Linkuri accesibilitate

Geneza comunismului românesc (XXIV)


Scările lui Potemkin, Odesa

Evacuarea unor instituții, bunuri și cetățeni români în Rusia, 1916-1917

Încă de la sfârșitul anului 1916, când exista teama că ofensiva Centralilor avea să ducă la pierderea întregului teritoriu național, guvernul român luase în calcul ideea evacuării în Rusia a unor resurse materiale, întreprinderi, instituții etc., considerate esențiale pentru continuarea războiului și pentru asigurarea existenței statului. Potrivit înțelegerii dintre guvernele român și rus, la sfârșitul anului 1916 și în 1917 avea să fie transportat la Moscova așa-numitul tezaur al României, conținând lingouri de aur, devize, un prețios patrimoniu cultural-istoric – colecții numismatice, tablouri, obiecte bisericești, arhive etc.

Totodată, în prima parte a anului 1917, în sudul Rusiei au fost evacuate numeroase întreprinderi industriale și stabilimente militare românești, care erau vitale pentru producția de război. Fabrici din București, Iași, Galați și din alte orașe românești aveau să fie trecute dincolo de Prut și instalate la Odesa. Navele românești din flota comercială și de pasageri și-au găsit refugiul în porturile rusești Odesa, Sevastopol etc. Fuseseră evacuate nu doar utilajele sau navele, ci și angajații, inginerii, tehnicienii, muncitorii, marinarii, aproximativ 15.000 de oameni.

O comisie oficială românească s-a deplasat în ianuarie 1917 la Herson, în vederea studierii condițiilor pentru instalarea acolo a guvernului român. În aceeași lună, mai mulți parlamentari români au plecat la Odesa – unii au ajuns la Herson – împreună cu familiile lor. Activitatea Parlamentului era suspendată de facto, astfel încât prezența parlamentarilor la Iași nu era considerată necesară. Legătura între Odesa și Iași era asigurată pe calea ferată, astfel încât mulți parlamentari au făcut naveta între cele două orașe, în condițiile în care s-au ținut totuși două sesiuni parlamentare, în martie și mai 1917.

Eșecul ofensivei ruse din Galiția, din iulie 1917, și contraofensiva germano-austro-ungară au avut efecte și asupra României. Nu numai că ofensiva româno-rusă de la Mărăști a fost oprită, dar la Iași se manifesta tot mai puternic teama că trupele inamice aveau să ocupe și partea liberă a Moldovei. Teama risca să se transforme în panică, ceea ce ar fi fost un dezastru pentru români, asemănător cu cel de la sfârșitul anului 1916. Pentru a preveni o asemenea situație, s-a luat în calcul evacuarea instituțiilor statului (Parlament, ministere etc.) și a armatei române în Rusia. Pentru relocarea instituțiilor erau avute în vedere orașele Odesa și Herson.

Cargoul Carpați
Cargoul Carpați

Odesa era unul dintre cele mai mari orașe din Rusia, în orice caz cel mai important port rusesc la Marea Neagră. Cosmopolit, construit practic cu doar un veac înainte, orașul Odesa avea instituții publice însemnate, fabrici importante, iar portul adăpostea numeroase nave și depozite. În vara anului 1917 orașul încă era sigur și prosper, cu o neobișnuită abundență alimentară în vreme de război, care i-a uimit pe unii dintre refugiații români. Însă începea să se observe inflația, efect al problemelor politice, sociale și economice din Rusia.

Colonia românească de la Odesa era una foarte pestriță în vara-toamna anului 1917. Se găseau acolo oficiali români, inclusiv parlamentari, membri ai comisiilor guvernamentale românești, implicate în achiziționarea de produse și materiale necesare pentru continuarea războiului. De asemenea, ajunseseră acolo mii de cetățeni români: civili fugiți din calea războiului, negustori, intelectuali, răniți internați în spitale românești evacuate în Rusia, muncitori dislocați odată cu întreprinderile lor, marinari care însoțiseră vasele românești de pasageri sau comerciale. Nu lipseau dezertorii români, tot mai numeroși; potrivit unei situații întocmite de Siguranță, se aflau în oraș 2.000 de dezertori.

Pentru copiii românilor care se găseau la Odesa, câțiva profesori refugiați au înființat un liceu. Apărea și o gazetă numită Acțiunea română, care avea o orientare liberală.

Românii care se aflau în vara-toamna anului 1917 la Odesa vedeau un oraș agitat din punct de vedere politic. Aproape zilnic erau manifestații ale cetățenilor ruși – la care participau militari, civili, intelectuali, muncitori, marinari, docheri etc. –, oratorii își țineau discursurile, se propuneau soluții pentru schimbare politică și socială.

Hersonul era și el un important centru comercial și port, situat în apropierea locului în care Niprul se varsă în Marea Neagră. În acest oraș ar fi urmat să se instaleze Casa Regală, Guvernul și Parlamentul de la Iași în eventualitatea pierderii Moldovei. La Herson aveau să ajungă, în vara anului 1917, parlamentari, funcționari ai statului român (unii de rang înalt), directori ai unor bănci, numeroși răniți. Spre exemplu, trenul special cu parlamentari – și cu arhiva Parlamentului – a plecat din Iași spre Odesa la 3/16 august 1917, de acolo îndreptându-se spre Herson. Trebuiau să plece cu acel tren 34 de deputați și 22 de senatori, plus familiile lor, însă sub această „acoperire” au plecat și alții.

Constituirea Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român, Odesa, 1917

Socialiștii români aflați la Odesa au constituit, la începutul lunii iunie 1917, Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român. Mihail Gheorghiu Bujor avea să susțină în amintirile sale că înființarea acestei structuri ar fi fost decisă încă din aprilie/mai 1917, când el și Cristian Racovski se aflau în trenul care îi transporta dinspre Prut spre Odesa. În afară de Racovski și Bujor, din Comitet făceau parte și alți militanți socialiști, precum I. Dic-Dicescu, Alexandru Nicolau, V. Popovici, Gheorghe Stroici, A. Zalic etc. Comitetul a beneficiat de susținerea sovietului din Odesa și a armatei ruse, inclusiv de sprijin financiar.

Mihail Gheorghiu Bujor
Mihail Gheorghiu Bujor

Întrucât Partidul Social-Democrat din România nu mai putea activa în mod legal pe teritoriul României, Comitetul constituit la Odesa avea să se considere structura de conducere centrală a partidului. Activitatea PSDR trebuia reorganizată pe principii noi. În programul politic al Comitetului se avea în vedere constituirea în România a unei organizații socialiste legale, activitatea ilegală în rândurile soldaților și țăranilor din țară, cu scopul de a putea duce lupta pentru înlocuirea regimului politic, reunirea într-o structură combatantă a muncitorilor, țăranilor și soldaților români care se găseau în Rusia.

Inițial Comitetul de la Odesa s-a remarcat printr-o intensă propagandă desfășurată între cetățenii români din sudul Rusiei, în special între muncitori. Au fost tipărite broșuri și manifeste, destinate atât românilor din Rusia, cât și celor din teritoriul controlat direct de guvernul român.

Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român a pus în circulație, înainte de jumătatea lunii iunie 1917, un manifest în care vinovat pentru situația gravă în care se afla România era considerat regimul format din „politicieni lacomi, fricoși, reacționari, conduși de o dinastie tot așa de lacomă și reacționară”. Întreaga „clasă stăpânitoare” era considerată responsabilă pentru reprimarea răscoalei țărănești din 1907, pentru campania din 1913, pentru persecuțiile contra muncitorilor și pentru dezastrul suferit în războiul european (Primul Război Mondial). Îndemnurile pentru înlocuirea oligarhiei și monarhiei prin revoluție erau exprimate deschis.

Într-un manifest din iulie 1917, care privea reformele votate în Parlamentul de la Iași, Comitetul de la Odesa atrăgea atenția asupra faptului că România era singura țară din Europa în care partidul socialist fusese practic scos în afara legii. Se aprecia că schimbarea în România trebuia să înceapă cu „reformarea regimului oligarhic” și cu doborârea „țarismului român”.

Emisari ai Comitetului de la Odesa au fost trimiși în Moldova, pentru a stabili legătura cu grupurile socialiste ilegale din Iași, Roman, Botoșani și Piatra Neamț. Transportate la Iași în trenurile armatei ruse, manifestele erau difuzate, tot cu ajutorul militarilor ruși, în diferite locuri din Moldova, spre exemplu la Iași, Târgu Ocna, Roman, Botoșani, dar și în mediul rural, în trenuri, de-a lungul căilor rutiere.

Mihail Gh. Bujor a fost direct implicat în coordonarea acestei operațiuni. El nu doar că a întreținut o febrilă corespondență cu mai mulți activiști socialiști din Moldova, ci a și fost prezent în regiune în vara anului 1917, fiind adăpostit în centrul soldaților ruși de la Socola. Coordonator al activității propagandistice și organizatorice, Bujor a insistat chiar pentru înființarea unei tipografii în Moldova, în vederea tipăririi manifestelor și broșurilor de propagandă, eventual a unui ziar. Bujor devenise însă incomod pentru menșevicii și socialist-revoluționarii (eserii) ruși din Iași-Socola, astfel încât în cele din urmă a fost nevoit să se întoarcă la Odesa.

Aderența Comitetului de la Odesa a fost însă redusă între socialiștii din Moldova. De altfel, Secțiunea din Iași a Partidului Social-Democrat din România e emis un comunicat, atribuit lui Ioan Sion, Leon Ghelerter etc., publicat la 8 iulie 1917 în ziarul liberal Mișcarea. Publicul era informat că manifestele cu caracter subversiv difuzate în Iași, deși foloseau numele PSDR, nu emanau de la această structură politică. Conținutul nu avea nimic în comun nici cu tactica veche, nici cu cea curentă a social-democrației românești, se mai preciza în comunicat.

Comitetul de la Odesa a distribuit în vara anului 1917 manifeste între românii din Osesa, a organizat mitinguri la care aceștia erau chemați să participe. Începând din ziua de 5 septembrie 1917, Comitetul a publicat la Odesa săptămânalul Lupta, avându-l ca redactor șef pe Mihail Gheorghiu Bujor. Se atrăgea atenția în mod explicit că era vorba, de fapt, de continuarea publicației bucureștene, care își încetase apariția în august 1916. În partea de sus a primei pagini se preciza că era al 13-lea an de existență al gazetei.

Ziarul Lupta, nr. din 5 septembrie 1917
Ziarul Lupta, nr. din 5 septembrie 1917

În Declarația program a ziarului „Lupta” și a mișcării socialiste din România, publicată chiar în numărul din 5 septembrie 1917, Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român de la Odesa își exprima deschis intenția de prelua conducerea mișcării socialiste românești. Se susținea refacerea organizațiilor sindicale și a secțiilor partidului, care fuseseră dizolvate de guvernul român în anul precedent. În privința războiului, Lupta susținea urmarea curentului de opinie rusesc al „păcii fără anexiuni și fără contribuții”.

Exemplare din Lupta aveau să fie difuzate, prin intermediul soldaților ruși, în orașele Iași, Piatra Neamț, Bacău, Târgu Ocna, Tecuci și în zonele înconjurătoare. Oligarhia română era acuzată că susținea războiul doar pentru a-și consolida poziția de clasă conducătoare.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG