Linkuri accesibilitate

Franța e supusă unei reacții adverse din partea țărilor musulmane


Portretul profesorului Samuel Paty, asasinat de un islamist radical, pe treptele Adunării Naționale de la Paris, 20 octombrie 2020.

Franța e supusă unei reacții adverse din cauza afișării în public a unor caricaturi ale profetului Mohamed, acțiune consderată o blasfemie de către musulmani. Ministerul francez de externe i-a avertizat pe cetățenii francezi din țările musulmane să fie extrem de precauți, să se ferească de proteste legate de ca ricaturi și să evite adunările publice.

Pakistanul s-a plâns de o presupusă „campanie islamofobă”, mai multe oficialități iraniene au acuzat Parisul că alimentează „extremismul”, iar președintele turc le-a cerut concetățenilor lui să boicoteze produsele franțuzești.

Ambasadorul francez la Islamabad a fost convocat la ministerul francez de externe pentru a i se aduce la cunoștință „îngrijorările Pakistanului legate de campania islamofobă sistematică deghizată în libertate de expresie”. S

ăptămâna trecută, președintele Franței Emmanuel Macron a declarat că țara sa nu va renunța la caricaturile profetului Mahomed, după ce un profesor francez a fost asasinat de un islamist radical cecen pentru că a arătat aceste caricaturi la clasă, în cadrul unei ore despre libertatea de expresie.

Asasinarea profesorului a stîrnit un val de proteste în Franța, la unul dintre ele caricaturile înfățițîndu-l pe Mahomed fiind proiectate pe o clădire.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG