Linkuri accesibilitate

Fania, Amos și destabilizările necesare (VIDEO)


Regretatul Amos Oz, dispărut dintre noi pe 28 decembrie 2018, a fost mereu printre cei doi, trei scriitori considerați reprezentativi în Israel, iubit deopotrivă acasă și în străinătate. A primit Premiul Bialik (1986) și Premiul Israel (1998), spre a numi doar câteva, și a fost ales membru permanent al Academiei Limbii Ebraice în 1991. Autobiografia sa din 2007, Sipur al ahava ve-ÿoshekh (Poveste despre dragoste și întuneric, Humanitas, 2016; Natalie Portman a debutat regizoral în 2015 cu superba ecranizare omonimă a romanului) a fost numită una din cele mai importante zece opere în limba ebraică publicate de la înființarea statului Israel. În pofida dezbaterilor critice asupra politicii de canonizare care au devastat cercurile literare israeliene în ultimele decenii, poziția lui Amos Oz în centrul literelor locale a rămas intangibilă, mai ales după publicarea Poveștii.

Cu scriitorii Paul Auster și Salman Rushdie și premierul Shimon Peres la New York
Cu scriitorii Paul Auster și Salman Rushdie și premierul Shimon Peres la New York

Amos a fost unicul copil al unei familii de imigranți, patriot mândru în copilăria țării adoptive a părinților, precoce, dar și ascultător, deschis sionist. Probabil că cea mai importantă trăsătură a scriitorului rămâne importanța pe care o atribuie mamei și sensibilităților sale diasporice. Experiența alterității Faniei Klausner în nou-creata patrie a Israelului este, de fapt, filtrul prin care fiul Amos își fixează legăturile cu limba și locul. Relația mamei cu locul ei în lume este cea care dictează termenii identității fiului, ca european sau israelian, ca autor, sau ca om. Urmele bântuirilor mamei joacă un rol dual în formarea concepției despre sine a viitorului autor. Ele marchează un contrast evident între marginalizarea mamei și propria auto-acceptare ca scriitor de succes. Tot ele îi aduc aminte de cât de mult depinde propria lui înțelegere asupra identității de experiența alterității. Această dualitate și modul în care autorul negociază tensiunea pe care o creează dezvăluie o semnificație dincolo de istoria trăită: evocarea mamei în text reprezintă o destabilizare necesară.

Europeana familie Klausner, prin relația ei cu faimosul unchi Joseph Klausner (1874–1958) și prin propria educație și sensibilități, a dus o viață a aspirațiilor intelectuale și frecventelor socializări cu autori și oameni de știință. Amos a vorbit cu părinții săi poligloți doar limba ebraică. Letargica mamă a lui Oz din Poveste despre dragoste și întuneric își bântuie fiul prin absență, atât în viață, cât și în moarte. El nu scrie prea mult despre ea și atunci când totuși o face, amintește cititorului că era încă adolescent când i-a murit mama, iar reconstrucția la care apelează se bazează fie pe imaginație, fie pe amintirile altora. Deși Oz alocă mai mult spațiu ambițiilor intelectuale frustrate ale tatălui, tot Fania (jucată în film de Natalie Portman însăși) este personajul care îi animă spiritul și gândurile, inspirația și cioburile de aduceri aminte pe parcursul a șase sute de pagini.

Ceea ce face în realitate Amos Oz este să-și folosească propria poveste de viață spre a reda o narațiune mai importantă: povestea Israelului, inextricabil legată de a lui. Invocarea textuală a mamei este centrală nu doar pentru concepția lui Amos despre sine, ci și despre lumea înconjurătoare.

Fania Klausner a fost un spectator în Palestina. Ca evrei așkenazi educați și foarte citiți, Fania și soțul ei Arieh, un tânăr cărturar aflat în căutarea unui succes ce pare interzis, fuseseră plasați la marginea aristocrației culturale israeliene emergente. Izolarea Faniei era autoimpusă. Tăcerile ei caracteristice nu izvorau din vreun sentiment de inferioritate, ci din detașarea totală față de tot ceea ce însemna o anumită excitabilitate obositoare a vecinilor. Și chiar și atunci când vizita casele prietenilor, poziția ei era mai mult de observator, nu de participant. Indiferentă la tot ceea ce-i electriza pe cei din jur, Fania Klausner „a dus o viață solitară și a tăcut acasă în cea mai mare parte a timpului”; „n-a găsit niciun sens sau interes în Ierusalim”; „fervoarea sionistă a trecut pur și simplu pe lângă ea” (Amos Oz). Aflată la discreția propriului „întuneric”, Fania s-a extirpat pe sine din viața socială.

Tropul dominant al amintirilor și reprezentărilor lui Oz despre mamă rămâne melancolia, implicit legată în Poveste de sensibilitatea europeană a Faniei și larga ei viziune literară. Lumea ei interioară era învăluită în obscuritatea unei perpetue melancolii care a însoțit-o, de altfel, din Europa în Palestina, și a rămas și s-a intensificat odată cu cărțile pe care le citea. Era o devoratoare de literatură romantică iar asta i-a fost fatal pentru că i-a hrănit lumea interioară, dar a făcut și ca această melancolie să supureze în interstițiul dintre ficțiune și realitate. În mintea lui Amos Oz, Fania Klausner a populat lumea textuală a pescărușului lui Cehov, negociind fără succes granițele dintre mundanitatea vieții și promisiunea literaturii de-a o transcende: „Pescărușul [tatălui meu] și-a trăit zilele într-un apartament la demisol, gătind, spălând, punând la copt, având grijă de un copil bolnăvicios, iar atunci când nu citea romane, rămânea uitându-se pe fereastră până când ceașca de ceai i se răcea în mâini”.

Sensibilitățile europene s-au prelins decisiv în poveștile pe care Fania i le-a spus tânărului ei fiu: „Mi-am petrecut întreaga copilărie în Kerem Avraham în Ierusalim, dar unde am trăit cu adevărat a fost la marginea pădurii, printre colibe, stepe, pajiști, zăpada din poveștile mamei mele, dar și în cărțile ilustrate care se adunau în grămezi pe tăblia patului: Eram în Est, dar inima îmi era în cel mai îndepărtat Vest”.

Fania, în viață doar un martor al unei anumite culturi, devine după moarte spectrul care bântuie textele fiului său. La rândul lui, fiul observă și documentează, apoi scrie după dictarea stafiei materne. În acest sens, spectrul veghează ca fiul să devină „Amos Oz” (Oz, în ebraică, însemnând „putere”, „forță”). Trezind fantomele adormite ale textului, noi, cititorii, participăm la și perpetuăm un act de bântuire. Citind, și noi, la rându-ne, ne adresăm unui același trecut nestins. Este ceea ce face din Amos Oz un scriitor imposibil de ignorat pentru toți cei care vor să înțeleagă impactul ineluctabil al istoriei asupra vieții private...

Despre blog:

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG