Linkuri accesibilitate

Este anunțat raportul despre riscurile acordării cetățeniei R.Moldova în schimbul investițiilor


Anatol Usatîi
Anatol Usatîi

Comisia care analizează riscurile acordării cetățeniei Republicii Moldova în baza investițiilor va prezenta guvernului vineri, 14 februarie un raport cu recomandări, a declarat ministrul economiei, Anatol Usatîi joi, într-un interviu cu TV8. Comisia este formată din reprezentanții mai multor instituții implicate direct în acest proces: Ministerul de Externe, Ministerul Finanțelor, Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate și Agenția de Servicii Publice.

Ministrul economiei a precizat că pentru moment, cele mai multe cereri vin din India, Pakistan și Siria iar întrebarea care se pune este „Este în stare statul să controleze totul, ce ține de terorism și spălarea banilor, dar și altele?”, a mai spus Uratîi.

Ministrul nu a putut dat numărul persoanelor care au obținut deja cetățenia în baza investițiilor, dar a confirmat că peste 30 de dosare așteaptă să fie examinate.

Moratoriul privind dobândirea cetățeniei prin investiție a fost instituit începând cu 23 august 2019. Usatîi a precizat că expiră pe 20-22 februarie, dată până la care trebuie să se ia o decizie dacă se mai continuă sau nu această practică. În momentul când s-a aplicat moratoriul, erau înregistrate 34 de cereri de cetățenie, ce urmau să fie procesate.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG