Linkuri accesibilitate

Guvernul României va adopta legislația pentru alegerea primarilor în două tururi


Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri în cadrul ceremoniei de decorare a unor personalități din domeniul culturii că Guvernul va adopta „în foarte scurt timp” o legislație pentru alegerea primarilor în două tururi. Șeful statului a refuzat însă să spună dacă Executivul își va asuma răspunderea sau va da ordonanță de urgență.

”Alegerea primarilor în două tururi va fi promovată de guvern în foarte scurt timp. Este soluția cea mai bună. Evident că asta este o chestiune care va trebui apoi să între în circuitul legislativ și vom vedea cum decurg lucrurile. Veți primi de la guvern curând variantele pe care le va promova. Nu este rolul meu să spun ce va face Guvernul”, a spus Klaus Iohannis.

Declarația apare după ce șeful statului i-a chemat ieri la Cotroceni pe premierul Orban și pe câțiva membri ai cabinetului său. Oficial, întâlnirea nu a avut pe agentă teme politice, ci economice.

Președintele a vorbit din nou despre anticipate și despre alte chestiuni la zi, precum dublarea alocațiilor pentru copii sau desființarea Secției speciale.

XS
SM
MD
LG