Linkuri accesibilitate

De-o parte şi de alta a baricadei


De-o parte şi de alta a baricadei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:03 0:00

Originar din Tiraspol, Oleg Hvoșcevski a luptat în 1992 în războiul de pe Nistru de partea regiunii transnistrene, fiind convins, spune el, că îşi apără patria. Peste ani, a înţeles că a fost victimă a manipulării şi minciunii propagate de autorităţile separatiste de la Tiraspol şi cele din Rusia. Astăzi priveşte cu alţi ochi evenimentele de atunci, pentru care, crede el, sunt vinovate autorităţile de la Moscova. Şi-a schimbat radical viziunile mai ales după declanşarea conflictului armat din Ucraina, după un scenariu similar, în opinia lui. „Republica moldovenească nistreană e un proiect evident al Kremlinului. Cred că este o metodă stalinistă. Ei lasă peste tot astfel de tumori, insulițe de ne-libertate”, spune Oleg Hvoşcevski. Ucrainean de naționalitate, locuiește de câțiva ani în regiunea Odesa, este preşedintele Uniunii Transnistrenilor din Ucraina, s-a implicat şi în politică. În nerecunoscuta republică transnistreană este dat în căutare, fiind acuzat de extremism și naționalism ucrainean. Un reportaj de Eugenia Pogor.

XS
SM
MD
LG