Linkuri accesibilitate

Guvernul Chicu își asumă responsabilitatea în fața Parlamentului, care are cvorum


Joi, premierul Ion Chicu a revenit în Parlament unde a prezentat pachetul de legi pentru care a angajat răspunderea guvernului, inclusiv rectificarea de buget pe anul acesta, necesară pentru a face față crizei provocată de pandemia de coronavirus.

Până acum, partidele de opoziție au boicotat lucrările Parlamentului, argumentând că un guvern care este minoritar, cum este cel format de Socialiști cu Partidul Democrat, nu ar trebui să apeleze la formula extremă a angajării răspunderii.

Alianța de guvernare, relatează Agora.md, are însă joi cvorumul necesar de 51 de deputați, după cde președintele Comisiei juridică, Vasile Bolea a anunțat că deputatul Ștefan Gațcan nu mai renunță la mandatul de deputat. Gațcan se retrăsese din grupul Socialiștilor, pentru a trece la ProMoldova, decizie la care a renunțat după o zi.

La lucrările de joi sunt prezente și fracțiunile PAS și DA.

Dacă în decursul a 72 de ore din momentul angajării răspunderii de către Guvern, cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi nu depun o moţiune de cenzură împotriva guvernului sau dacă moţiunea de cenzură depusă este respinsă, proiectul respectiv se consideră adoptat.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG