Linkuri accesibilitate

Eu și câinele meu, Securitatea (26)


Neculai Constantin Munteanu
Eu și câinele meu, Securitatea (26) - amintiri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:07 0:00
Link direct

Europa Liberă în direct

Joi 3 august 2007

Moderatori: Ileana Giurchescu și Victor Eskenasy-Moroșan.

Eu și câinele meu, Securitatea (26)

Cum prevăzusem, a urmat a doua declarație, în care am fost pus să scriu în detaliu povestea celor patru scrisori: cum le-am scris, în câte exemplare, unde și cui le-am trimis și mai ales prin cine.

Securistul revistei „Cinema”, tovarășul Măieran personal, m-a avertizat nu care cumva să scriu că le-am trimis prin poștă pentru că n-o să mă creadă. M-am mirat, știind că în România și pe atunci secretul corespondenței era garantat. Așa că, de aici încolo, am început să tai piroane, cu o nerușinare care m-a făcut să roșesc de plăcere. Am inventat o poveste cusută cu ață albă cum l-am cunoscut pe cetățeanul străin care a acceptat să-mi ducă scrisorile. Am schimbat datele, am mutat locul când în barul de la Athenée Palace, când în fața Ateneului Român, iar în descrierea curierului am folosit cu succes trăsăturile vărului Costel, numai că l-am făcut ceva mai înalt. Dacă tot mă păzea, măcar să folosească și el la ceva. Ba am mai și inventat un dialog, cam tâmp, dintre mine și respectivul cetățean străin.

Povestea mea a fost și n-a fost crezută de securiști, ba chiar mi-au sugerat că s-ar putea ca scrisorile să nu fi ieșit din țară, pentru că de obicei străinii care promit să ducă scrisori n-o fac, pur și simplu le aruncă, de frică să nu fie prinși la graniță. Am zâmbit enigmatic, ba chiar le-am zis că poate am eu noroc, poate au ei. Eu aveam însă acasă telegrama care confirma că scrisorile au ajuns cu bine afară și au plecat la destinațiile indicate de bine, telegramă pe care ei n-o găsiseră.

Mi-am răscumpărat această mică minciună descriind foarte exact cum a fost cu încercarea de a da unui funcționar al Ambasadei americane copii după cele patru scrisori, plus una pentru ambasadorul american, și care, aveam să aflu peste ani, era informator al Direcției a III-a. Și probabil că povestea mea a corespuns cu relatarea informatorului.

A treia declarație s-a lăsat cu o altercație verbală destul de violentă cu tovarășul Măieran. După prima pagină, vigilent, securistul revistei „Cinema” a băgat de seamă că scriam România în loc de Republica Socialistă România. Eu mă consideram deja liber și, pentru mine, Republica Socialistă nu mai exista. A început să zbiere ca un apucat că, atâta vreme cât mă aflu acolo sau aici, o să scriu RSR, pentru că așa se numește patria noastră. Și mi-a făcut ferfeniță o bunătate de pagină la care trudisem o jumătate de oră.

Însă patria lui nu mai era și patria mea. I-am mulțumit pentru observație și am luat-o de la capăt. Era însă o temă cu variațiuni. Iarăși de ce le-am scris, cum le-am scris, în câte exemplare, cui le-am trimis și mai ales prin cine.

Deși eram într-o oarecare stare de tensiune, în linii mari am ținut minte ce scrisesem în celelalte scrisori, iar la descrierea curierului am repetat exact ceea ce spusesem și în prima declarație, pentru că vărul Costel se afla tot în fața mea. Practica repetării declarațiilor, ca să te prindă cu fofârlica, îmi era cunoscută din cărțile lui Soljenițîn.

În tot acest interval de timp, au fost și două incidente notabile. În timp ce trudeam de zor la opera vieții mele, în încăpere a intrat o molie grasă, care avea în mână un set din scrisorile mele. Deși în civil, părea mare în grad. Am dedus asta din graba cu care vărul Costel a dat să sară în două picioare ca să-l salute. Molia i-a făcut semn să stea jos, s-a uitat lung și crunt la mine și m-a întrebat dacă eu am scris chestiile astea. Mai bine te spânzurai, mi-a spus. Și s-a dus.

Al doilea incident, care s-a lăsat din nou cu zbieretele tov.-ului Măieran, a fost atunci când mi-au cerut o listă cu cunoștințele mele mai apropiate, prieteni, colegi, pentru că ei „voiau să mă cunoască mai bine”. Am refuzat net. Am puțini prieteni și nu au nicio legătură cu ceea ce am făcut eu. Dacă vor să mă cunoască și mai bine, n-au decât să mă citeasă. Și pentru că tot eram acolo, puteau să mă și cunoască.

Ceea ce, din păcate, s-a și întâmplat. Aveam să ne cunoaștem mai bine. Ei, mai puțin bine decât credeau. Eu, mai mult decât îmi imaginam. Dar despre toate acestea, în emisiunea viitoare.

Până atunci, s-auzim numai de bine.

XS
SM
MD
LG