Linkuri accesibilitate

„Haosul era inevitabil” (președintele Joe Biden)


Președintele american Joe Biden în interviul de la ABC, Washington, 18 august 2021.

Preşedintele american Joe Biden a declarat că este gata să menţină forţele americane la Kabul şi după 31 august, dacă toţi cetăţenii americani care se află încă în ţară nu sunt evacuaţi până atunci. În primul interviu acordat postului de televiziune ABC după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, Bine a declarat că scene haotice ca cele de la aeroportul din Kabul erau inevitabile. Totodată, preşedintele american a recunoscut că întâmpină ''mai multe dificultăţi'' în evacuarea afganilor decât a americanilor, în contextul în care Washingtonul îi acuză pe talibani că nu și-au respectat promisiunea de a-i lăsă să ajungă la aeroport pe toți cei care doresc să plece din Afganistan.

Luptătorii talibani merg din casă în casă în Kabul pentru execuții publice
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:03 0:00

La rândul său, ministrul apărării , Lloyd Austin a declarat că Statele Unite vor evacua din Afganistan cât mai multe persoane posibil, în timp ce mii de afgani continuă să vină la aeroportul din Kabul, de unde speră să prindă un zbor care să-i scoată din țară.

„Îi vom evacua fizic pe toţi în măsura în care putem, eventual vom evacua şi vom efectua aceste operaţiuni cât mai mult timp posibil", a spus şeful Pentagonului, adresându-se public pentru prima dată de la căderea regimului afgan.

Kabul: militari spanioli ajută la evacuare celor care vor să plece din Afganistan după venirea la putere a talibanilor, aeroportul din Kabul, 18 august 2021.
Kabul: militari spanioli ajută la evacuare celor care vor să plece din Afganistan după venirea la putere a talibanilor, aeroportul din Kabul, 18 august 2021.

Austin a precizat că la aeroportul din Kabul sunt în jur de 4.500 de militari americani dar că acești nu pot asigura și venirea oamenilor la aeroport, misiunea lor fiind de a asigura securitatea zborurilor și a activității pe aeroport.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG