Linkuri accesibilitate

IGP: Șase persoane, printre care și un avocat, suspectate de punerea în circulație a drogurilor


Imagine generică

Șase persoane, printre care și un avocat, au fost reținute, fiind suspectate de punerea în circulație a drogurilor în nordul țării. Valoarea drogurilor ridicate este estimată pe piața neagră la circa șapte milioane de lei, informează agenția IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, substanțele narcotice erau comercializate pe teritoriul municipiului Bălți și în raionul Dondușeni.

Oamenii legii au percheziționat domiciliile, depozitele și unitățile de transport a opt figuranți, cu vârstele cuprinse între 23 și 62 de ani.
Percheziții au fost făcute și la doi angajați din cadrul a două inspectorate de poliție din nordul Moldovei. În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat ori au favorizat comiterea infracțiunilor, scrie IPN.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG