Linkuri accesibilitate

Franța: zeci de mii de persoane comemorează uciderea unui profesor într-un atentat „islamist”


Manifestație în memoria profesorului Samuel Paty, victima unui atentat, Paris, 18 octombrie 2020

Zeci de mii de persoane s-au adunat duminică în Place de la République (Piaţa Republicii) din centrul Parisului şi în alte oraşe franceze pentru a-i aduce un omagiu lui Samuel Paty, profesorul de istorie decapitat vineri în regiunea pariziană, un atentat islamist care a suscitat emoţie şi revoltă. „Je suis Samuel” (Sunt Samuel) „Libertate de expresie, libertate de a preda”, s-a scandat printre manifestanţi.

Mai multe personalităţi politice de toate orientările erau prezente duminică: prim-ministrul Jean Castex, primăriţa socialistă a capitalei, Anne Hidalgo, preşedinta de dreapta a regiunii Ile-de-France (care înglobează Parisul), Valérie Pécresse, sau liderul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon.

Samuel Paty, în vârstă de 47 de ani, a fost decapitat vineri după-amiază în apropierea liceului unde preda. Asasinul, Abdoullakh Anzorov, un tânăr refugiat de origine cecenă, a fost împuşcat mortal de poliţie în aceeaşi zi.

În total, 11 persoane au fost reţinute şi plasate în arest preventiv începând de vineri seară.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG