Ministrul finanţelor din landul federal estic, Brandenburg, Christian Görke, a lansat zilele trecute un nou apel către prinţul Georg Friedrich von Preußen, cerându-i să renunţe la cererea de restituire a unor bunuri, confiscate după ultimul război.
Prinţul, un urmaş al ultimului împărat german, Wilhelm al II-lea (1859-1941), cere restituirea proprietăţilor dinastiei de Hohenzollern. Revendicările au fost formulate deja în 2013 şi au în vedere nenumărate obiecte de artă, despăgubiri financiare şi, dreptul de a domicilia în castelul Cecilienhof, din Potsdam.
Revendicările au fost respinse în repetate rânduri. S-a invocat legislaţia care prevede confiscarea proprietăţilor celor care au colaborat cu naziştii. Mai mulţi istorici au demonstrat că o parte a familiei din dinastia Hohenzollern a colaborat cu naziştii, ceea ce justifică confiscarea. Urmaşii, însă, au intentat statului german mai multe procese, cerînd insistend retrocederea unor bunuri. Între acestea, cererea retrocedării vilei Cecelienhof din Potsdam a stîrnit cele mai multe controverse.
La Versailles s-a semnat tratatul de pace după Primul Război Mondial. Acesta a fost perceput în Germania învinsă ca o mare nedreptate, ceea ce a facilitat apariţia unui revanşism militant şi agresiv (convingător ilustrat în serialul TV, de mare succes, „Babylon Berlin” – trailer aici).
Deşi autorităţile de la Bucureşti nu au optat pentru o expulzare colectivă, au existat voci din mai toate partidele care au pledat pentru această soluţie radicală. Propuneri, vizînd o epurare etnică efectivă, au fost formulate, de exemplu, de legionarul George Manu, care devenise membru al Partidului Naţional-Ţărănesc al lui Iuliu Maniu. Într-o analiză scrisă între anii 1945-1947, trimisă în Occident, Manu invocă înţelegerile aliaţilor de la Potsdam referitoare la transferul forţat al minorităţilor germane din unele ţări est- şi central-europene. „Problema minorităţilor din România”, scria Manu, falsificînd realitatea istorică interbelică prin relativizarea antisemitismului ca un sentiment de adversitate „pasivă”, „a fost cu bună ştiinţă atît de agravată de ruşi, încît nu mai poate fi rezolvată altfel decît printr-o deplasare a populaţiei analoagă celei admise la Potsdam, în cazul Poloniei, al Cehoslovaciei şi al Ungariei şi la fel ca cea executată de Iugoslavia, din proprie iniţiativă”. (cf. Testis Dacicus [George Manu], În spatele cortinei de fier. România sub ocupaţie rusească, Ediţia a doua, revăzută, îngrijită şi studiu introductiv, Silviu B. Moldovan, postfaţă: Şerban Manu, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2011, p. 205.)
Disputa legată de vila Cecelienhof s-a transformat în ultimii ani într-o controversă cu puternice accente polemice, avînd ca miză interpretarea politică a istoriei. Unii caută justificări pentru comportamentul familiei imperiale în perioada nazismului, ceilalţi susţin că poziţionarea în favoarea lui Hitler constituie o culpă ce nu se poate şterge din istorie.
