Linkuri accesibilitate

Fostul premier pakistanez Khan participă la un miting, sfidând avertismentul guvernului


Fostul premier pakistanez Imran Khan în dialog cu jurnaliștii la un spital din Lahore, la o zi după o tentativă de asasinat asupra sa, 4 noiembrie 2022.
Fostul premier pakistanez Imran Khan în dialog cu jurnaliștii la un spital din Lahore, la o zi după o tentativă de asasinat asupra sa, 4 noiembrie 2022.

Fostul prim-ministru pakistanez Imran Khan se va adresa pe 26 noiembrie miilor de susținători în cadrul unui marș de protest, sfidând un avertisment al guvernului care i-a recomandat să amâne mitingul din cauza unor probleme de securitate.

Mitingul este organizat în Rawalpindi, un oraș de garnizoană în apropiere de capitala Islamabad, unde se află cartierul general al puternicei armate pakistaneze. Va fi prima dată când Khan, în vârstă de 70 de ani, participă la un miting după atentatul la viața sa. El a fost rănit după ce un atacator a tras asupra lui în timpul unui marș de protest în orașul Wazirabad din estul țării, la 3 noiembrie.

Protestul de la Rawalpindi este considerat punctul culminant al așa-numitului „marș lung" al partidului lui Khan, Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), pentru a cere alegeri anticipate înainte de expirarea mandatului parlamentului, în octombrie anul viitor.

Acesta a început la sfârșitul lunii octombrie, când mii de susținători ai lui Khan au mărșăluit spre Islamabad pentru ceea ce urma să fie un miting deschis până când cererile sale vor fi îndeplinite. Guvernul a respins cererea, afirmând că alegerile vor avea loc așa cum a fost programat, în 2023.

„Voi merge la Rawalpindi pentru națiune”

Khan a suspendat marșul în urma atacului de la Wazirabad, în urma căruia unul dintre susținătorii săi a murit. Alți 13 membri ai suitei lui Khan, inclusiv doi membri ai legislativului, au fost răniți. Susținătorii lui Khan au blocat drumurile în orașele din Pakistan timp de mai multe zile și s-au înregistrat nenumărate ciocniri cu poliția.

Ministrul pakistanez de interne, Rana Sanaullah, a afirmat pe 25 noiembrie că Khan ar trebui să amâne reluarea mitingurilor, afirmând că au existat amenințări cu atacuri din partea unor grupări militante. Sanaullah a avertizat că Khan se confruntă cu un „pericol” pentru viața sa.

Cu toate acestea, Khan a declarat că va continua cu marșul conform planului inițial. „Viața mea este în pericol și, în ciuda faptului că sunt rănit, voi merge la Rawalpindi pentru națiune”, a declarat Khan, citat de PTI, la începutul zilei de 26 noiembrie.„Națiunea mea va veni la Rawalpindi pentru mine”.

Clădirile cu vedere spre locul mitingului din Rawalpindi au fost percheziționate de poliție pe timpul nopții, în timp ce lunetiștii au fost amplasați pe acoperișuri pentru a-i supraveghea pe protestatarii care purtau bannere roșii și verzi.

Mii de membri ai personalului de securitate au fost desfășurați în Islamabad, iar drumurile care duc spre oraș au fost blocate pentru a-i împiedica pe susținătorii lui Khan să mărșăluiască spre clădirile guvernamentale.

Khan a fost înlăturat în aprilie printr-un vot de neîncredere în parlament. Khan susține că înlăturarea sa de la putere a fost ilegală și o conspirație a adversarilor săi politici orchestrată de Statele Unite, acuzație negată atât de Washington, cât și de succesorul lui Khan, Shehbaz Sharif.

XS
SM
MD
LG