Linkuri accesibilitate

Geneza comunismului românesc (XX)


Militari Centrali și civili români în București, 1916. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istoie a României.

România ocupată, noiembrie/decembrie 1916-octombrie/noiembrie 1918

Teritoriul României ocupat de Puterile Centrale în urma campaniei din 1916 a cunoscut administrații diferite. Marele Cartier al grupului de armate Mackensen – după numele feldmareșalului August von Mackensen, care îl și conducea – era autoritatea supremă din punct de vedere militar în România ocupată. Cea mai mare parte a teritoriului a fost pusă sub administrație militară germană (11 districte/județe), în mai mică măsură austro-ungară (trei județe). O zonă germană de etape se afla de-a lungul râului Buzău, mergând din Carpați până la Dunăre. În apropierea frontului – în sudul Moldovei și nord-estul Munteniei – s-a constituit zona de operațiuni a Armatei a IX-a germane. Cadrilaterul a fost anexat direct de bulgari, în vreme ce în Dobrogea (veche) s-a constituit un condominium bulgaro-germano-austro-ungaro-otoman, cu predominarea celor dintâi, în special în faza inițială. În Dobrogea a existat o zonă germană de etape, iar în nordul regiunii o zonă de operațiuni pentru Armata a III-a bulgară.

Feldmareșalul August von Mackensen.
Feldmareșalul August von Mackensen.

Germanilor le-a revenit rolul major în menținerea controlului, administrarea teritoriului ocupat și exploatarea economică sistematică. De aceea au și fost trimiși funcționari germani specializați în administrație, aprovizionarea armatei, poștă, telegraf, drumuri, căi ferate, justiție, poliție, contraspionaj, cenzură, colectarea impozitelor, funcționarea școlilor și cultelor religioase.

Numărul funcționarilor germani s-a dovedit insuficient. De aceea, pentru acoperirea necesarului din administrație, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru repornirea economiei și asigurarea fluxurilor comerciale, germanii au apelat la colaboratori din structurile administrative și de poliție românești. Unii dintre aceștia, inclusiv înalți funcționari publici – spre exemplu, secretari generali delegați –, rămăseseră în teritoriul ocupat, în noiembrie/decembrie 1916, din însărcinarea guvernului Brătianu, pentru a asigura o anume continuitate instituțiilor. Ei aveau menirea de a fi o interfață între populația românească și germani. Din martie 1917, germanii i-au înlocuit pe secretarii generali delegați cu giranți ministeriali, tot români.

Armata germană în București, 1916. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istoie a României.
Armata germană în București, 1916. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istoie a României.

Numărul românilor angajați în administrația din teritoriul ocupat a crescut din ce în ce mai mult de-a lungul ocupației. În afară de competența tehnică, obediența era esențială pentru ca un român să fie acceptat într-o funcție publică. După încheierea păcii dintre România și Puterile Centrale,la 24 aprilie/7 mai 1918, în teritoriul ocupat s-a instituit o semidualitate administrativă. Mulți angajați ai statului român s-au reîntors din Moldova în Muntenia și Oltenia, reluându-și atribuțiile sub supraveghere germană. Acesta a fost cazul jandarmilor rurali, spre exemplu.

Măsurile luate de germani în teritoriul ocupat, de-a lungul celor doi ani în care administrația militară a funcționat efectiv, erau menite să susțină în primul rând interesele acestora și ale aliaților lor. Resursele existente în România ocupată erau vizate de Puterile Centrale, pentru susținerea propriului efort de război. Rechiziționarea bunurilor de diferite tipuri, împărțite între Centrali potrivit unui algoritm care ținea seama de contribuția lor la înfrângerea României, de unele nevoi specifice, apoi raționalizarea consumului și organizarea producției au fost realități incontestabile în Oltenia, Muntenia și Dobrogea de la sfârșitul anului 1916 până la sfârșitul anului 1918.

Imediat după Primul Război Mondial aveau să apară date românești cu privire la aceste prelevări forțate de produse. Informațiile au fost reluate de istorici îndeosebi în contextul ideologic al anilor 1960-1980, în mai mică măsură și după aceea. Potrivit informațiilor, în cei doi ani de ocupație ar fi fost ridicate – cu aproximare – 2.600.000 de tone de cereale, peste 1.400.000 de bovine, peste 600.000 de cabaline, peste 6.400.000 de ovine, peste 1.000.000 de porcine, 1.140.000 de tone de produse petroliere (sau 1.585.000 tone de petrol, conform altor surse) etc. S-au adăugat cantități mari de furaje, tutun, piei, lemn de construcție, sare, cărbuni. Nu au lipsit nici instalațiile industriale ridicate din România și transportate în Austro-Ungaria, Germania, Bulgaria și Turcia.

Guvernământul General German în București, 1916. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istoie a României.
Guvernământul General German în București, 1916. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istoie a României.

Administrația militară germană și cea auxiliară românească au jucat un rol în renormalizarea vieții economice și sociale, în limitele evidente ale unui regim de ocupație. Restricțiile de tot felul, rechizițiile pe seama unei populații care în cea mai mare parte era la limita subzistenței, mai ales în sate, dar în bună măsură și în orașe, nu puteau decât să-i nemulțumească pe localnici. Totodată, diverse practici birocratice păreau să reprezinte pași înainte spre eficientizarea administrației. O anume corectitudine, în special din partea germanilor, a fost remarcată de mai mulți memorialiști români. Însă scopul nu era să le facă viața mai bună românilor, ci să controleze mai eficient teritoriul și oamenii, precum și să extragă resursele economice de care aveau disperată nevoie Centralii.

Populația românească s-a adaptat în general măsurilor impuse de autoritățile de ocupație. Unii politicieni rămași în sudul țării, în special în București, de regulă germanofili, au putut desfășura o activitate limitată. Deși pasivitatea și colaborarea în diferite forme au fost predominante, în teritoriul ocupat nu au lipsit sustragerea de la obligațiile impuse de autorități, ascunderea unor militari români care nu reușiseră să ajungă în Moldova sau care evadaseră din lagăre, după cum s-au înregistrat și unele acțiuni de spionaj sau de rezistență împotriva trupelor de ocupație. Drept consecință, Centralii au recurs la represalii, de la amenzi individuale sau colective, încarcerări și internări până la trimiterea în fața justiției militare și pronunțarea unor condamnări severe, inclusiv mai multe la moarte.

Socialiștii români din teritoriul ocupat, decembrie 1916-vara anului 1918

Două curente s-au manifestat în rândurile socialiștilor români din teritoriul ocupat. Unul era legalist, majoritar, care susținea o atitudine menită a nu-i provoca pe Centrali, iar celălat de opoziție contra acestora și a războiului, în evidentă minoritate.

Locuitori ai Bucureștiului și militari germani, 1916. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istoie a României.
Locuitori ai Bucureștiului și militari germani, 1916. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istoie a României.

În decembrie 1916, după ocuparea Bucureștiului de către Puterile Centrale, mai mulți lideri socialiști și sindicaliști au constituit un așa-numit Comitet de acțiune sau Sfat intim. Acesta era format din Alecu Constantinescu, care avea și funcția de secretar, Gheorghe Cristescu, Constantin Popovici, Iancu Olteanu și Gheorghe Teodorescu. Astfel de organizații au fost constituite în câteva întreprinderi și cartiere din București. S-a avut în vedere extinderea acestor grupuri clandestine la nivel național, astfel încât în mai multe localități – Ploiești, Brăila, Turnu Severin, Buzău, Câmpina, Pitești etc. – aveau să fie constituite organizații ilegale, compuse din socialiști și sindicaliști. Spre sfârșitul anului 1917, Sfatul intim din București a adoptat denumirea de Comitetul Executiv Provizoriu, devenind și structura de conducere a Secțiunii București a Partidului Social-Democrat.

Se organizau ședințe de informare a membrilor acestor sfaturi intime cu privire la ceea ce se întâmpla în mișcarea socialistă din Europa, se multiplicau – inițial manual ori prin dactilografiere, apoi prin tipărire – manifeste și literatură socialistă, difuzate în teritoriul ocupat. În elaborarea manifestelor erau implicați activiștii David Fabian, Ghiță Moscu, Șerban Voinea etc. Tipografii clandestine socialiste au funcționat în perioada ocupației în București, Ploiești, Câmpina etc. Contactele între conducerea centrală a Comitetului de acțiune și structurile teritoriale clandestine aveau să fie menținute prin persoane de încredere și prin manifeste. De asemenea, au fost organizate mai multe reuniuni ale activiștilor, în București sau în alte localități din teritoriul ocupat. Întâlnirile erau clandestine, uneori marcate de suspiciuni, după cum aveau să relateze unii martori.

Membri ai cercului socialist din Câmpina.
Membri ai cercului socialist din Câmpina.

Grupuri socialiste care se întruneau ilegal au apărut și în centrele petroliere Ploiești și Câmpina. Potrivit unor relatări, socialiștii din cel din urmă oraș intraseră în legătură cu unii soldați germani din trupele de ocupație repartizate în zonă, care erau membri ai formațiunilor politice socialiste din Germania. Prin intermediul acestora, la socialiștii români ajungea presa social-demcrată germană. În schimb, socialiștii români i-ar fi ajutat pe militarii germani socialiști din Câmpina să editeze manifeste, pe care în contextul retragerii din teritoriul ocupat, în octombrie/noiembrie 1918, le-ar fi difuzat în rândul trupelor germane. Însuși Mackensen și-ar fi exprimat nemulțumirea față de această situație.

Socialiști români și un militar bulgar socialist, 1917.
Socialiști români și un militar bulgar socialist, 1917.

Unii socialiști germani erau prezenți și în rândurile trupelor de ocupație din București. Ei ar fi încercat încă de la început să intre în contact cu socialiștii români, însă sediul PSDR era închis. Invocând libertatea de care se bucurau social-democrații în Germania, unde cluburile nu erau închise, militarii au obținerea deschiderea clubului socialist din București. Acesta avea să fie deschis din decembrie 1916 până în decembrie 1918.

Activitatea socialiștilor români a fost redusă în teritoriul ocupat de-a lungul anilor 1917-1918, limitându-se la editarea de manifeste, reuniuni clandestine, unde se discuta pe marginea problemelor politice, economice și sociale, inclusiv a reformelor postbelice care erau vehiculate inclusiv de cercurile politice majore de la Iași, marcarea unor momente importante pentru socialiști. Nu au lipsit sustragerea de la munca forțată și chiar acțiuni de sabotaj, dacă este să dăm crezare unei anumite literaturi scrise din perspectivă socialistă. Se adăugau adunările revendicative pentru condiții mai bune de viață, precum și demonstrațiile de protest contra administrației germane.

Conform unor informații, în București ar fi avut loc în aprilie-decembrie 1917 nu mai puțin de 56 de adunări și demonstrații. Cele mai importante s-au dovedit cele „ale femeilor”, pentru că acestea au fost majoritare, din februarie și martie 1917.

Generalul Tülff von Tschepe und Weidenbach.
Generalul Tülff von Tschepe und Weidenbach.

Manifestația desfășurată la 10/23 martie 1917 a reținut atenția multor martori, a unor cunoscuți autori de jurnale sau memorii din epocă. Câteva mii de femei au cerut pâine și pace, mărșăluind pe străzile principale ale Bucureștiului, în zona Grădinii Cișmigiu, în fața Cercului Militar, unde se găsea sediul Comandamentului german, în fața Prefecturii Poliției Capitalei, în fața Ministerului de Interne, a casei Suțu, reședința generalului Tülff vom Tschepe und Weidenbach, guvernatorul militar al teritoriul ocupat, a casei lui Alexandru Marghiloman. Femeile au aruncat cu zăpadă înghețată înspre soldații germani și spre agenții români, precum și cu pietre în clădirile administrației auxiliare românești. Intervenția trupelor germane a dus la dispersarea manifestanților și la arestarea inițiatorilor.

Pentru a tempera populația, confruntată cu mari lipsuri alimentare, administrația germană a distribuit în oraș, la scurt timp după aceea, mai multe vagoane cu făină de grâu și porumb. Poliția a făcut investigații. Fusese descoperit un manifest semnat Femeile socialiste române, destinat muncitorilor din București. Potrivit altor surse din epocă, inițiatorii manifestației femeilor ar fi fost socialiștii. Ședința de pregătire s-ar fi desfășurat în locuința lui Gheorghe Cristescu, care concepuse și manifestul pentru mobilizare, multiplicat la șapirograf.

Sărbătorirea zilei de 1 mai 1918 la București.
Sărbătorirea zilei de 1 mai 1918 la București.

Pentru a sărbători ziua de 1 mai 1917, social-democrații din București s-au întrunit într-un crâng de la marginea orașului, în zona Panduri. Prin vocea unui militant socialist erau amintite „condițiile grele create de ocupantul dușman” [sic!].

Anul următor, pentru a marca aceeași zi, socialiștii din capitala ocupată au organizat o reuniune într-o grădină din Cotroceni, la 18 aprilie/1 mai 1918. Cei prezenți au avut în vedere situația din teritoriul ocupat, lispurile alimentare, precum și reorganizarea muncitorilor. Au ieșit în evidență importanța redactării unui nou program al PSDR și necesitatea unei intense acțiuni propagandistice între țărani.

Poliția germană a făcut a doua zi un control pe neanunțate la atelierul lui Alecu Constantinescu, unde au fost găsite procesul verbal al ședinței și un protest șapirografiat. În urma acestei acțiuni au fost reținuți cei mai mulți lideri socialiști, între care Alecu Constantinescu, Ecaterina Arbore, Constantin Titel Petrescu, Ilie Moscovici, C. Popovici, Gheorghe Cristescu, Ion Olteanu, Iordan Ionescu etc. Arestații au fost depuși la închisoarea Văcărești. Un manifest asumat de Federația maximalistă din România anunța convocarea unei demonstrații în ziua de 4 iunie 1918, în favoarea celor arestați, îndreptată explicit împotriva guvernului Marghiloman și a administrației militare germane. Clasarea dosarului și punerea în libertate le-a fost anunțată celor în cauză după două luni de la arestarea lor, chiar la Văcărești, de către I. Mitilineu, ministrul de Justiție în guvernul de la Iași.

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG