Vasile Botnaru discută cu istoricul și publicistul Gheorghe Cojocaru.
Gheorghe Cojocaru: „După protestele micilor comercianți din piețele capitalei, ieșirea în stradă a celor care intră în categoria HoReCa pentru a protesta împotriva măsurilor restrictive, impuse pe parcursul stării de urgență, măsuri care le-au afectat puternic afacerile, această ieșire este un nou semnal de alarmă pentru puterea actuală. Dacă în privința micilor comercianți soluția a fost redeschiderea piețelor agricole cu începere de la 1 iunie, în cazul proprietarilor de restaurante și cafenele cerințele față de reluarea activității sunt mai exigente.”
Europa Liberă: Chiar dacă nu sunt la fel de vocale, mai există și alte categorii de oameni, categorii sociale nemulțumite de zăgazurile impuse de administrație, de autorități. În această situație, probabil n-ar trebui inventată roata, ci ar trebui preluate recomandările și practica statelor învecinate, de exemplu, care ies acum din regimul de autoizolare. Cum credeți?
Lunile care au trecut ar fi trebuit să ofere guvernanților prilejul să reflecteze și asupra căilor, dificultăților și costurilor revenirii la normalitate...
Gheorghe Cojocaru: „Da, așa este, numai că dacă decretarea regimului de urgență a fost răspunsul la atacul epidemiologic, anularea măsurilor restrictive ar trebui să fie răspunsul la trecerea epidemiei sau la diminuarea sa evidentă, ceea ce, judecând după datele statistice, în Republica Moldova nu se atestă deocamdată. Dacă declararea stării de urgență s-a impus prin măsuri discreționare și imperative, într-un termen extrem de strâns, ieșirea societății din regimul de carantină se anunță mult mai complicată și cu consecințe încă dificil de estimat cu precizie și în plan social-economic, și în plan emotiv-psihologic. Dacă epidemia a lovit totuși pe neașteptate, chiar dacă oamenii erau informați, lunile care au trecut ar fi trebuit să ofere guvernanților prilejul să reflecteze și asupra căilor, dificultăților și costurilor revenirii la normalitate.”
Europa Liberă: Nu e cazul să plângem de milă autorităților, dar trebuie să recunoaștem că perdeaua de neîncredere, parțial cauzată și de fake news-uri, face dificilă găsirea unor soluții care să împace capra, varza, lupul ș.a.m.d. Ceea ce se știe cu certitudine este că Guvernul nu are bani și bugetul cu gaura de 20 de miliarde de lei, despre care spunea premierul Chicu, este cel mai bun stimulent pentru autorități care să găsească soluții. Dar cum să găsești mijlocul de aur, astfel încât de bună seamă să nu te pomenești cu un nou val pandemic, care să dea peste cap orice planuri?
Gheorghe Cojocaru: „Da, până la urmă, tot ajungem la întrebarea dacă are Guvernul sau nu un plan de depășire a consecințelor epidemiei. O întrebare pe care nu poate să nu și-o pună. Și în mod inevitabil, toate instituțiile statului, în primul rând, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății sau al Educației, toate aceste departamente sunt preocupate realmente să găsească soluții pentru depășirea consecințelor epidemiei, în condițiile în care, într-adevăr, pericolul încă mai persistă. Dar de aici și până la a susține că Guvernul ar avea o abordare sistemică, că a stabilit o diagnoză globală și a elaborat o schiță de plan post-epidemie, care ar trebui să fie propuse spre o dezbatere publică, este, se pare, încă destul de departe.”
Europa Liberă: Există o explicație: nu are libertatea sau consensul necesar ca să găsească aceste soluții. Premierul Ion Chicu totuși a încercat să lanseze o dezbatere publică pe baza unor idei pe care le-a formulat pe rețelele de socializare. Dvs. cum le vedeți aceste propuneri, ca o încercare de dialog sau deja o testare a eventualelor măsuri?
Gheorghe Cojocaru: „Da, a fost probabil o încercare de dialog, se poate spune, dar totuși această încercare nu a fost urmată de comentarii și dezbateri, cum ar trebui să fie, o încercare de a expune niște idei sau mai curând - de ce nu? - a fost o declarație de intenții, unele extrem de generoase, cum ar fi promisiunea de a dubla sau a tripla salariile cadrelor din medicină și a celor didactice. Numai că aici ceva nu se leagă totuși: cel care mai ieri se plângea că nu ajung bani pentru salarii și pensii, care avertizează că bugetul are acea gaură imensă de 20 de miliarde de lei, astăzi, iată, se angajează brusc să mărească salariile de două-trei ori? Răspunsul la această nedumerire s-ar putea afla la mijloc, între un calcul ieftin, populist, și o amețeală... de pe urma pandemiei.”
