pline, care strălucesc la soare. Ea, la rândul ei, îmi arată copacii de acolo cu rădăcinile la suprafața solului, care nu pot penetra în profunzime din cauza structurii pietroase a pământului. Îmi mai arată veverițele lor mari cât niște șobolani, de o culoare gri spălăcită chiar urâtă, foarte diferite de cele pe care le admirăm noi aici. Îmi spune că, pe deasupra, acestea mai sunt și foarte agresive și rod toate florile și pomii din curtea lor.

Termin lucru în grădină. Nu mă grăbesc să intru în casă. Este încă foarte plăcut afara. Merg prin frunzele căzute sub cireș. În urechi îmi sună vocea Tatianei Stepa, care interpretează versurile lui Adrian Păunescu împreună cu poetul. „Și totuși vine toamna, și totuși vine toamna/ Și tu o simți și eu o îngân/ Și totuși vine toamna, și totuși vine toamna/ Şi vai: suntem bătrâni”. Nu sunt tristă. Simt o liniște lăuntrică, un fel de împăcare cu sine.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG