Linkuri accesibilitate

Gh. Cojocaru: Comisia pentru starea de urgență introduce cenzura asupra reflectării știrilor despre evoluția epidemiei


Gheorghe Cojocaru, istoric și analist politic
Gheorghe Cojocaru, istoric și analist politic

Stare de urgență și carantină, tentative de cenzură a presei, dar și moartea marelui Paul Goma din cauza coronavirusului - iată doar câteva dintre temele pe care le abordează în punctul său săptămânal de vedere analistul politic Gheorghe Cojocaru.

Gh. Cojocaru: Comisia pentru stare de urgență introduce cenzura presei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:02 0:00
Link direct



Gheorghe Cojocaru: „În plină campanie anti-coronavirus la Chișinău se întâmplă și lucruri oarecum amuzante: implicat cu toate armele și munițiile împreună cu întreg guvernul în lupta împotriva infecției, ministrul actual de Externe a continuat să dețină prin cumul și funcția de ambasador la Budapesta. Cazul său n-ar fi o premieră în lumea diplomației. Nicolae Titulescu, de exemplu, preluând funcția de ministru al afacerilor străine pe la 1932 a preferat să păstreze și mandatul de ambasador la Londra, deși tot el spunea uneori că era mai mulțumit de Titulescu ministrul de Externe, decât de Titulescu ambasadorul.”

Europa Liberă: Ei, opoziției politice se pare că i-a scăpat această coincidență, în schimb este foarte prolifică la lansarea inițiativelor în contextul combaterii epidemiei, între care și cea privind renunțarea partidelor la încasarea alocațiilor de la bugetul de stat. Cum apreciați această inițiativă în special?

Gheorghe Cojocaru: „Perioadele de criză, în general, sunt un mediu propice pentru lansarea în spațiul public a tot felul de idei, unele oportune și necesare, altele justițiare și extravagante. Propunerile privind aspectele sociale ale crizei, protecția sănătății, preocuparea pentru susținerea sferei de afaceri – toate acestea aduc mai multă claritate în ceea ce privește căile și șansele de supraviețuire a societății în aceste timpuri grele. Cele privind plafonarea salariilor pentru întreaga clasă politică și ale funcționarilor de stat la nivelul salariului mediu actual, se pare, urmăresc să facă zgomot publicitar, egalitatea în sărăcie fiind mai curând o practică bolșevică decât social-democrată. În ceea ce privește ca partidele să renunțe la alocațiile bugetare, pentru cele care au „resurse” alternative prin Bahamas n-ar fi o problemă, mai greu pentru opoziție care, într-un an electoral, mai ales, trebuie să se descurce cu bani puțini.”

Europa Liberă: Mai e un subiect de carantină. Sub regimul stării de urgență, presa, parte din mass-media se plânge că i-ar fi îngrădit dreptul la libera exprimare, printr-o decizie a Consiliului Audiovizualului a fost introdusă cenzura. Așa să fie?

Gheorghe Cojocaru: „Da, este halucinantă de-a dreptul decizia acestei instituții, prin care introduce cenzura asupra reflectării știrilor despre evoluția epidemiei, obligând în mod abuziv presa să devină o portavoce docilă a Comisiei naționale pentru starea de urgență. Acest exces de zel descalifică Consiliul Audiovizualului și pune într-o lumină proastă autoritățile. Republica Moldova nu este în război, pentru a găsi o justificare cenzurii, iar societatea are nevoie de informații veridice din surse diverse. Panica nu poate fi combătută prin cenzurarea libertății de exprimare, dar prin informarea permanentă și corectă asupra stării de fapt.”


Europa Liberă: Iertați-mi ironia macabră, dar există un loc în care presa este absolut liberă - să numere victimele coronavirusului. Și de la Paris, iată, ne vine știrea că s-a stins din viață scriitorul Paul Goma, basarabeanul Paul Goma. Dvs. cum ați reacționat?

Numele lui Paul Goma este sinonim cu lupta pentru dreptul la libera exprimare

Gheorghe Cojocaru: „Cu tristețe. Numele lui Paul Goma, un mare scriitor român și francez, născut prin codrii Orheiului, este sinonim cu lupta pentru dreptul la libera exprimare. El a luptat pentru acest drept și a avut de suferit, fiind închis în pușcăriile comuniste. Și-a dorit să revină pe plaiurile natale basarabene însă, din diverse motive, reîntâlnirea sa cu locul de unde a plecat în lume a întârziat fatal. A revenit însă acasă prin cărțile sale, lăsându-ne deschise paginile „Calidorului” copilăriei sale de la Mana cea îndrăgită.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG