Linkuri accesibilitate

Ştiri

Franța, Germania și Marea Britanie îndeamnă Iranul să nu încalce acordul nuclear

Instalația nucleară de la Natanz, Isfahan, imagine din satelit

Franța, Germania și Marea Britanie au îndemnat Iranul să revină asupra deciziei de a încălca un acord nuclear crucial prin producerea de uraniu metalic și să evite orice măsuri „neconforme” înainte să fie prea târziu. Apelul celor trei puteri europene (E3) de vineri vine la o zi după ce Rusia ceruse și ea Iranului să „dea dovadă de reținere” într-o vreme când noua administrație americană explorează măsuri de a readuce Statele Unite în cadrul acordului nuclear cu Iranul din 2015, pe care fostul președinte Donald Trump l-a denunțat în 2018. La 10 februarie, directorul-general al agenției ONU pentru energie atomică (IAEA), Rafael Grossi, a informat țările membre că inspectorii ONU au confirmat săptămâna aceasta producerea a 3,6 grame de uraniu metalic la o instalație nucleară iraniană, de la Isfahan.

Vezi ultimele știri ale zilei

În aprilie se așteaptă o creștere semnificativă a numărului disponibil de vaccinuri

Ungaria - unde se vaccinează și cu produsele din Rusia și China.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se aşteaptă la o creștere semnificativă a numărului de vaccinuri disponibile în Uniunea Europeană începând de luna viitoare/

„Din aprilie încolo, cantităţile s-ar putea dubla din nou conform planurilor producătorilor, aceasta şi pentru că noi vaccinuri urmează să fie aprobate", a declarat Von der Leyen ediţiilor de luni ale cotidianelor locale Stuttgarter Zeitung şi Stuttgarter Nachrichten.

Şefa executivului european se aşteaptă la „o medie de circa 100 de milioane de doze pe lună în al doilea trimestru, un total de 300 de milioane până la sfârşitul lui iunie".

„Vreau ca fiecare fetiță și femeie din țara noastră să știe – ea poate să devină oricine-și dorește”(Președinta Maia Sandu)

Președinta Maia Sandu în biroul Europei Libere, Chișinău, 3 martie 2021.

„Vreau ca fiecare fetiță și femeie din țara noastră să știe – ea poate să devină oricine-și dorește” a declarat președinta Maia Sandu într-un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a femeii, pe 8 martie.

Președinta a continuat: „Trebuie să curmăm violența în familie, ce afectează mai ales femeile. Avem de muncit ca să asigurăm egalitate economică între femei și bărbați”. „Ne dorim o societate în care toți oamenii să-și poată realiza potențialul pe deplin, în armonie și respect”a mai spus președinta Maia Sandu.

Israelul se redeschide după ce a vaccinat peste 55% din populație

S-au redeschis restaurantele, economia revine treptat la normal, Tel Aviv, Israel, 7 martie 2021

În Israel a fost lansată redeschiderea economiei, după un an de lockdown impus pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus. Restaurantele s-au redeschis, în interior pot lua masa numai cei care au fost vaccinați, păstrând regulile de igienă și distanțare socială. Israelul conduce în topul vaccinărilor în lume, peste 55% din populație a primit cel puțin prima doză de vaccin anti Covid-19, peste 40% sunt deja vaccinați și cu a doua doză și a fost introdus așa-numitul „certificat verde” de vaccinare.

Se redeschis teatrele și sălile de concert, tot pentru cei vaccinați, pe stadioane este permis accesul a până la 1.500 de persoane.

Totodată, toți cetățenii israelieni și rezidenți permanenți se vor putea întoarce în țară, după ce mii au fost blocați în afara hotarelor dar revenirea se va face treptat.

Iranul cere țărilor europene să evite „orice amenințări sau presiuni”

Președintele iranian Hassan Rohani, Teheran, 10 februarie 2021.

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a cerut duminică ţărilor europene să evite „orice ameninţare sau presiune" în negocierile cu Teheranul pe tema programului nuclear al republicii islamice, în timpul unei întrevederi cu şeful diplomaţiei irlandeze, Simon Coveney.


Președintele american Joe Biden ar dori ca Statele Unite să revină - în anumite condiții - la acordul nuclear internațional cu Iranul, încheiat în 2015 dar pe care America l-a păsărit, unilaterla, în 2018, sub administrația Trump. Strategia administrației Biden se bucură de sprijinul partenerilor europeni: Germania, Franța și Marea Britanie. Recent, Germania, Franţa şi Marea Britanie au renunţat la un proiect de rezoluţie prin care denunţau Teheranul pe lângă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) pentru decizia Iranului de a suspenda anumite inspecţii asupra programului său nuclear.

Acordul internațional prevede reducerea treptată a sancțiunilor internaționale împotriva Teheranului în schimbul unei limitară drastice, numai la domeniul civil, al programului nuclear iranian. Administrația Trump a reimpus toate sancțiunile iar acum Teheranul condiționează reluarea dialogului cu Washngton-ul de ridicarea cel puțin a unor sancțiuni.

Cancelara Germaniei avertizează că pandemia a accentuat discrepanța între genuri

Cancelara Germaniei, Angela Merkel în timpul reuniunii Consiliului european, Bruxelles, 5 martie 2021

Pandemia de coronavirus, a avertizat cancelare Germaniei, Angela Merkel, riscă să arunce societățile în vechile stereotipuri: „Iar sunt în primul rând femeile care trebui să jongleze între treburile casei, copii și carieră” a arătat cancelara în podcast-ul ei săptămânal. „Încă nu am ajuns unde am fi vrut” a declarat Merkel, cu referire la locul femeilor în conducerea marilor companii private sau în politică, pledând totodată pentru egalitatea genurilor în toate domeniile. „Femeile trebui să poată câștiga la fel de mult ca bărbații” a mai cerut cancelara germană.

SUA acuză Rusia de dezinformare privind eficacitatea și siguranța vaccinurilor anti Covid-19

Belgrad: coadă la un centru de vaccinare anti Codi-19 cu produsul firmei chineze Sinopharma, Serbia, feburarie 2021.

Statele Unite acuză serviciile ruse de informații că au lansat o campanie de dezinformare legată de eficacitatea vaccinurilor anti Covid-19 produse în Occident, relatează Wall Street Journal. Potrivit Departamentului de stat, patru pagi de internet, legate de serviciile de informații rusești, publică articole în care este pus sub semnul întrebării eficacitatea vaccinurilor sau induc temeri privind efectele secundare ale vaccinurilor anti Covid-19.

Articolele scot în evidență criticile sau dubiile formulate în presa occidentală, omițând contextul sau alte informații, cel puțin la fel de serioase, despre eficiența, eficacitatea și siguranța vaccinurilor, relatează WSJ. Paginile respective sunt site-uri de nișă, fără un impact deosebit la public.

Republicanii în Senatul american vor să blocheze Nord Stream 2

Cinci lucruri despre Nord Stream - 2
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:33 0:00

Senatorul republican Ted Cruz a anunțat că va bloca numirea noului director al Agenției Centrale pentru Informații (CIA), diplomatul Williams Burns pentru a forța administrația Biden că continue regimul de sancțiuni împotriva firmelor care lucrează la controversatul gazoduct Nord Stream 2, gândit să aducă gaze din Rusia direct în Germania, prim Marea Baltică, ocolind tranzitul prin Ucraina.

Congresul american se opune proiectului, la fel ca mai multi aliați est-europeni din NATO – în primul rând Polonia și statele baltice – pe motiv că va mări dependența energetică a Europei occidentale de Rusia. Pentru moment, Germania și cancelara Angela Merkel se declară decise să ducă proiectul la bun sfârșit, cancelara reamintind că este de „importanță strategică” pentru țara sa și restul țărilor europene.

Aproape 300 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în toată lumea

Paris - coadă la un centru de vaccinare anti Covid-19.

Cea mai mare campanie de vaccinare din istorie a ajuns la 299 de milioane de doze administrate în 111 țări, potrivit datelor centralizate de Bloomberg. Ritmul de vaccinare mediu din ultima săptămână a fost de circa 7,75 milioane de doze pe zi.

În SUA, țară care a raportat în total aproape 30 de milioane de cazuri de coronavirus, au fost făcute 87,9 milioane de doze. Ritmul de vaccinare din ultima săptămână a fost de 2,16 milioane de doze pe zi, ceea ce înseamnă că ar fi nevoie de 6 luni pentru a imuniza cu două doze 75% din populația Statelor Unite.

„Topul” vaccinărilor este condus în continuarea de Israel, cu peste 95 de doze de vaccin administrate la 100 de persoane. În Europa, Marea Britanie a vaccinat cel mai mult, procentual, urmată de Serbia și Ungaria.

Protest la București împotriva unei presupusei obligații de vaccinare

Romania - Protest impotriva masurilor medicale anti-covid organizat de Alianta Parintilor impreuna cu Asociatiile Pro Consumatori, Medici pentru Consimtamant Informat, Neam Unit si Pro Decizii Informate, in Parcul Izvor din fata Palatului Parlamentului, i

La București, duminică 7 martie, în jur de 1.200 de persoane au protestat împotriva unei posibile vaccinării obligatorii pentru prevenirea răspândirii COVID-19. La protestul organizat pe rețelele sociale s-au afișat pancarte cu mesaje anti-vaccin și steaguri tricolore. La eveniment au participat și co-fondatorii Alianței pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu și George Simion, relatează G4media.

S-a manifestat și împotriva unui eventual pașaport de vaccinare. Unii dintre participanţi poartă mască de protecţie sanitară, însă mulţi dintre ei nu respectă această măsură şi nici pe cea privind distanţarea fizică, relatează News.ro. Organizatorii mai susţin că „tema” protestului, aceea privind vaccinarea obligatorie, este una „care ne priveşte pe toţi indiferent de preferinţe politice”. Ei consideră că paşaportul de vaccinare este "discriminatoriu şi încalcă bazele fundamentale ale Uniunii Europene, privind libera circulaţie a cetăţenilor".

Ei reclamă faptul că proiectul legii vaccinării ar da dreptul autorităţilor să vaccineze în mod obligatoriu populaţia în condiţii epidemiologice speciale.

Acţiuni similare sunt organizate duminică după amiază şi în alte oraşe din ţară, cum ar fi Oradea şi Sibiu, notează Agerpres.

Mai multe despere proiectul legii vaccinări, care a trecut de Senat și sa află acum în Camera Deputaților.

Bucureștii reintră în „scenariul roșu” din cauza creșterii numărului de noi infectări

Româmia - București.

Începând de duminică noaptea, 7 spre 8 martie 2021, în capitala României s-au reînchis restaurantele , teatrele, cinematografele, sălile de jocuri de noroc, cafenelele și cluburile a decis duminică dimineață de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență după ce Bucureștiul a intrat în scenariul roșu cu o rată a incidenței de peste 3 la mia de locuitori.

O discuție a fost dacă măsura să se aplice de luni noaptea, după Ziua femeii, sau nu. A primat însă opinia specialiștilor în sănătate care au arătat că în București noua tulpină din Marea Britanie are transmitere comunitară, fiind depistate și cazuri de infectare cu tulpina sud-africană, riscul fiind crescut din cauza supra-agomerării secțiilor de terapie intensivă.

De altfel, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că ”Ne confruntăm cu riscul răspândirii mai rapide din cauza noii tulpini care devine din ce în ce mai predominantă peste tot şi un sistem sanitar care oricum este aglomerat în acest moment”.

Arafat a precizat că deocamdată măsurile sunt la nivel local și zonal, dar că dacă continuă creșterea ”Vom ajunge să luăm măsuri naţionale mult mai drastice şi asta încercăm să evităm.

Mai multe: romania.europalibera.org

Sute de oameni au ieşit să protesteze, duminică după-amiază, faţă de măsura de carantinare a Timişoarei, decizie care intră în vigoare în noaptea de duminică spre luni, la ora 00.00.

Pe de altă parte, Ministrul Educației a declarat că examenele naționale se vor desfășura la data programată, cu prezența fizică a elevilor, indiferent de evoluția epidemiei de coronavirus. Sorin Cîmpeanu a precizat că se poartă discuții în acest sens cu reprezentanții Comitetului Național pentru Situații de Urgență, relatează Hotnews.

La un an de la primul caz de COVID-19 în R. Moldova, Maia Sandu își îndeamnă concetățenii la prudență

La împlinirea unui an de la confirmarea primului caz de infectare cu COVID-19 în R. Moldova, pe 7 martie, președinta Maia Sandu și-a îndemnat concetățenii să poarte mască, să evite locurile aglomerate, să se spele pe mâini și să se vaccineze atunci când vaccinul va fi disponibil. Sandu care conduce un efort de asigurare a R. Moldova cu vaccinuri a mai scris într-un mesaj pe Facebook că insistă pe lângă Organizația Mondială a Sănătății și producători să faciliteze achiziția numărului necesar de doze de către Chișinău prin intermediul platformei COVAX. R. Moldova a început campania de vaccinare pe 2 martie datorită unei donații de vaccinuri din partea României, urmată de o donație prin intermediul COVAX. Aproape 5 200 de lucrători medicali au primit prima doză de vaccin AstraZeneca în primele cinci zile ale campaniei. De la începutul pandemiei COVID-19 a ucis în R. Moldova aproape 4 100 de persoane, inclusiv aproape 100 de lucrători medicali, numărul cazurilor confirmate de infectare apropiindu-se de 200 de mii.

Aflat în vizită în Irak, papa Francisc s-a rugat pentru victimele războiului din această țară

Aflat în vizită în Irak, papa Francisc s-a rugat pentru victimele războiului din această țară, în apropierea unei biserici din orașul nordic Mosul, care a fost devastat de jihadiștii Statului Islamic. Ceremonia religioasă a avut loc în curtea bisericii Al-Tahera, una din cele 14 distruse de Statul Islamic în provincia Nineveh. Sute de mii de creștini au fost nevoiți să fugă din nordul Irakului în perioada 2014-2017, când regiunea a fost ocupată de gruparea extremistă islamică. Francisc este primul lider al bisericii romano-catolice care vizitează Irakul, dorind să transmită un mesaj pentru coexistența pașnică a musulmanilor și minorității creștine. Sâmbătă, el s-a întâlnit în orașul Najaf cu ayatollahul Ali al-Sistani, unul din clericii islamici șiiți de cel mai înalt nivel.

Poliția dă sute de avertismente și închide două cluburi pentru încălcarea normelor antiepidemice

Piața Centrală din Chișinău s-a redeschis. Măști, scanere și alte „măsuri de securitate”

Poliția a dat sute de avertismente și a închis două cluburi de noapte pentru încălcarea normelor antiepidemice, în urma unor razii efectuate sâmbătă la unități comerciale, restaurante, centre de agrement, benzinării, dar și la domiciliile persoanelor obligate să se afle în autoizolare. Într-o notă informativă difuzată de poliție se spune că au fost inițiate proceduri contravenționale împotriva a cinci agenți economici din comerț și au fost întocmite procese verbale de contravenție pentru 56 de persoane care au încălcat regimul autoizolării. Cele mai multe încălcări, 120, au fost descoperite în două cluburi de noapte din Chișinău, a căror activitate a fost sistată. Sâmbătă, în R. Moldova au fost înregistrate 1 620 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, cu peste 100 mai multe decât în aceeași zi a săptămânii precedente. Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a declarat Europei Libere că, pentru a opri creșterea numărului de infectări, autoritățile au de ales între înăsprirea restricțiilor și controlul mai strict al respectării celor existente.

Aproape 5 200 de angajați din sectorul medical au primit prima doză de vaccin anti-COVID 19

Aproape 5 200 de angajați din sectorul medical au primit prima doză de vaccin împotriva COVID-19 până sâmbătă, potrivit datelor anunțate de ministerul sănătății, la finalul zilei a cincea a campaniei de vaccinare. R. Moldova a început campania de vaccinare pe 2 martie, datorită unei donații de vaccin AstraZeneca făcută de România, urmată de o donație prin platforma internațională COVAX, fiindu-i livrate în total 36 de mii de doze. AstraZeneca se administrează în două doze, cu rapelul la 8 săptămâni de la prima doză. R. Moldova se află în așteptarea altor donații de vaccin, dar a întâmpinat dificultăți la încheierea unor contracte de achiziție directe cu producătorii de vaccinuri, din cauza ofertei limitate.

Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 se află din nou în creștere în UE

Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 se află din nou în creștere în Uniunea Europeană după tendința de scădere din ultimele șase săptămâni, a spus Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În ultima săptămâna, s-au înregistrat 1 milion de cazuri de infectare, reprezentând o creștere de 9% în comparație cu săptămâna precedentă. Creșterea a fost cauzată de răspândirea noilor tulpini ale virusului, dar și de relaxarea incorectă a unor restricții, a spus Hans Kluge, directorul regional pentru Europa al OMS. Restricțiile au fost reimpuse în multe țări europene, unele aflându-se din nou în lockdown, pe fundalul unei campanii de vaccinare care decurge cu dificultăți. Sâmbătă, mii de oameni au protestat în Austria, Suedia, Irlanda și alte țări față de reimpunerea restricțiilor. În Germania, unde au fost puse în vânzare pentru prima dată teste rapide de coronavirus, stocurile s-au epuizat în câteva ore.

Senatul SUA a aprobat acordarea a 1,9 trilioane de dolari pentru cei afectați de pandemie

Senatul Statelor Unite a aprobat cu o diferență de un singur vot un nou pachet de ajutoare în valoare de 1,9 trilioane de dolari pentru economia și americanii afectați de pandemie. După votul din Senat, unde 50 de democrați s-au pronunțat pentru iar 49 de republicani - împotrivă, pachetul masiv de ajutoare va putea fi adoptat fără dificultăți de Camera Reprezentanților dominată de democrați. Președintele democrat Joe Biden a spus că pachetul de ajutoare are scopul să ușureze suferința americanilor și să răspundă celor mai stringente nevoi ale țării. Majoritatea americanilor vor primi alocații directe de câte 1 400 de dolari, iar alocațiile de urgență pentru șomaj vor fi extinse. Mai sunt prevăzute cheltuieli pentru școli și sectoarele economice afectate cel mai grav, pentru campaniile de testare și de vaccinare. Guvernate până recent de fosta administrație a republicanului Donald Trump, Statele Unite sunt țara afectată cel mai grav de pandemie, înregistrând peste 524 de mii de morți și peste 29 de milioane de cazuri de infectare.

Tragedie rutieră: un autobuz ucrainean s-a răsturnat în sud-estul Poloniei

Autobuzul ucrainean s-a răsturnat în apropiere de orașul Jaroslaw, 6 martie 2021

Cel puțin 6 pasageri au murit și 41 au fost răniți când un autobuz ucrainean s-a răsturnat într-un șanț, în sud estul Poloniei, sâmbătă dimineață. Accidentul s-a produs în apropiere de orașul Jaroslaw. Un purtător de cuvânt al ministerului de externe de la Kiev a spus că toate persoanele care și-au pierdut viața aveau cetățenia Ucrainei. La locul accidentului au intervenit zeci de pompieri și medici. Polonia este o destinație majoră pentru muncitorii din Ucraina.

Aflat în Irak, papa Francisc s-a întâlnit cu ayatollahul Ali al-Sistani, înalt cleric islamic șiit

Întâlnirea dintre papa Francisc și ayatollahul Ali al-Sistani

Aflat într-o vizită istorică în Irak, papa Francisc s-a întâlnit cu ayatollahul Ali al-Sistani, unul din clericii islamici șiiți de cel mai înalt nivel. Întâlnirea a avut loc în orașul Najaf. Francisc, primul lider al bisericii romano-catolice care vizitează Irakul, dorește să transmită un mesaj pentru coexistența pașnică a musulmanilor și minorității creștine din Irak. În urma întâlnirii cu ușile închise, al-Sistani a difuzat o declarație în care se spune că creștinii irakieni trebuie să trăiască în pace și să se bucure de drepturi egale. Comunitatea creștină din Irak constituia în trecut o minoritate importantă, fiind compusă din aproximativ 1,4 milioane de oameni, inclusiv catolici caldeeni, ortodocși și alții. Dar numărul creștinilor s-a redus drastic din cauza luptelor care au urmat invaziei Irakului de către Statele Unite, în 2003. Mulți au fost forțați să părăsească Irakul când regiuni vaste ale țării au fost ocupate de gruparea Statul Islamic, în 2014.

Centrele comerciale din R. Moldova s-au redeschis astăzi

Centrele comerciale din R. Moldova s-au redeschis astăzi, după ce Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică le-a permis să activeze și în weekend, în urma unor proteste. Relaxarea restricției are loc în ciuda unei creșteri a numărului de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Premierul interimar Aureliu Ciocoi a declarat Europei Libere că autoritățile discută despre posibilitatea unui nou lockdown pentru a limita răspândirea unei noi tulpini a coronavirusului.

OMS: Campaniile de vaccinare anti COVID-19 nu trebuie să ducă la relaxarea luptei cu pandemia

Oficiali ai Organizației Mondiale a Sănătății au avertizat că avansarea campaniilor de vaccinare anti COVID-19 nu trebuie să ducă la relaxarea altor eforturi de luptă cu pandemia. Avertismentul survine pe fundalul unui val nou al infecților în câteva țări europene, dar și în Brazilia, care se confruntă cu tulpină locală a virusului. Principalul expert al OMS pentru situații de urgență, Mike Ryan, a spus că este posibil și un al treilea, și un al patrulea val al pandemiei, dacă se relaxează nejustificat restricțiile iar oamenii renunță la purtarea măștilor. Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că situația este deosebit de îngrijorătoare în Brazilia din cauza tulpinii braziliene, care se poate răspândi și în țările învecinate.

SUA i-au interzis oligarhului ucrainean Ihor Kolomoiski accesul pe teritoriul american

Ihor Kolomoiski

Statele Unite i-au interzis accesul pe teritoriul american puternicului oligarh ucrainean Ihor Kolomoiski, sugerând o poziție dură a administrației Biden față de corupția din Ucraina. Secretarul de stat, Antony Blinken, a spus că oligarhul este sancționat din cauza eforturilor sale de a submina procesele și instituțiile democratice din Ucraina, amenințându-i viitorul. Criticii lui Kolomoiski spun că acesta încearcă să blocheze cu ajutorul unor deputați loiali reforme politice și economice sprijinite atât de Statele Unite, cât și de Uniunea Europeană în domeniul justiției și al sectorului bancar din Ucraina. Departamentul de Stat american a mai anunțat interdicție de viză pentru soția oligarhului ucrainean și cei doi copii ai săi, dar Kolomoiski a evitat sancțiuni financiare. În ianuarie 2020, Statele Unite au anunțat interdicții de viză asemănătoare și împotriva fostului oligarh moldovean Vlad Plahotniuc.

În Belarus a început o anchetă penală împotriva cunoscutei organizații civice belaruse Viasna

În Minsk protestele continuă

Autoritățile din Belarus au început o anchetă penală împotriva celei mai cunoscute organizații belaruse pentru drepturile omului, Viasna, arestându-i patru activiști, într-o nouă acțiune represivă împotriva criticilor lui Aleksandr Lukașenka. Viasna a spus că este acuzată de acordarea de sprijin material, inclusiv financiar, pentru proteste neautorizate și încălcarea ordinii publice. În Belarus, au loc proteste aproape zilnice după alegerile prezidențiale din luna august, pe care Lukașenka spune că le-a câștigat, dar despre care opoziția și Occidentul spun că au fost frauduloase și nelegitime. Viasna este una din principalele organizații care monitorizează arestările și documentează abuzurile față de protestatari. Organizația a spus că nu a comis nicio ilegalitate și a promis să-și continue activitatea.

Joe Biden a promis să „repare și să revitalizeze” parteneriatul SUA cu Uniunea Europeană

Președintele american Joe Biden a promis să „repare și să revitalizeze” parteneriatul Statelor Unite cu Uniunea Europeană, în timpul unei convorbiri telefonice cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Casei Albe. Ceva mai devreme, părțile au căzut de acord să suspende taxele vamale impuse din cauza unei dispute comerciale implicând constructorii de avioane Boeing și Airbus. Casa Albă a mai spus că Biden și von der Leyen au căzut de acord asupra coordonării acțiunilor în „chestiuni de interes comun”, inclusiv în politica față de China, Rusia, Belarus, Ucraina și Balcanii de Vest. Șefa Comisiei Europene a declarat că suspendarea taxelor vamale în disputa Boeing-Airbus marchează „un nou început” în relația bilaterală.

Papa Francisc, în vizită istorică în Irak, cere încetarea violențelor

Papa Francisc la Palatul Prezidențial din Bagdad

Papa Francisc a făcut apel la încetarea extremismului și violențelor la începutul primei vizite papale în Irak și primei sale vizite în străinătate de la izbucnirea pandemiei de coronavirus.

Papa a făcut remarca într-un discurs la palatul prezidențial din Bagdad, după întâlnirea cu președintele irakian Barham Saleh, oficiali guvernamentali și lideri religioși.

Papa a sosit vineri după-masă la Bagdad.

„Sunt fericit că pot călători din nou, iar această călătorie simbolică este o datorie față de această țară, martirizată atâția ani”, a declarat Papa la bordul avionului, înainte să aterizeze în capitala irakiană.

În cadrul vizitei sale de patru zile, Papa va încerca să dea asigurări comunității creștine tot mai mici din Irak și să încurajeze dialogul între religii, întâlnindu-se cu cel mai venerat cleric șiit din țară, Marele Ayatollah Ali al-Sistani.

Papa Francisc, care are 84 de ani, urmează de asemenea să oficieze un serviciu divin pe un stadion din orașul nordic Irbil.

Înaintea răsturnării de la putere a dictatorului Saddam Hussein, în Irak trăiau cam 1,5 milioane de creștini. Acum, numărul lor este estimat la 300.000.

Planul de sprijin economic al lui Biden, dezbătut în Senat

Senatul Statelor Unite a început să dezbată vineri, 5 martie, planul de ajutorare economică de 1,9 trilioane de dolari al președintelui Joe Biden, lansându-se în foarte probabile dispute îndelungate asupra amendamentelor referitoare la felul cum vor fi cheltuiți banii.

Proiectul își propune să combată efectele pandemiei de COVID-19 și să contribuie la însănătoșirea economiei americane.

El prevede plăți directe de până la 1.400 de dolari (24.000 lei moldovenești) pentru majoritatea americanilor.

Sunt incluse de asemenea fonduri pentru vaccinarea anti-COVID-19 și pentru testare, ajutoare pentru state și pentru administrațiile locale, pentru școli și companiile aeriene, scutiri de taxe pentru oamenii cu venituri mici și familiile cu copii, ca și subvenții pentru asigurările medicale.

Republicanii din Senat sunt împotriva proiectului, pe liderul lor, Mitch McConnell, l-a numit „o treabă pripită, prost-orientată”.

Dacă Senatul aprobă totuși legea, ea va trebui trimisă înapoi Camerei Reprezentanților, controlată de democrați, pentru aprobarea finală.

Democrații speră ca Biden să obțină aprobarea înaintea datei de 14 martie, când expiră unele măsuri de sprijin curente.

Încarcă mai mult

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG