Linkuri accesibilitate

Final: negocierile privind condiționarea fondurilor europene de respectarea domniei legii


Cancelara germană Angela Merkel și premierul ungar Viktor Orban la summitul UE de la Bruxelles, 1 octombrie 2020.

Parlamentari europeni și reprezentanții președinției germane a UE discută din nou joi un acord care va lega accesul la fondurile europene de respectarea principiilor domniei legii, deschizând astfel și calea adoptării bugetului multianual al Uniunii, care include ajutoarele speciale pentru economiile lovite de efectele pandemiei de coronavirus. Un compromis „este fezabil”, au declarat surse diplomatice europene pentru EUObserver.

Inițiativa, de la bun început, s-a lovit de opoziția Poloniei și Ungariei, care se află deja în procesul de monitorizare, din cauza unor încălcări ale valorilor democratice fundamentale ale Uniunii Europene, cum ar fi independența justiție.

Totul depinde de măsura în care Germania (în numele guvernelor europene) va accepta stabilirea unui calendar clar al procesului de sancționare a țărilor care nu respectă principiile domniei legii, așa cum cer parlamentarii grupurilor Renew Europe (condus de partidul prezidențial francez) și al Verzilor.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG