Linkuri accesibilitate

​​​​​​​Geneza comunismului românesc (XXXII)


Militanți socialiști români din anii 1917-1921

Bolșevizarea socialiștilor români aflați în Rusia, sfârșitul anului 1917

Socialiștii români care se găseau în Rusia au fost repede și în mod direct influențați de ceea ce s-a întâmplat în urma loviturii de stat bolșevice de la Petrograd. Ziarul Lupta a publicat mai multe articole, la sfârșitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie 1917, despre preluarea puterii de către bolșevici. Textele din prima săptămână care a urmat „insurecției” de la Petrograd erau reținute sau chiar critice față de acest eveniment. De altfel, la 30 octombrie/13 noiembrie 1917, un grup din Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român de la Odesa a publicat un număr special al Luptei, de pe poziții adverse bolșevicilor. Situația era de înțeles, dacă ținem cont de faptul că până în acel moment social-democrații români din Rusia erau mai apropiați de menșevici și eseri, care în plusaveau majoritatea în sovietele de soldați de pe frontul românesc. Disputa internă a socialiștilor români refugiați la Odesa s-a tranșat – în favoarea probolșevicilor – în cursul lunii noiembrie 1917. La 15/28 noiembrie 1917, Lupta a publicat primul articol critic față de menșevicii și eserii de pe frontul românesc.

În limba română au fost publicate Decretul asupra păcii și alte materiale ale guvernului bolșevic rus, difuzate apoi atât între românii refugiați în Rusia, cât și pe teritoriul Moldovei, inclusiv în rândul unităților de pe front. Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român a publicat în ziarul Lupta, la 16/29 noiembre 1917, un manifest în care se făcea apel la pace și la solidarizarea cu Rusia Sovietică. Soldații, țăranii și muncitorii români erau îndemnați să facă presiuni asupra propriului guvern, pentru încheierea armistițiului și a păcii. Dacă această solicitare nu era luată în considerare, soluția era înlăturarea celor aflați la conducerea țării, potrivit autorilor amintitului manifest.

Pentru a se pune capăt războiului, socialiștii radicali considerau că era necesară victoria revoluției și în România. Manifeste în limba română, proclamații și ziarul Lupta au fost răspândite în Rusia și trimise clandestin în România. Aceste materiale au ajuns în orașele Iași, Botoșani, Roman, Bacău etc., dar și în sate și chiar în unități militare. Tonul lor general era cel de denunțare a „oligarhiei parazitare” din statul român, fiind expres amintiți regele și politicienii din partidele principale. Până la sfârșitul lunii decembrie 1917 fuseseră difuzate, cu ajutorul soldaților ruși, 85.000 de manifeste, dintre care 15.000 de exemplare din proclamația bolșevică asupra păcii.

Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român a început să organizeze întruniri și manifestații în favoarea bolșevicilor, cu participarea unora dintre muncitorii și soldații români evacuați în Odesa, finalizate cu adoptarea unor moțiuni. Bunăoară, în moțiunea din 12/25 noiembrie, românii erau îndemnați să declanșeze revoluția, ca formă de opoziție împotriva acțiunilor „contrarevoluționare” ale guvernului de la Iași; textul a fost publicat în Pravda, la 15/28 noiembrie 1917. Într-o altă moțiune, din 16/29 noiembrie 1917, erau susținute demersurile guvernului bolșevic pentru încheierea păcii.

Cristian Rakovski, începutul anilor 1920
Cristian Rakovski, începutul anilor 1920

Cristian Racovski a adresat o scrisoare guvernului bolșevic al Rusiei, la 28 noiembrie/11 decembrie 1917, publicată imediat în ziarele Pravda și Izvestia, apoi și în Lupta. Autorul amintea că organizațiile socialiste românești se aflau în mare parte în teritoriul ocupat, iar cele din teritoriul liber erau sub un regim polițienesc, cu arestări abuzive și execuții. Situația economică și socială, exploatarea, inegalitatea politică și neștiința de carte erau și ele trecute în revistă. Adresându-se guvernului de la Petrograd și Comitetului Central al Sovietelor, Racovski considera că salvarea pentru poporul român nu putea veni decât de la „reprezentanții puterii revoluționare ruse”. El cerea ca guvernului român să i se impună: amnistia generală, restabilirea dreptului de a discuta public și a se întruni liber, convocarea unei adunări constituționale pe baza sufragiului universal. În privința politicii externe a socialiștilor români, scopul acestora ar fi fost „dezrobirea claselor și a popoarelor”. Chestiunea balcanică nu era uitată, reafirmându-se ideea unei republici federative în peninsulă. Un element de noutate era susținerea introducerii principiului federativ în Austro-Ungaria, unde, preciza Racovski, locuiau aproape patru milioane de români.

Mihail Gheorghiu Bujor pe un vas românesc sechestrat, Odesa, 1918
Mihail Gheorghiu Bujor pe un vas românesc sechestrat, Odesa, 1918

Cu o argumentație și pe un ton asemănător, în numele Comitetului de Acțiune Social-Democrat Român de la Odesa, Mihail Gheorghiu Bujor a dat publicității, la 4/17 decembrie 1917, un lung apel adresat revoluționarilor ruși, bolșevici, prin care se solicita sprijinul pentru „eliberarea” poporului român. În primul rând era vorba de primirea sprijinului material, care să permită tipărirea a sute de mii de manifeste, proclamații, broșuri, reviste, precum și întreținerea în România și în Rusia a „profesioniștilor în activitatea revoluționară”. În al doilea rând, pentru a susține izbucnirea revoluției în Moldova putea fi utilizată armata rusă, care se găsea pe frontul românesc și în principalele centre ale țării. Revoluția era considerată un mijloc pentru eliberarea poporului român și pentru distrugerea oligarhiei. Se sugera posibilitatea ca, devenită victorioasă în Moldova, revoluția să se extindă în Valahia, atunci ocupată de germani, iar de acolo în țările balcanice.

La 17/30 decembrie 1917, Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român de la Odesa a ținut o ședință, unde s-a adoptat o moțiune de protest față de atitudinea guvernului român. Executivul de la Iași era acuzat că atacase armatele revoluționare ruse din Moldova. De asemenea, guvernul român era acuzat că nu își trimitea delegații la discuțiile asupra păcii, în care erau implicați Centralii și guvernul de la Petrograd. Având în vedere toate acestea, autorii moțiunii considerau că pentru salvarea țării nu mai era decât un singur mijloc, și anumite răsturnarea oligarhiei și instituirea unui regim republican în România.

Manifest al maximaliștilor români, decembrie 1917
Manifest al maximaliștilor români, decembrie 1917

Socialiștii români care se declarau maximaliști afirmau într-un manifest, din decembrie 1917, că prin preluarea puterii în Rusia de către Lenin începea „o nouă eră în istoria lumii”. Aceasta înseamna, în mod explicit, încetarea existenței partidelor burgheze, democratice, care militau pentru reforme. Autorii manifestului cereau înlăturarea regimului existent în România, impunerea unei „republici sociale” și adoptarea unor măsuri politice, economice și sociale, urmându-se modelul bolșevic din Rusia. Radicalii români nu se considerau singuri, ci exprimau convingerea că alături de de „proletariatul lumii întregi și cu baionetele guvernului maximalist din Petersburg vom învinge”.

La începutul anului 1918, Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român de la Odesa ajunsese să numere 800 de membri. Aveau să se constituie grupuri sau secții ale Comitetului și în diferite localități din Basarabia, mai precis la Chișinău, Bălți, Romanovca, Călărași, Chilia și Ismail. Mulți dintre liderii socialiști români aflați în Rusia se bolșevizaseră în perioada imediat următoare loviturii de stat a lui Lenin, între ei numărându-se Cristian Racovski, Mihail Gheorghiu Bujor, Ion Dick-Dicescu, Alexandru Nicolau, A. Zalic ș.a.

Ion Dick-Dicescu
Ion Dick-Dicescu

Cel mai influent dintre ei era, fără îndoială, Cristian Racovski. Acesta se radicalizase progresiv în deceniul premergător izbucnirii Primului Război Mondial, dar mai ales în timpul desfășurării acestuia. Probabil a contat mult și dorința sa de revanșă față de „oligarhia română”, care îi retrăsese cetățenia, îl expulzase, îl marginalizase și îl plasase în arest la domiciliu în 1916-1917. După trecerea la est de Prut, s-a adăugat apropierea sa de cercurile radicale din Rusia. Racovski a participat la ședința Comitetului Executiv al Sovietului Delegaților Muncitorilor și Soldaților din Petrograd, la 5/18 mai 1917, ocazie cu care a fost felicitat de președinte și membrii acestei structuri. În legătură cu trecutul lui Racovski, în epocă a circulat informația că ar fi fost membru al vechiului partid socialist rus. Este adevărat că în 1900-1901 el se aflase în Rusia, ca urmare a căsătoriei cu o rusoaică, că fusese în strânsă legătură cu cercuri socialiste rusești, că ținuse conferințe, publicase texte etc.

Alexandru Nicolau
Alexandru Nicolau

În vara și la începutul toamnei 1917, Racovski era în siajul cercurilor menșevice și socialist-revoluționare. Ulterior, el s-a apropiat de bolșevici, cu atât mai mult în condițiile obținerii de către aceștia a puterii la Petrograd. În plus, trebuie reamintită vechea sa legătura cu Troțki. Serviciile de informații românești erau îngrijorate de intrarea lui Racovski în cercul restrâns al puterii de la Petrograd, în mod particular de relațiile sale cu Lenin și Troțki.

După trecerea sa de partea bolșevicilor, Racovski avea să se integreze în ierarhia acestora. A fost militantul român care a obținut cele mai înalte poziții în sistemul de putere construit de bolșevici: adjunct al comisarului poporului pentru Afaceri Externe al Rusiei bolșevice, președinte al Consiliului Comisarilor Poporului din Ucraina, adică prim-ministru, ambasador al URSS la Londra, membru în Comitetul Executiv al Internaționalei a III-a/Cominternului.

Un alt lider socialist român care s-a apropiat de bolșevici spre sfârșitul anului 1917 a fost Mihail Gheorghiu Bujor. Intim al lui Racovski și considerat de unii adjunctul acestuia, Bujor a fost redactor responsabil al gazetei Lupta, care a apărut la Odesa între septembrie 1917 și martie 1918, de trei ori pe săptămână. El s-a întâlnit cu Lenin la începutul lunii decembrie 1917, la Petrograd. Cel din urmă era interesat de ceea se întâmpla în sud-vestul Rusiei, în special la Odesa, și pe frontul românesc, de impunerea propriului control asupra sovietelor și asupra trupelor ruse. Bujor era preocupat de găsirea unei căi prin care radicalii români din Rusia ar fi putut prelua puterea în România, profitând de situația dificilă a guvernului român și de prezența trupelor ruse în Moldova. De asemenea, el avea să aibă un rol foarte important în constituirea la Odesa a batalioanelor revoluționare românești. În ianuarie 1918, Bujor a fost numit în Colegiul Autonom Superior Ruso-Român pentru Problemele Românești și Basarabene, care avea misiunea de combatere a „contrarevoluției române”.

Vezi comentarii

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG