Linkuri accesibilitate

Guvernul Orban se vede condamnat să facă alegeri acum (Dan Tăpălagă/ G4Media)


Chiosc de ziare, București, 16 iulie 2020
Chiosc de ziare, București, 16 iulie 2020

Revista presei de la București.

G4Media informează, citând presă din Republica Moldova, despre comunicatul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău: subsecretarul de stat american pentru afaceri politice, David Hale, a discutat telefonic cu principalii doi candidați la alegerile prezidențiale, preşedintele în exerciţiu Igor Dodon și, respectiv, Maia Sandu. Două convorbiri separate deci, în care Hale „a subliniat importanţa asigurării unui proces electoral liber şi corect, care să respecte voinţa poporului Moldovei, inclusiv condiţii de concurenţă echitabile pentru toţi candidaţii, eliminarea susţinerii ilegale străine pentru campaniile politice şi accesul la resursele mass-media în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova”. Statele Unite își oferă în continuare sprijinul pentru monitorizarea alegerilor, prin intermediul unor observatori din cadrul Biroului OSCE.

Iurii Botnarenco scrie în Adevărul că Sergiu Mocanu a adresat un apel către cetățenii Republicii Moldova să boicoteze alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, pentru că, „în opinia lui, o participare pasivă la vot ar putea duce la ruinarea clasei politice actuale din Republica Moldova şi apariţia unei noi clase politice pe segmentul de dreapta, care actualmente ar fi ocupat în mare parte de partidul Maiei Sandu”. „Pentru că dumneavoastră, lămurește Sergiu Mocanu, dacă mergeţi la vot, tot Dodon va trece, dar o s-o menţineţi cu rating pe Maia Sandu şi pe dreapta nu va mai putea apărea nimeni acolo”.

Același jurnalist semnează în Adevărul știrea că angajaţii Lufthansa au refuzat să se ocupe de avionul prezidențial al lui Alexandr Lukașenka, aterizat pe aeroportul din Hamburg. Sindicatul lucrătorilor aeroportului a spus într-un comunicat: „Noi, activiştii companiei Lufthansa Technik, nu uităm de tradiţia privind solidaritatea internaţională şi suntem alături de muncitorii belaruşi”, făcând aluzie la recenta declarație a președintelui belarus că se vor folosi arme letale împotriva demonstranților antipreședinte. Sindicaliștii germani reamintesc că o situație asemănătoare s-a înregistrat la Hamburg și în 1989, legat de avionul lui Nicolae Ceaușescu.

Președintele Klaus Iohannis și guvernul liberal condus de Ludovic Orban sunt obligați la o echilibristică extrem de dificilă în această perioadă, ca urmare a unei nefericite alinieri a planetelor, a unei cumplite pandemii, arată Dan Tăpălagă în textul apărut pe G4Media. Problema este cât vor mai putea merge pe sârmă, situația fiind practic fără soluție: epidemia se agravează, e nevoie de restricții dureroase, populația și-a pierdut răbdarea, erodarea nivelului de trai începe să se simtă, dar vin alegerile parlamentare, de care depinde redresarea economiei românești.

Tăpălagă arată că, de unde PSD-ul a bagatelizat continuu pericolul coronavirusului și importanța purtării măștii de protecție și a criticat non-stop restricțiile impuse de guvern, acum cere stare de urgență și amânarea alegerilor. Miza pesediștilor este intrarea în vigoare a legii care prevede majorarea pensiilor cu 40%, echivalent cu dezastrul economic. Pe plan politic, e o cursă contra cronometru: președintele a contestat la Curtea Constituțională legea, sperând să mai tragă de timp și să vină odată alegerile care musai trebuie să se țină la termen. Intrată în vigoare chiar și o singură zi, mărirea pensiilor nu mai poate fi retrasă. „Prin urmare, scrie Tăpălagă, guvernul Orban se vede condamnat să facă alegeri (acum) din rațiuni practice, dat fiind că, după toate estimările, numărul de infectări va fi mai mic acum decât în primăvară, din rațiuni politice, vezi bomba cu ceas a legii pensiilor, și din calcule electorale, adică liberalii vor să profite de scorul bun obținut la locale”.

XS
SM
MD
LG