Linkuri accesibilitate

Igor Munteanu: Nu există alternativă la UE sau a treia cale despre care vorbea Plahotniuc și Dodon (VIDEO)


În dialog cu deputatul PDA, Igor Munteanu, despre miza turului doi al alegerilor prezidențiale și sprijinul acordat de formațiunea sa candidatului PAS, Maia Sandu.

Interviu cu Igor Munteanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:33:26 0:00
Link direct

Europa Liberă: Deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Igor Munteanu, în studioul Europei Libere de la Chișinău, cu două zile înaintea celui de-al doilea tur de scrutin prezidențial, programat pentru duminică, 15 noiembrie: încotro, Moldova?

Igor Munteanu: „Spre o dezlegare a acestui conflict dintre niște elite cleptocratice, corupte, și șansele și speranțele de mai bine ale populației.”

Europa Liberă: Și cine ar putea și cum ar putea oferi această șansă, mă refer la forțele politice de pe scena R. Moldova?

Șeful statului trebuie să aibă răspundere față de cetățeni și răspundere față de partenerii occidentali...

Igor Munteanu: „Primul tur deja a determinat, oarecum, tendințele. Există un model de guvernare de tip plutocratic, care este materializat prin felul în care dorește să guverneze Igor Dodon, o guvernare lipsită de scrupule, care este puternic dependentă de actorii externi și de sacii de bani care s-au tot virat prin anumite adrese, o guvernare care nu prea a ținut seama de reguli și a stat sub călcâiul regimului oligarhic, până în anul 2019. Și, pe de altă parte, există dorința de a accelera anumite reforme structurale, care sunt legate de justiție, de dezvoltarea economică fără bariere și monopoluri, și un model care este, evident, mult mai legat de ideea de integrare instituțională în UE. Asta este ceea ce transmite prin vocea sa candidatul rămas în cursa pentru turul doi, Maia Sandu. Și cam asta își dorește societatea. Ați văzut, fără îndoială, impactul extraordinar al cetățenilor moldoveni din diaspora, care au venit într-un număr mult mai mare de această dată și care devin o forță importantă a proceselor electorale. Acum, pentru ca să-i ajutăm pe ei, trebuie să ne gândim că ei își doresc revenirea acasă. Pe de altă parte, trebuie să facilităm ca dorința lor de a contribui la calitatea procesului politic, să fie facilitată data viitoare, prin adoptarea unui sistem de vot electronic la distanță, astfel încât fiecare părticică din cetățenii care țin la R. Moldova, țin la acest ținut, să fie luați în considerație atunci când vor fi următoarele alegeri.”

Europa Liberă: Dar aceste alegeri alegeri, la modul cel mai serios, decid dacă R. Moldova se va apropia mai mult de UE sau de Federația Rusă?

Igor Munteanu: „Da, dacă luăm în considerație cât de mult ne-am dezgolit noi vulnerabilitățile după 2018, atunci când s-au invalidat alegerile, degringolada care s-a întâmplat în 2019, cu blocarea parlamentului, cu adoptarea acelei declarații faimoase de stat uzurpat – sigur că noi ne-am îndepărtat foarte mult de reperele Acordului de asociere. Ca să revenim înapoi, ne trebuie o scuturătură puternică, este nevoie de mai multe instituții care trebuie să fie repuse în funcțiune: Curtea Constituțională, guvernul, parlamentul. Șeful statului trebuie să aibă răspundere față de acești cetățeni și răspundere față de partenerii occidentali. Singurul model de transformare al R. Moldova este legat de apropierea de UE. Nu există alternative, nu există a treia cale, despre care vorbea în mod fantomatic, Plahotniuc sau Dodon.”

Europa Liberă: Pro Moldova.

Igor Munteanu: „Sau Pro Moldova. Nu există alternative și atunci, înțelegând aceste limite obiective, nu trebuie să ne mai aventurăm în fantezii electorale finanțate de Kremlin, dar trebuie să acceptăm că, după data de 15 noiembrie, un șir de state ar putea să stimuleze anumite acțiuni de renormalizare a situației politice din R. Moldova, luându-se în considerare legile existente, ordinea constituțională și lucrul în echipe. Asta-i important.”

Europa Liberă: Iată, ajungem și la lucrul în echipe și la decizia Platformei DA să-i acorde sprijin în cel de-al doilea tur de scrutin Maiei Sandu. Există reciprocitatea aceasta pentru echipă?

Igor Munteanu: „Noi am făcut ceea ce am considerat că este necesar. Luni, pe data de 2 noiembrie, am dat o declarație în care ne-am declarat sprijinul pentru Maia Sandu.”

Europa Liberă: Dvs. ați fost primul care ați declarat, că de la liderul formațiunii abia ieri am aflat.

Am dat o declarație în care ne-am declarat sprijinul pentru Maia Sandu...

Igor Munteanu: „Acest mesaj a fost transmis tuturor celor care sunt afiliați instituțional la Platforma DA. Acest lucru, evident, a iradiat ca un mesaj de susținere a singurului candidat proeuropean rămas în cursă și acest lucru nu poate fi pus la îndoială. Mai departe, sigur că va ține, și ține, în continuare, de acest candidat, să transmită mesajele corecte, care să fie înțelese de toată această varietate de segmente proeuropene și naționale, astfel încât votul să nu fie risipit și, pe data de 15, duminică, să avem rezultatul pe care ni-l dorim.”

Europa Liberă: Duminică va fi cunoscut învingătorul acestei curse prezidențiale din R. Moldova, dar ce se întâmplă după ziua de duminică? Și ne interesează cel mai mult ce se va întâmpla în legislativ, pentru că, deocamdată, deputații nu se convoacă în ședință. Din luna septembrie și până astăzi, 12 noiembrie, a trecut ceva timp. Chiar nu au despre ce discuta aleșii poporului?

Igor Munteanu: „Valentina, cu siguranță, ceea ce ați menționat, nu este un reproș în adresa noastră, a Platformei DA sau a PAS, sau a altor deputați, care consideră că este o risipă de timp să nu fie convocat parlamentul și să fie, oarecum, pusă la îndoială funcționalitatea lui. Și acest lucru se face într-un narativ legat de lipsa de legitimitate a actualului parlament. Eu cred că toate aceste atacuri furibunde și prost concepute din parte anumitor jucători politici, nu conduce la o dezlegare constituțională a oricărui tip de criză. Noi, ca deputați, avem mult de lucru, mai ales într-un stat pârjolit de efectele proastei gestionări a crizei pandemice, care-și pierde economia, sectorul privat, datorită efectelor din economie. Și e un stat, dacă vă uitați, toate instituțiile guvernului lucrează acum, metodic și sistematic, pentru un singur candidat. Noi am spus atunci, în iunie, când am cerut votul tuturor deputaților conștienți, printr-o moțiune de cenzură, să schimbăm guvernul, că asta se va întâmpla. Câtă lume ne-a ascultat în mai, iunie? Câtă lume a dorit să participe la această schimbare, care ar fi putut bloca aceste resurse administrative să joace doar pe terenul unui candidat. Noi am fi vrut ca CEC să fie sprijinită în neutralitatea sa profesională, astfel încât să supravegheze orice formă de utilizare frauduloasă a resurselor administrative. Ceea ce se întâmplă acum cu tiraje enorme de ziare neraportate la CEC este doar consecința eșecului din iunie și consecința faptului că oamenii nu au înțeles la timp gravitatea situației în care un șef de stat taie și spânzură și atrage orice fel de resurse din partea guvernului, folosește serviciile deconcentrate ca pe propriile instrumente electorale.”

Europa Liberă: Ne amintim îndemnul deputaților din Platforma DA încă din primăvară și până la ajungerea datei de a vota sau nu moțiunea de cenzură că ați discutat mult cu cei din Partidul Democrat. Iată că astăzi fruntașii PD au spus că au făcut un pas înapoi. Cum ați înțeles Dvs. acest pas făcut înapoi?

Igor Munteanu: „Este destul de tardiv, un pas la limită, după foarte multe experimentări cu răbdarea propriilor alegători și cu partenerii lor din parament, pentru că lucrurile trebuiau să se întâmple în iunie. Acum, toată lumea înțelege că este un gest de neputință a PD, și nu un gest de reconstrucție a acestui partid și acest lucru vorbește despre limitele politice ale acestei formațiuni.”

Europa Liberă: Socialiștii cu ușurință au acceptat ca ei să se retragă de la putere.

Igor Munteanu: „Maurul și-a făcut lucrul, și-a îndeplinit misiunea, și acum e timpul să plece. Normal că acum Partidul Socialiștilor se așteaptă candidatul lor să aibă întâietatea și atunci să provoace alegeri anticipate, să aibă majoritate constituțională, și să-l imite pe Vladimir Voronin în anul 2001. Eu sper și cred, conform statisticilor pe care le-am văzut, că nu există această șansă, cu atât mai mult în turul doi, atunci când există acest fenomen de remobilizare a electoratelor, când oamenii care luptă pentru niște cauze sunt foarte mobilizați. Acest lucru se va întâmpla și pe dimensiunea externă, unde diaspora nu vrea să lase din mână această misiune a sa, de a repara procesul politic disfuncțional de acasă, și acest lucru probabil se va întâmpla duminică, cu un vot chiar mai mare, pentru acest scrutin.”

Diaspora nu vrea să lase din mână această misiune a sa, de a repara procesul politic disfuncțional de acasă, și acest lucru probabil se va întâmpla duminică...

Europa Liberă: Dar ați putea anticipa și să ne spuneți dacă Igor Dodon, dacă câștigă sau dacă pierde, va fi interesat în aceeași măsură de declanșarea a alegerilor parlamentare anticipate?

Igor Munteanu: „Dar noi știm foarte bine ce poate să izvorască dintr-o victorie a lui Igor Dodon. A pornit o reformă constituțională, respectiv, își dorește atribuțiile de președinte monarh, de tip rusesc, vrea să-l imite pe Vladimir Putin, în această situație. Își dorește extinderea competenței sale asupra executivului, respectiv, nu este doar președinte și prim-ministru, prim-ministru care să fie emanație a voinței parlamentare. Își dorește să aibă de a face peste tot cu o supradimensionare a funcției șefului de stat. Își dorește o rezolvare à la russe.”

Europa Liberă: Dar vă întrebam, în ambele cazuri și-ar dori anticipate Igor Dodon, și dacă câștigă, și dacă e perdant?

Igor Munteanu: „Mă provocați la o analiză politică a mesajelor.”

Europa Liberă: Să vedem ce s-ar întâmpla.

Igor Munteanu: „Dacă ar câștiga, evident că și-ar dori să controleze tot parlamentul. Și și-ar dori să redeseneze instituțiile constituționale ale statului. Dacă va pierde, atunci evident că va trebui să-și repoziționeze mesajul și să dorească a forma guvernarea, eventual, printr-un prim-ministru loial sau realizat, fie prin asumarea funcției de prim-ministru. Sunt multe ambiguități cu care ne-a tratat în ultima vreme. S-ar putea, pur și simplu, să plece din viața politică, dacă va dori, într-un fel să se reseteze formațiunea. Dar, cu siguranță formațiunea socialiștilor va fi mult mai vulnerabilă în următoarele luni de zile, fără un șef de stat ambițios și sprijinit până nu demult de Moscova. Cea ce ar putea să însemne și o oportunitate de a desface acest partid în mai multe segmente politice.”

Europa Liberă: Dar se avansează și scenariul că ar putea să se reconfigureze majoritatea parlamentară, socialiștii să-și caute alți aliați. Pe de altă parte, memoria nu e scurtă și ținem minte, Igor Dodon a zis că cu deputații din Partidul Șor niciodată nu va face coaliție, nici cu deputații care au fost la Pro Moldova, da mulți astăzi se regăsesc pe platforma Pentru Moldova.

Igor Munteanu: „Știți foarte bine că un împărat roman spunea că banii nu au miros. Nici în condițiile în care va dori sau va trebui să-și revină după o posibilă înfrângere duminică, nu cred că va fi atît de atent la nuanțe și va dori să construiască un guvern instalat de actualul parlament, indiferent cu care persoane. Va uita că Șor e Șor, va uita de faptul că unii transfugi din ultima vreme l-au admonestat public pentru faptele rele pe care le-a comis și va dori să preia inițiativa pe domeniul executiv.”

Europa Liberă: Să admitem că el va uita, dar deputații din parlament, deputații din PSRM, deputații simpatizanți, alegătorii lor, vor uita că el a promis că nu va face niciodată o coaliție cu deputații din fracțiunea Partidului Șor?

Igor Munteanu: „Nu știu. Probabil că unii nu vor uita, dar s-ar putea să fie atrași de participarea la guvernare. În mod principial, pot să vă spun doar de principiile și acțiunile pe care le apăr. Noi nu vom dori, eu personal nu-mi doresc nicio alianță cu Partidul Socialiștilor, un partid nociv, care nu face altceva decât să ne îndepărteze de modelul de integrare cu UE și care nu respectă litera și spiritul Constituției. În privința unei guvernări, sigur că anume parlamentul este sălașul unde trebuie să se nască soluțiile de nou guvern. Actualul guvern este consumat, Ion Chicu trebuie să plece. Respectiv, va apare, cu certitudine, iminența unui nou guvern, care trebuie să aibă suficiente voturi pentru ca să înceapă a funcționa, care să aibă un guvern puternic, ca să fie propus de candidatul unei majorități parlamentare, care să fie capabilă să întemeieze o echipă și să aibă girul viitorului președinte.”

Multă lume nu va dori să se asocieze cu PSRM, care pierde teren, pierde oameni, pierde viteză și pierde sprijin...

Europa Liberă: Dar Igor Dodon zice că fără voturile socialiștilor, în parlament, nicio altă majoritate nu e posibilă.

Igor Munteanu: „Vom mai vedea. El, evident, spune multe lucruri în acest iureș al bătăliilor electorale, pe care a început să le piardă în ultimele luni de zile și evident că socoteala de acasă, de acum jumătate de an, este total diferită de scorurile pe care le-a avut în primul tur. Din acest punct de vedere, să facem distincție între discursul și retorica sa electorală și acțiunile care vor fi posibile în parlament. Eu vă spun că multă lume nu va dori să se asocieze cu PSRM, care pierde teren, pierde oameni, pierde viteză și pierde sprijin.”

Europa Liberă: Dar dacă facem un calcul matematic, socialiștii și cu deputații fracțiunii Șor și cu cei care au plecat de la dl Candu ar fi mai mulți decât cei care...

Igor Munteanu: „Posibil. Nu știu care sunt opțiunile lor. Pentru mine, nu sunt foarte clare motivele, deși am văzut că dl Filip a anunțat deja că totu-i achitat, totu-i plătit. Eu nu am această colecție de probe, dar vreau să vedem cum se vor așeza lucrurile la prima ședință după alegerile din 15 noiembrie, în plenul parlamentului, acolo unde sunt foarte multe inițiative de prioritate și acolo unde nimic nu ar trebui să rămână cum a fost, inclusiv această suprareprezentare a Partidului Socialiștilor, în organele de lucru ale parlamentului, mă refer la biroul politic, la comisii și în alte domenii..”

Europa Liberă: Eventual, dacă nu se întrunește Parlamentul până la data de 1 decembrie, atunci se recurge la dizolvarea legislativului?

Igor Munteanu: „Sigur, asta e norma constituțională și așa prevede și regulamentul parlamentului. Eu cred însă că nu se va întâmpla acest lucru și există o majoritate suficientă din parlament care va dori ca munca parlamentului să continue și nu cred că alt scenariu ar fi favorabil, în pragul iernii și atunci când nu s-au consumat potențialul și energia actualului parlament.”

Europa Liberă: Dar care este poziția Platformei DA față de un scrutin parlamentar anticipat?

Igor Munteanu: „Noi privim cu reținere la un nou scrutin anticipat, datorită faptului că instituțiile statului sunt încă vulnerabile, iar rezultatele alegerilor, care și partenerii noștri au atras atenția pe parcursul anului trecut, arată foarte clar că formațiunile politice care ar putea să acceadă în viitorul parlament, nici una din aceste formațiuni nu va avea o majoritate clară, distinctă, proeuropeană, ceea ce pune la bătaie multe dintre planurile noastre de recuperare economică și de renormalizare a relațiilor noastre cu UE. Este rău cu rău, dar mai rău fără rău.”

Europa Liberă: Așa se zice.

Noi privim cu reținere la un nou scrutin anticipat...

Igor Munteanu: „Așa se zice în popor și eu admit că înainte de a face gesturi, pe care unii pot să le consideri disperate, de provocare a alegerilor anticipate, trebuie să calculăm foarte clar ce vom avea în schimbul acestui legislativ, care ar fi șansele. Doar în condiții de laborator poți să controlezi rezultatul acestor experimente, iar noi, în condițiile acestei ierni, ne confruntăm cu un deficit bugetar enorm, provocat de guvernarea și de prim-ministrul Ion Chicu, care nu a realizat sarcinile alocate și o distanțare a partenerilor de dezvoltare de niște proiecte executive care nu au ajutat economiei.”

Europa Liberă: Nu este exclus că, după aflarea rezultatelor scrutinului prezidențial, cei din tabăra perdantului să fie nemulțumiți. Cine și cum ia în calcul anumite tensiuni sau aducerea oamenilor în stradă? Credeți că s-ar putea ajunge și la scenarii din astea, mai triste?

Igor Munteanu: „În orice joc strategic vor exista perdanți și câștigători. Întotdeauna rezultatele unor scrutine desfășurate în spațiul nostru sunt contestate. Chiar și în Europa Occidentală, uneori, anumite voturi sunt contestate. Cu siguranță, totul depinde de intensitatea acestor acțiuni de protest și de răspunsul care va fi dat de către autoritățile publice, ce atenție va fi alocată CEC-ului, care trebuie să răspundă la niște probe, prezentate chiar ieri, asupra unor tiraje de ziare, tipărite în condiții obscure.”

Europa Liberă: Responsabilii CEC zic că rămâne la latitudinea justiției, ei trebuie să probeze ce s-a întâmplat.

Igor Munteanu: „Fără îndoială, dar justiția trebuie să se convoace rapid, să examineze și să aplice legea. Mie personal nu-mi convine ca justiția să se convoace la două săptămâni după ce s-a terminat scrutinul. În condițiile Codului Electoral, evident, toate autoritățile trebuie, cu maximum de celeritate, să trateze faptele care au fost demonstrate, inclusiv, a fost poliția implicată, s-a dovedit că tirajele neraportate la CEC au avut loc și, respectiv, toate aceste dovezi toate dovezi trebuie să stabilească vinovăția.”

Europa Liberă: Am înțeles că rapoartele financiare ale celor doi concurenți electorali vor fi prezentate abia mâine, spre seară.

Igor Munteanu: „Corect, chiar și mâine spre seară nu este infinit de târziu pentru ca să se aplice legea. Legea trebuie să fie aplicată de la început și până la capăt de către instituțiile care sunt abilitate de lege, de Constituție, de CEC și instanțele. Deja, înțeleg, s-au făcut mai multe sesizări...”

Europa Liberă: Pentru a fi exclus un concurent din cursă?

Igor Munteanu: „Eu nu mi-aș dori acest lucru, dar legea trebuie să fie aplicată. Pentru că, dacă mergem pe ideea acestei impunități, atunci o să tolerăm ca și în anul 2019, supozițiile sau dovezile că un anumit partid politic a primit bani din off-shore, care au rămas în aer; după asta dovezile că cineva a apelat la alegătorii transnistreni, cineva a organizat transportul. Au rămas în afara atenției autorităților și, în acest fel, autoritățile se compromit și, într-un fel, pactizeaza cu cei care încalcă în mod deliberat legea.”

Europa Liberă: O instabilitate politică nu ar fi în folosul R. Moldova și a cetățenilor ei.

Igor Munteanu: „Sigur. Dar cine își dorește instabilitate politică? Doar în condițiile, însă, în care legea este respectată și autoritățile își fac lucrul. Dacă asta nu se întâmplă, evident că acest lucru va transmite multor cetățeni din R. Moldova că au de a face cu un fenomen de uzurpare a puterii de stat, că anumite autorități lucrează în folosul unor concurenți electorali, că acest stat nu mai servește cetățenilor, ci servește celor care achită mișcarea browniană a oficialilor, dintr-un buzunar în altul, mă refer la Plahotniuc, după care trec de la Plahotniuc la Dodon, și lucrurile merg înainte. Or, asta nu este calea pe care noi am ales-o și nu este nicidecum demonstrația de loialitate față de lege, pe care R. Moldova trebuie s-o demonstreze, pentru ca să fie credibilă.”

Europa Liberă: Credeți că ar putea să se adeverească că Plahotniuc a obținut cetățenia Turciei?

Igor Munteanu: „Asta contează mai puțin.”

Europa Liberă: El mai trage sforile în politica moldovenească?

Igor Munteanu: „Putem avea diverse speculații, plauzibile sau implauzibile, vizavi de rolul lui. Cred că el a fost prins de mână, odată ce a ieșit din R. Moldova, odată ce s-a demonstrat implicarea lui în anumite afaceri necurate din bănci. Trebuie să răspundă. Deci, contează mai puțin că are cetățenia turcă, sau arabă etc., contează că toată lumea manifestă o intoleranță față de prezența lui în cadrul sistemului politic, și asta cred că asta este consensual acceptat de toată lumea.”

Europa Liberă: Pentru că ați fost și ambasadorul R. Moldova la Washington, aș vrea să vă întreb și cât de mult urmăriți alegerile prezidențiale din SUA.

Igor Munteanu: „Păi, urmăresc în măsura în care înțeleg ceva din acest proces electoral.”

Europa Liberă: Ce înțelegeți, să ne spuneți și nouă?

Igor Munteanu: „Sistemul electoral din SUA permite grupurilor politice, în primul rând, să consume foarte mulți bani. Spre deosebire de sistemele europene, nu există limite de finanțare în cadrul proceselor electorale. Acest lucru este, din punctul meu de vedere, o mare vulnerabilitate. Al doilea lucru, partidele politice americane nu sunt partide politice clasice, în sensul pe care noi îl înțelegem, ci mai degrabă grupuri de campanie, iar campania niciodată nu se oprește. Și trei: pentru prima dată în istorie, SUA sunt foarte puternic divizate ideologic. Iar această divizare pornește de la câteva fenomene importante. Unu: fenomenul cetățeanului izolat de procesul decizional. Foarte mulți americani au senzația că doar președintele actual, Trump, i-a reprezentat față de sistemele de la Washington. Deci, este o anumită criză de legitimitate a sistemului electoral, în primul rînd, și abia după asta a consecințelor politice, în SUA. Pe valul acestui deznodământ și al acestei frustrări, președintele Trump a câștigat alegerile din 2016 și a reușit în acest fel să mențină un electorat care nu se ancora puternic la Partidul Conservator, la Partidul Republican. Iar acuma, din urmă, a venit năvalnic un candidat democrat, care a reușit să repare importante disfuncționalități ale Partidului Democrat. Deși anumite tabloide și presă a început să spună că, gata, avem un președinte ales, este prematur, până nu vedem decizia finală a instanței de judecată. Ceea ce înseamnă, din punctul meu de vedere, că meciul nu este finalizat decât atunci când șuieră arbitrul.”

Europa Liberă: Dar la ce evoluție am putea să ne așteptăm în această regiune unde e situată și R. moldova, în funcție de rezultatele alegerilor din SUA?

Igor Munteanu: „SUA are niște repere stabile în Europa. Deși anumite mesaje ale președintelui Trump au scos din echilibru relațiile transatlantice cu statele europene, dar, în general, cred că un președinte democrat ar putea să angajeze mai puternic SUA în regiune, asta însemnând că și pe domeniile și dimensiunile în care noi am fi avantajați de o administrație democrată. Pentru că președintele Trump a spus că SUA consumă prea mult pentru asistență externă, și acest lucru, evident, pe noi ne dezavantaja. Pe de altă parte, președintele Trump a făcut anumite avansuri în adresă la Kremlin, în anumite situații, ceea ce nu ne avantaja. Noi așteptăm, fără îndoială, un rezultat care să reprezinte voința suverană a alegătorilor americani, a cetățenilor americani, și cred că în continuare SUA au un cuvânt puternic de spus în stabilitatea, pacea și dezvoltarea continentului european.”

Europa Liberă: Dar cât de des, la Washington, se vede o preocupare față de R. Moldova?

Noi suntem vizibili și apreciați atunci când ne facem lucrul acasă, atunci când avem o diplomație credibilă...

Igor Munteanu: „Noi nu suntem tratați diferit sau în afara unui bloc de țări în tranziție, împreună cu Ucraina, Georgia...”

Europa Liberă: Și totuși se pare că pentru Ucraina și Georgia interesul e mai mare.

Igor Munteanu: „Fără îndoială. Și importanța strategică a statului ucrainean, în viziunea partenerilor externi, inclusiv europeni, este mai mare. Nu trebuie să ne facem iluzii. Iar noi suntem vizibili și apreciați atunci când ne facem lucrul acasă, atunci când avem o diplomație credibilă, atunci când instituțiile funcționează în beneficiul cetățenilor. Toată deschiderea americană e creditată doar pe baza efortului cetățenilor de a-și recupera libertățile și de a se ajuta singuri pe spinoasele probleme de natură internă. Deși se spune că nicio decizie internă nu poate fi tratată în afara deciziilor externe, pentru că orice decizie este legată fie de angajamente internaționale, fie este legată de politici ale UE față de vecinii săi. Noi nu putem să ne fierbem în propriul sos, fără să luăm în considerație felul în care se mișcă Europa și felul în care se iau decizii pe plan internațional.”

Europa Liberă: Dar autoritățile moldovenești știu de ce fel de ajutor au nevoie din partea SUA?

Igor Munteanu: „Dacă ar ști, dialogul strategic pe care l-am lansat în 2013 ar fi dat mult mai multe roade. Dar pentru că există o pulverizare a efortului pe o mulțime de fronturi și o lipsă de credibilitate în relația cu aceste capitale importante, fie Washington, fie Bruxelles, R. Moldova este la fundul sacului atunci când e vorba de asistență externă sau atunci când R. Moldova trebuie să demonstreze nu doar pregătirea sau statutul de țară asistată, dar și de stat partener.Sunt mulțime de areale, R. Moldova ar fi trebuit de-acum să contribuie, la rândul său. Pe acțiuni internaționale și pe acțiuni de asistență pentru cei mai săraci decât R. Moldova, în termeni instituționali. R.Moldova n-a făcut-o, deși ar fi putut s-o facă, așa cum, de exemplu, Lituania, care este foarte activă pe America Latină, pe regiunile legate de vecinătatea UE. Iar noi în general nu am deschis acest capitol, care ar fi trebuit să insufle mai multă energie în discursul nostru extern.”

Europa Liberă: SUA a fost acuzată că ar pregăti o revoluție colorată în R. Moldova, ne amintim declarația pe care a făcut-o dl Narîșkin. Mai nou, și-a expus poziția și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, referitor la implicarea factorului occidental în treburile R. Moldova. Cum ați înțeles Dvs. că SUA ar fi pregătit o revoluție portocalie?

Igor Munteanu: „Acțiunile și discursul foarte vehement pe care l-am auzit din partea Moscovei nu este altceva decât o tehnică de manipulare. De la început, ca să acopere intervențiile pe care rușii le fac, pe zonele de conflicte înghețate, pe zonele de finanțare ilicită, pe zonele de patronaj asupra președintelui Dodon. Ei încearcă să demonstreze, prin acest discurs agresiv, că alții intervin, ei doar își apără spațiul, pe care legile Federației Ruse l-au numit spațiu vital, spațiu care aparține Federației Ruse, tot spațiul ex-sovietic. Evident, din acest punct de vedere, ei încearcă să sperie printr-un discurs agresiv, orice posibilitate ca statele noastre, R. Moldova, Ucraina sau Georgia, să opereze în parametrii parteneriatelor care ar trebui să aducă mai multă prosperitate statelor noastre. Chiar și această mutare decisivă a exporturilor noastre către UE, Federația Rusă o consideră o greșeală și, evident, cere aliaților săi locali, politici, să punem mai mult accent pe relațiile economice tradiționale, pe exporturile în FR cu licențe doar pentru unii, în timp ce alții nu au aceste drepturi. Deci, tranzacționarea libertății noastre pe baza unor beneficii efemere, pe termen scurt, pe piața rusească. Or, acest lucru creează vulnerabilitate și instabilitate. Acest lucru, pentru orice președinte care va fi în urma alegerilor din 15 noiembrie, va însemna, de fapt, o sclavie față de o capitală metropolitană, care își dorește să practice aceleași politici pe care le practica în timpul lui Brejnev sau a ultimilor președinți ai URSS.”

Vezi comentarii

Mai mult
XS
SM
MD
LG