Linkuri accesibilitate

Grecia cere sprijin UE pentru a face față valului de imigranți


Protest al migranților de pe insula Lesbos

Grecia a cerut sprijin „consistent” în cadrul unei întâlniri cu liderii Uniunii Europene, reuniune care s-a concentrat asupra crizei provocate de numărul tot mai mare de migranți aflați la frontiera cu Turcia. Întrunirea cu cei trei lideri ai instituțiilor europene a avut loc marți, după ce Ankara a avertizat că va permite milioanelor de refugiați să se îndrepte spre Europa.

Mii de persoane s-au adunat pe granița de 200 de kilometri ori au luat plute improvizate pentru a se îndrepta spre insulele grecești din Marea Egee dorind să treacă din Turcia în Uniunea Europeana.

Turcia găzduiește în jur de patru milioane de refugiați, dintre care majoritatea sunt sirieni și mulți afgani, iar președintele Recep Tayyip Erdogan facilitează ieșirea lor pentru a obliga Uniunea Europeană, printre altele, să-i susțină forțele în Siria.

Grecia a suspendat procedurile de azil pentru a împiedica transfugii să intre pe teritoriul său, dar agenția ONU pentru refugiați (UNHCR) a criticat această decizie. O sursă guvernamentală elenă a declarat că premierul Kyriakos Mitsotakis se așteaptă să primească „un sprijin puternic” din partea Uniunii Europene la reuniunea de marți în regiunea de frontieră din Evros unde se vede cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului, Charles Michel, și președintele Parlamentului, David Sassoli.

UE nu s-a implicat până acum, însă luni președinta Comisiei Europene a declarat: „Provocarea cu care se confruntă Grecia în acest moment este o provocare europeană”.

Conform statisticilor guvernului elen, de sâmbătă până luni, aproximativ 24 203 de persoane au fost blocate la frontiera Turciei. Au fost trimise acolo forțe militare și de poliție pentru a consolida zonele sale de frontieră.

Forțele de securitate au lansat gaze lacrimogene pentru a încerca să-i respingă pe migranți în ultimele zile.

Grupurile pentru drepturi au criticat această ripostă și au solicitat UE să intervină pentru a ajuta Grecia să abordeze situația. Turcia susține că, după intervenția în forță a poliției, ar fi murit doi emigranți și altul ar fi în stare critică.

XS
SM
MD
LG