Linkuri accesibilitate

Eu și câinele meu, Securitatea (54)


Neculai Constantin Munteanu
Eu și câinele meu, Securitatea (54) - amintiri în serial de N.C. Munteanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:39 0:00
Link direct

Europa Liberă în direct

21 februarie 2008

Moderator: Ileana Giurchescu.

Eu și câinele meu, Securitatea (54)

În mod normal și judecând simplist, la grămadă, turnătorul Constantin Bălăceanu-Stolnici ar putea fi și el considerat victimă a Securității. N-ar fi existat comunismul, n-ar fi existat Securitatea. Și fără Securitate, academicianul turnător nu și-ar fi putut pune niciodată în valoare potențialul de ticăloșie care zăcea în el. Ar fi rămas un simplu boier și atâta tot. Însă boierul, racolat pentru a-și trăda propria clasă, ceea ce a făcut cu plăcere și cu un zel care i-a surprins până și pe securiști, și-a valorificat din plin resursele de ticăloșie, oferindu-și serviciile pentru bani, carieră și alte privilegii.

Recent, un ziarist stabilea că, pe o scală a ticăloșiei, foștii informatori au trei opțiuni: lichea, canalie și nemernic. Boierul Stolnici e în postura schizofrenică a unui cameleon așezat pe o pătură ecosez. Are din toate câte ceva și ceva în plus, care-i aparține numai lui. Stolnici a fost un turnător ticălos, pe principiul mia și turnătoria. Când a fost dat în gât, a negat ca orice canalie și a luptat împotriva deconspirării, ca orice nemernic.

Când, în primăvara anului 2002, a apărut documentul Armaghedon 7, un fel de trecere în revistă incompletă a securiștilor care se zbenguiau nestingheriți de trecutul lor în apele tulburi ale tranziției economice și politice, cine a veștejit acțiunea în chiar ziarul al cărui mentor eram, și care publicase integral documentul, iar pe deasupra purta și o bogată corespondență cu autorii lui anonimi? Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Iată-l desfășurându-se vitejește în defuncta lui rubrică La judecata zilei, în ziarul „Ziua” din 3 aprilie 2002: „În utimele zile, am constatat cu satisfacție lipsa de ecou la nivelul presei, oamenilor politici și societății civile a Armaghedonului 7, ceea ce este o dovadă de maturitate politică, deoarece este vorba doar de denunțuri gratuite, lipsite de orice justificare și prezentate la adăpostul laș al anonimatului. Această maculatură nu este doar expresia unui sadism degradant, dar probabil și o încercare de a destabiliza societatea românească și a crea o atmosferă de suspiciune, cu răsunet negativ în străinătate, în această perioadă în care toți suntem anxiosi cu privire la intrarea noastră în sistemul european”.

Deci, denunțarea Securității era expresia unui sadism degradant, o încercare de a stabiliza societatea românească, de a crea suspiciune. La vremea respectivă, nu deveniseră publice documentele că boietul Stolnici fusese turnător, însă încă de pe atunci fostul informator își voia Securitatea pusă la adăpost. Făcea corp comun nu numai cu ofițerii care-l avuseseră în legătură, ci și cu instituția. Nu numai că apăra Securitatea, dar avea și o mentalitalitate și o gândire se securist. Și aici vine și particularitatea boierului Stolnici: omul suferă iremediabil de sindromul Stockholm. Fiind timp de 25 de ani în intimitatea Securității, i-a adoptat punctele de vedere, a devenit tot una cu Securitatea și cu regimul care a generat-o. Cum s-ar explica altfel faptul că, în replica publicată pe site-ul Academiei, Stolnici vorbește despre conducerea comunistă ca despre „conducerea nostră”? Și asta aproape la două decenii de la căderea comunismului. Mai mult, ca să știm o socoteală, vorbește și despre „Securitatea noastră”, fără să precizeze dacă „Securitatea noastră” e pluralul majestății turnătorului, sau e vorba și de Securitatea Academiei.

Însă nu mai are importanță. Bălăceanu-Stolnici nu este singura conștiință turcită care bântuie România. Altceva decât niște conștiințe turcite nu sunt oare și judecătorii de la Curtea Constituțională, care au declarat neconstituțională existența Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității? Și tot conștiințe turcite nu sunt și cei care încă mai țin la obroc dosare importante și grave ale Securității, sub pretextul că ar fi dosare de siguranță națională? Și asta la aproape două decenii de la căderea comunismului.

Și vorbesc în cunoștință de cauză. Serviciul de Informații Externe continuă să afirme că Neculai Constantin Munteanu nu figurează în evidențele sale. Ceea ce eu nu cred.

Dar continui să cred că, într-o bună zi, vom auzi numai de bine.

XS
SM
MD
LG